Coșmar pe drumul către servitute

Istoria și întelepciunea libertariană demonstrează, fără tăgadă, că războiul este sănatatea statului, iar politicienii au învățat, de-a lungul timpului, că dacă dușmanii nu există, ei trebuie inventați.

La mijlocul secolului trecut, un grup de gânditori, influențați de opera și personalitatea lui Leo Strauss, au devenit din ce în ce mai nemulțumiți de atomizarea democratică și au găsit antidotul în producția de mituri elementare livrate de către guverne maselor idiotizate de consumerism.

Cel mai cunoscut dintre acestea a fost mitul luptei (războiului) dintre Bine si Rău, interpetat într-o lectură maniheistă, în care atributele esențiale se împart matematic, fără posibilitatea introducerii de nuanțe și grade. Al doilea era cel al unei elite inteligente, capabile sa producă iluzii, să înșele oamenii cu aparența binelui, să evolueze în permanență în clarobscurul puterii și să fie dincolo de accepțiunea cuerentă a binelui si a răului. Cele două coordonate pot fi surprinse la lucru în serialele favorite ale lui Leo Strauss: Gunsmoske și Perry Mason.

Odată pus la punct mecanismul de funcționare al Imperiului Binelui, adică SUA, singurul lucru care rămânea de facut era găsirea unor vinovați de serviciu, care să poată juca mai bine sau mai prost drama gnostică. Așa că, rând pe rând, rolul acuzatului a revenit URSS, Iraq, Al Queda, Afganistan, din nou Iraq și, mai nou, Libiei.

În primul experiment mitologic, partitura Răului a revenit URSS, cu toate că informațiile disponibile nu justificau nici pe departe un rol de o asemenea amploare. Totuși, un imens aparat de propagandă și manipulare a fost pus în mișcare pentru a convinge lumea întreagă de adevărul mitului, chiar dacă evidențele se lăsau așteptate, iar realitatea nu dorea să confirme fanteziile marțiale ale filozofilor neoconservatori, căci ei erau cei care vroiau și încă vor să schimbe fața întregii lumi printr-o încleștare planetară.

În consecință, colapsul imperiului sovietic a fost interpretat nu ca o implozie economică a unui sistem decrepit, ci drept o înfrângere provocată de loviturile aplicate de mesagerul providențial al binelui.

Practic, adevărul nu avea și nu are nicio valoare în viziunea unui Paul Wolfowitz, Donald Rumsfeld sau Irving Kristol, tot ceea ce îi interesează fiind mitul și consecințele sale imediate: frica și teroarea pe care le inspiră populației.
Documentarul „Power of Nightmares” ilustrează admirabil această fantasmagorie politică și este presărat de exemple care ar putea fi fascinante intelectual, dacă în urma lor nu s-ar afla mii de victime omenești.

Astfel, filmul arată cum Al Queda este în totalitate o invenție americană, în sensul în care nu există ca entitate, iar luptătorii de care Osama bin Laden se înconjoară în filmele propagandistice sunt închiriați cu ora. (În aceste condiții întrebarea care se pune firesc este cum a fost capabilă o „grupare” organizată atât de primitiv să pună la punct atacurile de la 11 septembrie, dar filmul, din păcate, nu raspunde la această problemă)

Marea inovație neoconservatoare constă în faptul că războiul nu cunoaște sfârșit, chiar dacă „dușmanii” sunt înfrânți pe rând. La nevoie, locul lor poate fi suplinit cu brio de lupte relativ impersonale, cum este de pildă lupta împotriva incălzirii sau a răcirii globale, după caz.

În felul acesta populația, prin intermediul unor mass media tot mai obediente, este ținută sub teroare, drepturile dispar (vezi Patriot Act, scandalurile din închisori, inflația galopantă, șamd), iar drumul spre totalitarismul global se pavează cu mituri strălucitoare și victime colaterale.

Scris de
Ninel Ganea
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?