Cea mai nesimţită creştere a taxelor

Am câteva lucruri de spus despre actuala propunere de creștere a taxelor locale, impozitelor și amenzilor cu 16,05%.

Să ne înțelegem de la început: orice creștere a taxelor este nesimțită, pentru că taxarea este furt instituționalizat și nu cred că vreun om normal își poate închipui că există furt de bun simț sau intensificare a furtului care să poată fi considerată justă, cumsecade sau „comme il faut”.

Dar superlativul din titlu nu se referă de fapt la taxare, ci la complementul permanent al taxării, justificarea sa: explicația care este servită întotdeauna ca garnitură la introducerea unei noi taxe sau creșterea uneia vechi.

O taxă fără justificare este ca o pilulă amară fără învelișul său de zahăr. Un rege sau un guvern care face greșeala să prescrie populației captive astfel de „pastile” fără înveliș dulce, sau chiar cu unul amar, de tipul, vă cresc taxele pentru că eu și ai mei suntem din tribul „celor puternici care taxează” iar voi și ai voștri sunteți din tribul „fraierilor care muncesc, plătesc și nu crâcnesc”, riscă să ajungă prin revoltă populară în cel mai rapid avion spre țări străine.

Un politician, un guvern sau un regim politic abil trebuie, așadar, să știe în orice moment cum să dea cele mai bune justificări pentru a-și crește puterea fără ca prin aceasta să o piardă.

Motivarea dată pentru propunerea de creștere a taxelor locale este corelarea nivelului cu cel al inflației din ultimii trei ani. Procentul în sine, de 16,05%, cu acele zecimale exacte, este un monument al prețiozității contabilicești a statului care, de altfel, prin natura sa acționează ca un moloh ce calcă permanent în străchini.

Dar, revenind la justificarea creșterii taxării, cu toate că din perspectiva omului de stat poate părea una bună și oportună, din perspectiva logicii economice este una de o nesimțire rar întâlnită.

De ce spun asta? Pentru că inflația nu este altceva decât taxare nevăzută. Efectul Cantillon ar trebui să facă parte din abecedarul economic al oricărui cetăţean cu drept de vot, dar din păcate nu este şi astfel se poate explica o parte a suferinţelor sociale prin care trecem.

Efectul Cantillon este redistribuţia involuntară şi mascată care însoţeşte orice creştere a masei monetare. Când intră în economie o cantitate adiţională de bani, primii aflaţi în posesia lor au privilegiul de a acţiona pe pieţe la o putere de cumpărare relativ mică, sporindu-şi astfel deţinerile de active faţă de cât ar fi obţinut în absenţa creşterii monetare. Prin aceste acţiuni privilegiaţii inflaţiei licitează pe pieţe şi cresc treptat preţurile din economie până la nivelul cerut de noua cantitate de bani în circulaţie. Cei întârziaţi şi cei lăsaţi pe afară de la festinul inflaţionist sunt relativ sărăciţi: veniturile lor nu cresc cât cresc preţurile.

Acum, dacă avem în vedere că masa monetară adiţională este creată în sistemul bancar care o transferă de regulă imediat agenţiilor statului pe diverse căi, putem înţelege de ce inflaţia este o formă subtilă de taxare, dar nu mai puţin taxare.

Deci, recenta propunere este însoţită de explicația că taxele trebuie crescute pentru a se corela cu recenta creștere a taxării prin inflaţie. Taxele cresc pentru că au crescut taxele. Câtă nesimţire…

Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!