Ce nu-și mai poate permite Europa?

Anul trecut umbla printre decidenții europeni vorba că „Nu ne putem permite Spania.” Grecia are o economie relativ mică și „manageable”. Spania, nu. Ei bine, de sezon se pare că este acum Italia, care ar trebui să stea pe tușa euromonedei câțiva ani, sau, surpriză, surpriză!, chiar Germania:

All the options [surrounding the eurozone] are bad and costly. Market forces are increasingly determining what the options are and foreclosing on options policymakers thought they had. One option which is now under discussion involves permitting a country to temporarily leave the Euro, return to its native currency, devalue, commit to returning to the Euro at a better debt to GDP ratio, a better exchange rate and a better growth trajectory and yet not sacrifice its EU membership. I would like to say for the record that this is precisely the thought process that I expected to evolve,but when I proposed this possibility back in 2009, and again in September 2010, I had a 100% response from clients and others that this was “impossible” and many felt it was “ridiculous”. They may be right but this is the current state of the discussion. The Handelsblatt in Germany has reported this conversation, but wrongly assumes that the country that will exit is Germany. I think that Germany will have to exit if the Southern European states do not. Germany’s preference is to stay in the Euro and have the others drop out. The problem has been the Germans could not convince the others to walk away. But, now, market pressures are forcing someone to leave. Germany is pushing for that someone to be Italy. They hope that this would be a one off exception, not to be repeated by any other country.

Bun, bun, dar ce ar putea însemna asta mai concret, cum am putea noi fi afectați?

Obviously, though, if Italy leaves the Euro and reverts to Lira then the markets will immediately and forcefully attack Spain, Portugal and even whatever is left of the already savaged Greeks. These countries will not be able to compete against a devalued Greece or Italy when it come to tourism or even infrastructure. But, the principal target will be France. The three largest French banks have roughly 450 billion Euros of exposure to Italian debt. So, further sovereign defaults are certainly inevitable, but that is true under any scenario. Growth and austerity will not do the trick, as ZeroHedge rightly points out. Ultimately, I will not be at all surprised to see Europe’s banking system shut for days while the losses and payments issues are worked out. People forget that the term “bank holiday” was invented in the 1930’s when the banks were shut for exactly the same reason.

(Sursa)

Mai pe românește, orice eveniment care stârnește un modicum de panică (nici măcar nu trebuie să fie ceva atât de important precum ieșirea unei economii din zona monetară Euro) poate duce la retragerea populară a lichidităților la început dintr-una sau două bănci, pentru ca apoi instabilitatea inerentă (a se citi starea de faliment specifică practicii rezervelor fracționare) a constituenților actualelor sisteme bancare europene să ducă pe cale de contagiune la prăbușirea unui număr semnificativ de bănci la nivel național, european sau oriunde în lume, în SUA sau chiar și la noi în țară.

La nivelul masei monetare va începe o dinamică în care tendințele deflaționiste specifice contracției creditului creat ex-nihilo se vor opune tendințelor inflaționiste alimentate de politicile băncilor centrale, care vor acționa energic pentru injectarea de lichiditate.

Dar ceea ce sugerează consultanta citată mai sus este că autoritățile nu vor lăsa populațiile europene să urmărească suspansul înfruntării celor două tendințe, ci vor trișa de partea inflaționiștilor centrali (și a băncilor celor mai lipsite de lichidități), așa cum s-a întâmplat în 1933, când regimul Roosevelt s-a inaugurat cu o vacanță bancară (sistarea retragerilor bancare) la nivelul întregii națiuni americane (urmată, nota bene, de renunțarea la etalonul aur și confiscarea generalizată a aurului).

Diferența față de 1933 este tocmai aceasta, că autoritățile nu mai sunt ținute — cel puțin nu atât de riguros — de „cătușele de aur” în intenția de a crea inflație, ceea ce înseamnă că vacanța bancară va fi mai scurtă sau nu va fi deloc. Dacă panica bancară este anticipată și tiparnițele puse la lucru din timp, nu va trebui să fie închise toate băncile.

Așadar, cu vacanță bancară, chiar și deținătorii de depozite la vedere se vor trezi în situația de a fi investitori/creditori fără voie în sistemul bancar, pe perioada vacanței. Fără vacanță bancară își vor putea retrage banii oricând doresc, datorită funcționării ca unse a mașinii de făcut inflație.

În orice caz, trebuie să fie clar că după o astfel de întâmplare ne vom afla, mai devreme sau mai târziu — depinzând de lungimea posibilei vacanțe și de intensitatea anticipărilor inflaționiste — într-o lume în care bani semnificativ mai mulți vor alerga după aceeași cantitate de bunuri ca mai înainte. Vom avea prețuri în creștere și hipercreștere, penurii cel puțin temporare de diferite bunuri și servicii, și alte neplăceri specifice.

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?