90 de secunde de tezaur folcloric interplanetar

90 de secunde de tezaur folcloric interplanetar

Nu am abonament la TV și nu sufăr mai deloc, ba chiar recomand călduros oricui să-și „arunce televizorul pe geam”. Singurele momente de nostalgie, hrănită și de „anturaj”, apar în preajma meciurilor de fotbal mare, când cedez și consum TV pentru vreo două ore. Nu am să mă lansez aici într-o analiză economică legată de fotbal.

Scriu pentru că trebuie să marchez cumva întâmplarea rară de aseară: zapând spre canalul pe care jucau galacticii am dat pe CNN de Krugman, tocmai când reușea o performanță, cred eu, mai memorabilă decât orice „el clasico”. Anume, să condenseze în 90 de secunde trei exemplificări, una mai catastrofală decât cealaltă, ale unei erori economice clasice.

Două îi aparțin lui Keynes, iar a treia este probabil încercarea lui Krugman de a supralicita nonșalanța distructivă a lordului și a se face remarcat încă o dată, pentru istorie, pentru lume, ba chiar pentru univers.

Cu concursul lui Kenneth Rogoff, palid coleg de emisiune prin comparație (dar și el o poamă), Krugman era de acord și propunea:

1. Să se sape șanțuri cât mai adânci și cât mai lungi din fonduri publice, cu costuri cât mai mari, pentru că așa se stimulează consumul și se iese din criză. Un fel mai acceptabil de a spune același lucru ar trebui să vă fie familiar, pentru că este repetat îngrețoșător de des de către guvernanții, profesorii, economiștii, analiștii și alti „faliți ai noștri”, locali: cel mai bine ar fi ca statul să facă investiții (și nu consum!) maxime în infrastructură.

2. Al Doilea Război Mondial a fost benefic din punct de vedere economic. Se știe că a scos economia mondială din depresiunea în care se afla încă de la Marea Criză din 1929. Efortul înarmării a presupus cheltuieli publice imense care au stimulat consumul și au multiplicat cererea în economiile lumii, scoțând-o astfel din nisipurile mișcătoare ale deflației și șomajului.

3. Dar o confruntare intergalactică ar fi și mai binevenită, susținea Krugman aseară cu ochi umezi. Din păcate nu avem parte de războaie cu extraterești decât prin literatura SF, dar vă dați seama ce mobilizare ar fi, câte resurse, câtă înregimentare, ce rapt în care inflația și nivelul cheltuielilor publice nu ar mai conta deloc, ci doar scopul măreț al distrugerii de proporții universale. Și după aceea, ei, după aceea… pace, prosperitate, cerere, ofertă, consum, producție, ocupare, fericire!

Nu pot decât să admir acest crescendo al logicii keynesiste eronate duse până la ultimele sale concluzii extraterestre. Dacă Keynes a rupt gura satului planetar cu șanțuri și tranșee, iată, Krugman ne arată cum se ajunge la stele de pe umerii unui gigant.

Totuși, cele 90 de secunde suferă de lipsa menționării efectelor economice pozitive ale tragediei 9/11. Dar Krugman nu a ratat nici acest exemplu, cu altă ocazie.

Antidotul pentru aceste enormități keynesist-krugmaniene este lecția ferestrei sparte, oferită cu mult înainte de strălucitul și cu adevărat clasicul Basitat:

Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!