Încep cu un răspuns la un comentariu:
@culiță
Eu aș spune că banii sunt ai celor care îi direcționează către noi, iar faptul că trec prin conturile statului este un simplu artificiu tehnic.
Dar un etatist birocrat vameș expropriator cred că nu poate gândi decât ca în comentariul tău.
@restul lumii
Oameni buni, ajutați-ne să schimbăm această mentalitate, să explicăm de ce societatea poate funcționa mai bine cu mai puțin stat și chiar excelent fără niciun fel de monopol etatic (ci prin organizarea policentrică, bazată exclusiv pe proprietatea privată, a tuturor activităților) și să răspândim acest mesaj.
Sper ca acest comentariu reprezentativ al lui culiță să vă ambiționeze să ne sprijiniți, fie prin opțiunea 2%, fie pe o cale mai directă.
Acestea fiind spuse, ajung la subiectul postării:
Mai este doar o lună până la termenul limită (17 mai 2010) pentru depunerea declarațiilor de venit. Îi rog pe cei care intenționează să ne ajute cu 2% din impozit să nu ne uite. Avem nevoie de susținerea dumneavoastră voluntară.