Puține subiecte din știința economică sunt mai încurcate decât moneda. La tot pasul întâlnești polemici aprinse: sunt mai buni “banii ieftini “ sau “banii scumpi“? care sunt funcțiile adecvate pe care trebuie să le îndeplinească Banca Centrală și Ministerul de finanțe? care versiune a etalonului aur e mai potrivită? ș.a.m.d. Să pompeze guvernul bani în economie sau să reducă circulația? Care agenție a guvernului e mai potrivită pentru acest lucru? Să se încurajeze sau să se restrângă creditul? E avantajoasă o întoarcere la etalonul aur? Dacă da, la ce curs? Și întrebările nu se termină aici ci se înmulțesc, aparent fără sfârșit.
Poate că multitudinea de opinii asupra chestiunilor monetare, având ca echivalent istoric perfect doar Turnul Babel, își are rădăcinile în aplecarea omului de azi spre “practică“ sau, altfel spus, spre cercetarea problemelor economice și politice imediate. Or, cufundarea exclusivă în noianul dificultăților cotidiene ne face orbi la sesizarea distincțiilor fundamentale și la identificarea problemelor cu adevărat esențiale. Curând, chestiunile centrale sunt date uitării și aderenței ferme față de principii i se substituie un realism prost înțeles. Adesea, pentru o mai bună înțelegere a realității de zi cu zi e nevoie să dobândim o imagine de ansamblu, să privim la cele ce ni se întâmplă cu o anumită detașare. Cu deosebire este valabil acest lucru într-o economie ca a noastră, o economie în care inter-relațiile sunt atât de complexe încât trebuie să izolăm câțiva factori importanți, să-i analizăm și abia după aceea să urmărim modul în care ei influențează lumea reală, complexă. Acesta era rostul raționamentelor axate pe Crusoe, unul din instrumentele favorite ale teoriei economice clasice. Analiza comportamentelor lui Crusoe și Vineri pe o insulă pustie, mult ironizată de unii critici ce vor să-i dovedească irelevanța pentru lumea de astăzi, îndeplinea o funcție foarte folositoare, și anume aceea de punere în lumină a axiomelor fundamentale ale acțiunii umane.
Dintre toate problemele economice, moneda e probabil cea mai încurcată și e domeniul unde avem nevoie mai mult decât oriunde altundeva de perspectivă. În plus, moneda formează aria economică cea mai afectată și mai încâlcită de secolele de amestec guvernamental. Mulți oameni – și mulți economiști – care în mod obișnuit sunt devotați pieței libere dau înapoi când e vorba de monedă. Cu moneda, afirmă ei cu tărie, lucrurile stau altfel; ea trebuie să fie furnizată de guvern și reglementată de guvern. Nici nu le trece vreodată prin cap să considere controlul exercitat de stat asupra monedei ca pe o formă de intervenție coercitivă în piața liberă; extinderea pieței libere la monedă e de neconceput pentru ei. Guvernul trebuie să bată monedă, să emită bancnote, să stabilească “moneda cu putere liberatorie“, să creeze bănci centrale, să mărească sau să diminueze masa monetară, să “stabilizeze nivelul general al prețurilor“ etc.
Din punct de vedere istoric, moneda a fost una din primele mărfuri controlate de guvern, iar “revoluția pieței libere” din secolele al șaptesprezecelea și al optsprezecelea nu a lăsat urme prea adânci în sfera monetară. A venit acum timpul să ne îndreptăm atenția spre sângele sistemului nostru economic – moneda. Să ne punem mai întâi următoarea întrebare: poate fi moneda furnizată în condiții de libertate? Putem avea o piața liberă prelungită și la monedă, așa cum există ea pentru producerea altor bunuri și servicii? Cum ar arăta o astfel de piață și care sunt efectele feluritelor controale guvernamentale? Dacă suntem pentru piața liberă în alte direcții, dacă dorim să vedem eliminată violarea de către guvern a persoanei și a proprietății, atunci nu există sarcină mai importantă decât examinarea funcționării și a modalităților de înfăptuire a unei piețe libere a banilor.
