Persecutat în Austria sa natală, Ludwig von Mises avea să fie unul dintre numeroșii exilați europeni de seamă. El s-a îndreptat mai întâi spre Geneva, unde a predat la Institutul Internațional de Studii Superioare, din 1934 până în 1940; aici s-a căsătorit cu încântătoarea Margit Sereny-Herzfeld, în 1938. Doi ani mai târziu, Mises sosea în Statele Unite. Și, în vreme ce nenumărați exilați europeni socialiști și comuniști erau invitați în lumea academică americană, printre noii beneficiari ai înaltelor posturi numărându-se și foștii săi adepți, Mises însuși era neglijat și uitat. Adept al individualismului, ostil compromisurilor și înregimentării, Mises și-a văzut accesul blocat spre instituțiile de învățământ superior, aceleași care se mândreau cu atașamentul lor la principiul „liberei cercetări a adevărului“. Cu toate acestea, ducându-și traiul din mici subvenții oferite de o fundație, la New York, Mises a reușit să publice în 1944 două noi lucrări remarcabile: Omnipotent Government arăta că regimul nazist, departe de a fi ceea ce analiza marxistă curentă numea „cea mai înaltă treaptă a capitalismului“, nu era altceva decât o formă de socialism totalitar; cealaltă carte, Bureaucracy, furniza o analiză extrem de pertinentă a diferenței fundamentale între managementul pentru profit și cel birocratic, scoțând în evidență gravele ineficiențe ale birocrației, inerente și inseparabile de activitatea guvernamentală.
Rămâne o pată rușinoasă și de neiertat pe obrazul lumii academice americane faptul că Ludwig von Mises nu și-a putut găsi nici un post universitar integral și plătit. După 1945, el a rămas simplu Visiting Professor la Graduate School of Business Administration, la Universitatea din New York. În aceste condiții, tratat adesea ca cetățean de categoria a doua de autoritățile universitare prestigioase, înconjurat în mare parte de oportuniști superficiali, limitați la o specializare în contabilitate sau administrație financiară, Mises a reînnodat firul seminariilor sale săptămânale, atât de faimoase în trecut. În mod tragic, speranța de a forma o pleiadă de tineri economiști influenți îi era interzisă într-un asemenea post, la fel cum era și perspectiva de a reedita strălucitul succes al seminariilor vieneze.
Departe de a se resemna în aceste împrejurări triste și nefericite, Ludwig von Mises a știut să imprime ținuta necesară seminariilor sale. Aceia dintre noi care l-am cunoscut pe Ludwig von Mises în anii petrecuți la New York University nu l-am auzit rostind nici un singur cuvânt încărcat de resentimente. Întotdeauna amabil și binevoitor, Mises se străduia să încurajeze orice posibilitate creatoare la studenții săi. În fiecare săptămână el propunea un șuvoi de proiecte de cercetare. Fiecare lecție a sa era asemenea unui giuvaier meșteșugit, bogată în investigații pătrunzătoare și schițând totodată viziunea sa economică globală. Studenților care ascultau tăcuți și supraînghesuiți, Mises obișnuia să le spună, privindu-i cu licărirea sa caracteristică de umor: „Nu vă fie teamă să vorbiți. Țineți minte că orice ați spune pe această temă și indiferent cât de greșit ar fi, exact același lucru a fost deja spus de vreun economist eminent.“
În ciuda acestui cul de sac în care se afla, Mises a reușit să formeze o mână de studenți la seminarul său, capabili să continue tradiția austriacă; mai mult, seminarul său a sfârșit prin a deveni punctul de atracție al multor studenți din regiunea New York, care îl frecventau cu fidelitate săptămână de săptămână. După seminar, mergeam la un restaurant local, palidă reflexie a localului vienez în care se prelungeau altădată întrunirile faimosului Mises-Kreis. Aici Mises se transforma într-un șuvoi nesecat de observații pătrunzătoare și anecdote cuceritoare; iar noi știam bine că acele anecdote și însăși atmosfera și persoana lui Ludwig von Mises poartă cu ele Viena de altădată, din vremuri mai nobile și mai pline de farmec. Aceia dintre noi care au avut privilegiul de a frecventa seminarul lui Mises de la New York University au înțeles fără dificultate cum reușea el să fie nu numai un mare economist, ci și un mare profesor.
În ciuda situației create atunci, Mises reușea să transmită singur semnalul luminos al libertății, al doctrinei laissez-faire și al teoriei economice austriece, într-o lume puțin ospitalieră. Am văzut că productivitatea lui Mises s-a prelungit, neistovită, în Lumea Nouă. Și, din fericire, s-au găsit destui binevoitori pentru a traduce lucrările sale clasice și pentru a le publica pe cele noi. Ludwig von Mises a fost focarul mișcării libertariene în America postbelică, ghidându-ne și stimulându-ne pe noi toți. În ciuda ostilității mediilor academice, astăzi se reeditează practic toate lucrările lui Mises, la cererea studenților și a urmașilor săi în ale economiei. În ultimii ani, chiar din rândurile strânse ale economiștilor universitari, un număr tot mai mare de studenți avansați și de tineri profesori au îmbrățișat tradiția austriacă și misesiană.
Și aceasta nu numai în Statele Unite; căci – lucru mai puțin cunoscut – prin intermediul studenților și colegilor săi, Mises a jucat un rol de seamă după război în întoarcerea Europei occidentale de pe drumul colectivismului către o economie de piață – fie și numai parțial liberă. Așa s-a întâmplat în Germania Federală, datorită impactului intelectual considerabil al lui Wilhelm Röpke, studentul lui Mises din zilele vieneze. În Italia, președintele Luigi Einaudi, vechi coleg al lui Mises în ale economiei libere de piață, a jucat un rol-cheie în propulsarea țării dincolo de socialismul înflorit de-a binelea după război. Iar adeptul doctrinei lui Mises, Jacques Rueff, a fost principalul consilier economic al generalului Charles de Gaulle în bătălia curajoasă și purtată fără nici un ajutor din afară pentru o revenire la etalonul-aur.
Ca un ultim simbol al vigorii sale spirituale inepuizabile, Mises a continuat să conducă seminarul de la New York University în fiecare săptămână, neîntrerupt, până în primăvara lui 1969, când s-a retras, neîndoielnic cel mai vârstnic profesor activ din Statele Unite, la 87 de ani, încă ager și energic.
