Tot mai multe indicii îndreptățesc speranța că îndelungata izolare a ideilor și contribuțiilor lui Ludwig von Mises se apropie rapid de sfârșit. Într-adevăr, în anii din urmă, contradicțiile interne și consecințele dezastruoase ale nefericitei căi urmate în științele sociale și în politică au apărut tot mai evident. [4] În Europa de Est, bine cunoscuta incapacitate a guvernelor comuniste de a-și planifica economiile a condus tot mai mult la o mișcare către piața liberă. În Statele Unite și în lumea occidentală, elixirul keynesian și inflaționist își vădește esența falimentară. Politica guvernamentală „post-keynesiană” a Statelor Unite se luptă fără spor să controleze inflația aparent permanentă care nu încetează nici în perioadele de recesiune, sfidând astfel învățătura economică convențională. Prăbușirea politicilor keynesiene, cuplată cu insuficiențele evidente ale teoriei corespunzătoare, tulbură tot mai evident întregul stabiliment. Risipa enormă generată de cheltuielile guvernamentale și de administrația birocratică pune într-o lumină tot mai puțin favorabilă faimosul dicton al lui Keynes, după care nu contează dacă guvernul cheltuie resursele pentru bunuri de producție sau pentru construirea de piramide. Prăbușirea neajutorată a ordinii monetare internaționale determină guvernele post-keynesiene din întreaga lume să penduleze de la o criză la alta între două „soluții” nesatisfăcătoare: rate de schimb flexibile pentru monede dirijate sau rate fixe de schimb susținute de controlul tranzacțiilor, care handicapează comerțul exterior și investițiile.
Criza keynesianismului trebuie înțeleasă în contextul mai mare al crizei etatismului și intervenționismului în gândire și acțiune. În Statele Unite„,liberalismul” etatist modern s-a arătat incapabil de a face față crizei pe care au creat-o: conflictele blocurilor militare naționale, finanțarea, conținutul, personalul și structura școlilor publice, la care se adaugă conflictul permanent între inflație și rezistența publică tot mai înverșunată față de povara taxelor prădalnice. Atât pretextul binefăcător, cât și cel războinic ale Statului Providență modern (Welfare State-Warfare State) sunt tot mai contestate. În sfera teoriei există o mișcare tot mai redutabilă împotriva ideii că suntem făcuți pentru a servi drept materie primă unei elite de ingineri sociali. Cât despre ideea că guvernul trebuie să hrănească artificial „creșterea economică a țărilor nedezvoltate și avansate deopotrivă”, ea se află de asemenea în pierdere rapidă de viteză.
Pe scurt, pretutindeni, în toate sferele de gândire și acțiune, etatismul combătut o viață întreagă de Ludwig von Mises înfruntă asediul ritmic și amplificat al criticilor și deziluziilor. Oamenii refuză să mai accepte pasiv decretele și dictatura administratorilor – „suverani” autoproclamați. Dar problema este că lumea nu-și poate croi un drum de ieșire din emanația etatistă în lipsa unei alternative coerente. Încă nu am reușit să realizăm pe deplin că această alternativă ne-o oferă Ludwig von Mises: că el ne oferă calea de ieșire din impasul crizelor și dilemelor ce au lovit lumea modernă. O viață întreagă, el a prezis și a indicat motivele deziluziilor noastre de azi și a construit calea alternativă pe care o putem urma. Nu este de mirare că în 1973, pe când împlinea 92 de ani de viață remarcabilă, tot mai mulți oameni descopereau și adoptau această cale.
În prefața din 1962 a traducerii în limba engleză a lucrării sale Liberalismul, Mises scria:
“Cu treizeci și cinci de ani în urmă, pe când încercam să ofer un sumar al ideilor și principiilor filosofiei sociale cunoscute sub numele de liberalism, nu mă amăgeam cu speranța că relatarea mea ar putea să împiedice catastrofa iminentă către care ne îndreptau fără greș politicile adoptate de națiunile europene. Nu-mi propuneam atunci decât să ofer unei minorități reduse de oameni dispuși să gândească ocazia de a învăța ceva despre aspirațiile liberalismului clasic, netezind astfel drumul renașterii spiritului liberal după prăpădul ce avea să vină”.
În omagiul pe care i l-a închinat lui Mises, Jacques Rueff scria:
“Ludwig von Mises a prezervat fundamentele unei științe economice raționale… Învățătura sa a răspândit semințele regenerării ce vor rodi îndată ce oamenii vor începe din nou să prefere teoriilor ademenitoare pe cele adevărate. Atunci va sosi ziua când economiștii vor realiza că Ludwig von Mises merită admirația și recunoștința lor”.
Există tot mai multe indicii că dezghețul și prăbușirea etatistă vor fi într-adevăr urmate de o regenerare și că minoritatea celor dispuși să gândească, vizată de Mises, sporește rapid. Dacă ar fi să ne găsim cu adevărat în pragul unei reînvieri a spiritului de libertate, atunci o asemenea renaștere va fi încununarea vieții și gândirii unui om minunat și nobil.
[4] Pentru o interpretare filozoficã a ostilitãtii generale și a desconsiderãrii lui Ludwig von Mises, cf. Murray N.Rothbard, “Ludwig von Mises and the Paradigm of Our Age”, în Modern Age (Fall, 1971), p.370-379
