În lucrarea The Fatal Conceit (1988), Friedrich Hayek oferă câteva explicații interesante la atitudinea relativ ostilă, în general, față de comerț și comercianți. În esență, aceștia n-au avut parte de o atitudine favorabilă de-alungul istoriei dintr-un motiv legat de misteriozitatea și necunoașterea legilor care guvernează fenomenul comercial. Sau chiar o anumită teamă de aceste legi.
În parte, asta s-a datorat – spune Hayek, încercând o poziție de neutralitate teologică – unui primitivism religios, antropomorfism sau animism, adică atribuirea de însușiri umane obiectelor, fenomenelor și divinității, fapt explicabil psihologic ca o reacție la necunoscut. În economie, animismul intervine atunci când conferim unui fenomen precum comerțul și efectelor sale un caracter deliberat, de a fi creația unei minți, un „designer”, deci postulăm în mod necesar și un deliberator.
If we give to the complex structures resulting from the interaction of individual economies a name that suggests that they are deliberate constructions, this yields the personification or animism to which, as we have seen, so many misconceptions of the processes of human interaction are due, and which we are at pains to escape (p. 111).
În domeniul economic (și, ca subdomeniu, cel comercial) deși se observau unele legi la lucru (abundența unor bunuri scade prețurile, raritatea altora ridică prețurile, valoarea permanent în schimbare a bunurilor) faptul că păreau a fi necontrolate, neorganizate de nimeni genera teamă. Asta ar explica de ce uneori, comercianții, prin abilitatea lor de a specula diferențele între prețuri și de a intui vadurile comerciale, erau priviți cu suspiciune și teamă, la care se adăuga și potențialul lor coroziv pentru substratul cultural local.
They engaged in something like the transformation of the non-material in altering the value of goods. How could the power of things to satisfy human needs change without a change in their quantity? (p. 90)
The mysteries of the trades’ meant that some gained from knowledge that others lacked, a knowledge the more mysterious in that it often dealt with foreign – and perhaps even disgusting – customs, as well as unknown lands: lands of legend and rumour (p. 91).
Trebuia ca în spatele unor astfel de activități să stea o magie, sau cel puțin ceva de natură ocultă. Utilizarea de către însuși Adam Smith a expresiei „mâna invizibilă”, care este practic un fel de ethos al ordinii pieței, trădează aceeași credință, că în mod necesar lucrurile nu pot fi „de capul lor”. Iar dacă nu sunt „de capul lor”, trebuie ca în mod necesar să fie controlate de o forță ocultă.
Such distrust and fear have, since antiquity and in many parts of the world, led ordinary people as well as socialist thinkers to regard trade not only as distinct from material production, not only as chaotic and superfluous in itself, not only as a methodological mistake, as it were, but also as suspicious, inferior, dishonest, and contemptible (p. 90).
Hayek demonstrează cum inclusiv scepticismul intelectualilor față de comerț și comercianți, se bazează în profunzime tot pe o credință animistă, de invocare a unei rațiuni supreme unificatoare, atotcuprinzătoare a fenomenelor economice și sociale. Echivalentul creștin al acestei idei ar fi că Dumnezeu nu doar dispune ci și ordonă cum să se desfășoare comerțul, predetermină evoluția economică și socială, ceea ce nu doar că anulează libertatea ființei de a acționa, dar o și absolvă de potențialele consecințe, de vreme ce nu are capacitatea de a alege.
De aici și ideea că în spatele acestor fenomene trebuie să stea un ordonator, un planificator. Astfel, autorul ajunge la concluzia că este explicabil de ce majoritatea intelectualilor sunt socialiști, aducând aici nume mari în discuție, cum este Albert Einstein, Bertrand Russel sau John Maynard Keynes. Socialismul devine practic un imperativ al stării de teamă în fața comerciantului (și a pieței în general), sintetizabil într-o formulă normativ morală potrivit căreia acesta/aceasta chiar nu trebuie să fie lăsat(ă) „de capul lui/ei”. În consecință, socialismul secularizează minima religiozitate animistă, prin aceea că rațiunea unificatoare, voința divină e coborâtă forțat din cosmos la nivelul precarității umane. Planificatorul sau ordonatorul devine chiar omul, sau un colectiv de oameni.
Numai că în cazul ordinii pieței, lucrurile stau diferit, nefiind la lucru după opinia lui Hayek nicio rațiune supremă care deliberează, alta decât mințile, abilitățile și ierarhiile de scopuri specifice tuturor indivizilor care participă la această ordine.
It is necessary to be constantly reminded that the economy the market produces is not really like products of deliberate human design but is a structure which, while in some respects resembling an economy, in other regards, particularly in not serving a unitary hierarchy of ends, differs fundamentally from a true economy (p. 111).
Gradul de abstractizare și complexitatea inerente înțelegerii ideii că toți prin acțiunile noastre, și constrânși în același timp de legi economice, producem ceea ce se numește ordinea pieței, i-a determinat pe mulți dintre intelectuali să considere piața, comerțul și activitatea economică în general, ca fiind ceva superfluu. Tot atât de grea este și înțelegerea ideii că, tocmai pentru că e vorba de multe voințe și acțiuni umane la lucru în ordinea pieței, aceasta nu e pretabilă la experimente controlate de tip tehnocratic, deoarece este violat însăși principiul său fondator. Mai mult, nici nu prea pare că s-a înțeles.
Ignorance of the function of trade, which led initially to fear, and in the Middle Ages to uninformed regulation, and which only comparatively recently yielded to better understanding, has, then, now been revived in a new pseudo-scientific form. In this form it lends itself to attempts at technocratic economic manipulation which, when they inevitably fail, encourage a modern form of distrust of ‘capitalism’ (p. 101).
Un alt motiv care își propune să limpezească înțelegerea atitudinii nefavorabile față de comerț este unul mai tehnic, care trimite la o idee elaborată târziu, în perioada modernă. Este vorba despre separația (artificială, nefundamentată științific) dintre producție și distribuție/comerț. Ele sunt imposibil de separat empiric, neavând o existență distinctă. Sunt separabile doar analitic, cu rol pedagogic. În realitate producția este posibilă numai ca urmare a aprovizionării cu factori de producție, cu bunuri ce urmează ca împreună să compună un bun final, un bun de consum.
Aprovizionarea este o activitate ce presupune calcul economic, prospectarea piețelor și identificarea factorilor de producție la acele prețuri care pot susține producția bunului final. Însă din punct de vedere economic, aprovizionarea poate fi privită ca un import, deci un schimb de bani pe bunuri, și invers. Fără acest schimb, producția este imposibilă, și comerțul deopotrivă. Cine nu sesizează importanța schimbului, a comerțului pentru producție, privește producția ca fiind activitatea esențială, generatoare de valoare, iar distribuția, comerțul, ca o activitate inutilă, de redistribuire a valorii dintr-un loc în altul, fără a aduce ceva în plus. Hayek arată cum valoarea comerțului stă tocmai în a fi indispensabil producției, motiv pentru care nu ar trebui privite distinct.
S-ar putea spune că și aici, ca în multe alte cazuri, este vorba de eroarea geamului spart, sau mai general, de ceea ce se vede și ceea ce se vede mai puțin dintr-un anumit fenomen. Ceea ce se vede în cazul comerțului este comerciantul care cumpără mai ieftin dintr-un punct A și vinde mai scump într-un punct B, dar ceea ce se vede mai puțin sunt posibilitățile de producție care stau în spatele fiecăreia dintre acțiuni. În punctul A, banii plătiți de comerciant pe un bun pot alimenta unele procese productive, iar în punctul B, bunurile furnizate de comerciant, în mod asemănător pot fi cumpărate de indivizi interesați în a le coopta într-o structură productivă.
