Școala de toamnă a Institutului Mises de la Breb va ajunge anul acesta la a treia ediție. Se va desfășura în perioada 11-15 septembrie 2024, în Breb, Maramureș, gazdă fiindu-ne din nou Casa Moroșenilor.
Școala va fi nu doar un prilej de a sonda teoriile Școlii austriece și relevanța lor actuală, ci și ocazia de a participa la o dezbatere despre posibilitatea practică a libertarianismului azi.
Prezentările vor fi în limba română. Cursurile vor fi adresate preponderent celor care sunt la prima întâlnire cu noțiunile Școlii austriece, dar nu este exclus ca, în funcție de nivelul auditoriului, să avem și discuții avansate. De asemenea, cărțile și articolele pe care le vom trimite în prealabil în format electronic celor înscriși vor fi în limba română.
În plus, lucru deloc de neglijat, școala va fi un moment mult așteptat de a fi împreună, în persoană, de a lega prietenii și cunoștințe noi, și de a vedea, respira și gusta din spiritul unui loc faimos pentru tradițiile și pitorescul său.
Nu putem sublinia suficient de mult relevanța discuțiilor din timpul sesiunilor de întrebări și răspunsuri, care se continuă informal și în pauze sau în timpul meselor. Școala Mises @ Breb este o ocazie de a consolida sau descoperi – prin schimbul de idei pe teme economice, politice, filosofice – fundamentele unei înțelegeri mai bune a lumii în care trăim.
Anul acesta aniversăm cea mai importantă lucrare a lui Ludwig von Mises, tratatul de economie Acțiunea umană, a cărui primă ediție a fost publicată în 1949 și de la care se împlinesc, deci, 75 de ani.
Avem unii lectori noi și cursuri mai multe. Și organizarea cursurilor este diferită față de anii trecuți, pentru a lăsa loc de mai multe activități extra curriculare.
Programul Școlii de toamnă
Astfel, miercuri, pe 11 septembrie vă așteptăm în sat, vă cazăm și apucăm să ne cunoaștem la cină.
Locul de întâlnire este Casa lu’ Dochia, Breb, nr. 204 (Facebook | Google Maps). Întrebați de gazdele noastre Marius și Andreea Ceterchi. Marius răspunde la numărul de telefon 0731 997 755, iar Andreea la 0740 260 687.
Joi, pe 12 septembrie, luăm micul dejun la Dochia și trecem la treabă. Programul primei zile este acesta:
9:00 – 11:00 Matei Apăvăloaei: Scurt ghid de orientare economică – de ce studiem acțiunea umană
11:30 – 13:30 Costea Munteanu: Individualismul, holismul și personalismul metodologic Andreas Stamate-Ștefan: Cum ne păstrăm libertatea? Mises despre rolul ideilor și al economiștilor în societate
Între 13:30 și 15:00 vom lua prânzul, iar între cursuri vom avea pauze de cafea.
15:00 – 17:00 Mihai Vladimir Topan: Capitalismul, morala, cultura și spiritualitatea, partea I
17:30 – 19:30 Mihai Vladimir Topan: Capitalismul, morala, cultura și spiritualitatea, partea a II-a
20:00 Cină
Ziua va fi lungă și cursurile consistente, așa că a doua zi, vineri, pe 13 septembrie, schimbăm cadrul. Chiar dacă Școala de toamnă este un eveniment academic la standarde înalte, ne-am gândit că este o idee bună să luăm o pauză între cele de cursuri, să lăsăm o zi Casa lu’ Dochia și să luăm la pas Brebul și împrejurimile: o vizită pe la meșteșugarii din sat, o drumeție pe Creasta Cocoșului sau o tură prin Sighet. Veți vedea că ideile pot fi discutate foarte bine și din mers.
Sâmbătă, pe 14 septembrie, reluăm cursurile în cadrul mai formal:
9:00 – 11:00 Tudor Smirna: Mises despre monedă, credit și ciclul economic
11:30 – 13:30 Radu Mușetescu: România la 35 de ani de la Revoluție: între socialism și capitalism
Între 13:30 și 15:00 vom lua prânzul, iar între cursuri vom avea pauze de cafea.
15:00 – 17:00 Mihai Macovei: „Acțiunea umană” și criza globală a intervenționismului
17:30 – 19:30 Colocviu: Acțiunea umană la 75 de ani
20:00 Cină
Despre lectori
Matei Apăvăloaei este cercetător asociat al Institutului Ludwig von Mises România și lector la Facultatea de Relații Internaționale, Academia de Studii Economice, București.
Marius Ceterchi va fi gazda noastră la Casa Dochia și participant activ la cursuri. Marius este antreprenor, ex-corporatist cu experiență în marketing și vânzări FMCG, absolvent de Tranzacții Internaționale în cadrul ISE Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Mihai Macovei a obținut doctoratul în economie internațională la Academia de Studii Economice din București. Este co-fondator și cercetător asociat la Institutul Ludwig von Mises România și lucrează ca analist economic pentru o organizație internațională. A publicat numeroase articole de analiză economică și a politicilor publice pe MisesRo, Mises Wire și în Quarterly Journal of Austrian Economics.
Constantin Munteanu-Gurgu (n.1949) este membru onorific al Institutului Ludwig von Mises România. Absolvent al Academiei de Studii Economice din București (1971), doctor în economie, Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Române (1990). Până în octombrie 2019, profesor universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din București, titular al disciplinelor Finanțe corporative internaționale, Management financiar internațional, Investiții internaționale și Psihologie economică. Conducător de doctorat în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Radu Cristian Mușetescu este profesor universitar și director al departamentului de Economie și Afaceri Internaționale, Academia de Studii Economice. Este specializat în analiza de tip law and economics. A explorat de-a lungul carierei sale subiecte precum teoria firmei, concurența, piața de capital, relația dintre inițiativa privată și acțiunea politică, crizele de diferită natură.
Andreas Stamate-Ștefan este cercetător asociat al Institutului Ludwig von Mises România și lector la Facultatea de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice.
Mihai-Vladimir Topan este vicepreședinte academic al Institutului Ludwig von Mises România, co-fondator al Academei Private, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice.
Tudor Smirna este președinte și co-fondator al Institutului Ludwig von Mises România, asistent universitar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice.
Cât costă?
Până pe 15 august avem o reducere early bird, prețul fiind de doar 1949 de lei.
După acea dată, prețul evenimentului va fi de 2249 de lei.
Cu ajutorul sponsorilor noștri, ne străduim să ținem prețul evenimentului cât mai redus pentru dumneavoastră și considerăm că pachetul pe care vi-l oferim este avantajos în comparație cu ofertele din zonă.
Membrii și susținătorii Institutului, precum și participanții la edițiile din trecut, au reduceri suplimentare – îi rugăm să ne contacteze pentru detalii.
De asemenea, pentru că sunt participanți care vor să vină cu membri ai familiei care nu vor participa la cursuri, avem prețuri speciale pentru acei membri: 1249 de lei de persoană și 649 de lei pentru copiii mai mici de 10 ani.
Sunt, de asemenea, disponibile burse pe care le acordăm în special studenților și celor și care trimit la [email protected] un Curriculum Vitae și un mesaj în care ne explică de ce este importantă pentru ei această experiență.
Ce primesc participanții în acest cost:
- Cursurile și dezbaterile
- Cazarea de 4 nopți în case tradiționale din Breb
- Toate mesele și tratațiile dintre cursuri
- Reducere de 50% pentru toate cărțile tipărite de Institut. Versiunile PDF ale tuturor cărților recomandate vor fi trimise electronic după înscriere, în cazul în care nu sunt deja disponibile în Raftul PDF.
La cerere, putem adapta costul pentru participanții cu cerințe aparte.
Au fost trei zile foarte intense. A fost și o introducere dar ulterior au fost și probleme nuanțate. Mi-a plăcut foarte mult că profii au fost deschiși și puteai să le pui întrebări și, de asemenea, în afara cursurilor puteai să discuți cu ei și să te lămurești mai bine.
Gabriela Staicu, bursieră a Școlii Mises @ Breb
Noutăți. Sunt pentru mine foarte multe. Trăind în Occident de foarte mulți ani, încerc să-mi reorientez gândirea despre socialismul ăsta atât de mult dorit în lumea occidentală. Asta mă ajută foarte mult. Și pe partea de business încerc să înțeleg că există și o alternativă – probabil într-un viitor apropiat – pe care putem să ne bazăm.
Gheorghe Huszak, antreprenor, participant la Școala Mises @ Breb
Tur ghidat al Maramureșului istoric
Duminică, pe 15 septembrie, ne luăm rămas bun la micul dejun. Dar, pentru cei care încă nu se pot despărți de tradiția și frumusețea locului, există opțiunea unui tur ghidat al Maramureșului istoric.
Pentru mai multe întrebări, ne puteți scrie aici:
Așadar, vă așteptăm la a treia ediție a Școlii de toamnă Mises @ Breb