Într-o epocă marcată de etatism și de o cerere tot mai mare de redistribuire a bogăției, noțiunea de impozitare progresivă a căpătat un avânt considerabil. Doctrina socialistă argumentează că aceasta ar promova justiția socială, ar reduce inegalitatea veniturilor și, cel mai important, ar atenua sărăcia. Conform socialiștilor, prin intermediul unei taxe progresive, statul confiscă o parte din avere de la cei bogați și o redistribuie către cei săraci. Întrucât bogații dețin deja resurse financiare semnificative, pierderile lor sunt minime, în timp ce cei săraci se află într-o situație mai bună decât înaintea redistribuirii.
În ceea ce privește politica fiscală a muncii, discursul curent este dominat de poziția PSD în favoarea impozitării progresive, afirmând că România are mare nevoie de o reformă fiscală. Adevărul este că nu-i interesează natura impozitării, ci nivelul general al impozitării pentru a acoperi deficitele bugetare. Fundația Friedrich Ebert, o fundație socialistă germană, a întreprins un studiu pe această temă care, ulterior, a fost trimis guvernului României. Acest model pledează pentru următoarele cote de impozitare:
- 10% pentru venituri până la salariul minim (3.000 RON brut)
- 16% între 3.000 RON brut și 115.000 RON brut
- 21% peste 115.000 RON brut
Pe lângă argumentele etice care pot fi aduse împotriva impozitării, unul dintre efectele cheie ale acesteia este descurajarea contribuabililor de a continua să lucreze din cauza scăderii utilității marginale a muncii care rezultă din diminuarea forțată a randamentelor. Modelul propus crește impozitarea totală a muncii și duce la o creștere a resurselor și a veniturilor persoanelor care depind de producători pentru a-și asigura existența. Această creștere a impozitării are, implicit, un impact negativ asupra bazei de producție, deoarece producătorii au mai puține resurse pentru a investi în afacerile lor și a genera venituri, creând un stimulent mai mare ca indivizii să treacă de la statutul de contribuabil la cel de consumator de impozite, în loc să se angajeze într-o muncă productivă. Dacă taxele pe tutun și alcool scad consumul, ce fac cele pe muncă?
În calitate de cetățeni, luăm adesea de bune serviciile publice și „beneficiile” pe care ni le oferă statul, cum ar fi educația, asistența medicală, transportul și siguranța publică. Cu toate acestea, ceea ce nu luăm în considerare este costul acestor servicii, care este finanțat prin impozitare. Impozitele sunt o formă de redistribuire a bogăției prin (amenințarea cu) forță, iar cetățenii sunt împărțiți în două categorii: fie contribuabil net, fie consumator de taxe. Birocrații și politicienii primesc 100% din veniturile lor din impozite și nu plătesc în schimb niciun impozit real; atunci când această categorie primește un salariu de la stat, acesta este efectiv o plată de transfer de la contribuabili.
Totuși, redistribuirea nu presupune doar un schimb dintr-un buzunar în altul. Chiar dacă s-ar putea susține că serviciile guvernamentale au o anumită valoare, acest punct de vedere neglijează ceea ce nu se vede. Dacă privim dincolo de consecințele imediate și îi analizăm nu numai pe cei care beneficiază direct de un proiect guvernamental, ci și pe cei afectați indirect, vedem o imagine diferită. Adică, în primă instanță, nu vedem ce ar fi făcut persoanele private cu banii care au fost folosiți de guvern. Aceștia ar fi putut investi în bunuri de producție sau ar fi putut cumpăra bunuri de consum, ambele putând contribui mai mult la economie decât statul.
Toate politicile guvernamentale de impozitare și cheltuieli au un impact negativ net asupra productivității, depășind orice câștiguri potențiale de productivitate pe care le-ar putea genera. În consecință, efectul general asupra productivității atribuit guvernului nu este pur și simplu neutru, ci mai degrabă negativ, deoarece generează o scădere a productivității în întreaga societate. Impozitarea progresivă funcționează doar pentru a redistribui oportunitățile, mai degrabă decât pentru a genera o creștere a oportunităților la nivel agregat; chiar și persoanele care sunt subvenționate datorită impozitării progresive se pot confrunta cu o scădere a posibilităților de angajare în sectorul privat, cu niveluri salariale mai mici sau cu o creștere a prețurilor din cauza reducerii ofertei scăzute de bunuri și servicii care rezultă din astfel de politici de impozitare.
