End the Fed vs. Fed the End

Tudor Smirna · 18 iunie 2009

Miscarea End the Fed este cea mai concreta urmare a sustinerii surprinzator de populare pe care Ron Paul si-a castigat-o in campania prezidentiala din 2008. Entuziastii lui Ron Paul se tin acum de Tea Parties din ce in ce mai late.

El, in calitate de membru al Congresului american a lansat o initiativa legislativa pentru ruperea cecului in alb oferit Fed-ului si o nemaiauzita inspectie, care sa se intample pana la sfarsitul lui 2010. Chiar daca e o incercare mult mai blanda decat cea din HR 833, the „avuncular doctor” surprinde iarasi: castiga suporteri printre politicienii din Congres.

Cred ca scopul lui Ron Paul este cel putin si acela din campania pentru presedintie: ceea ce pare o lupta quijoteasca este de fapt o strategie publicitara. Chiar daca initiativa legislativa se dovedeste a fi o incercare caldicica in plan politic restrans, in mare va alimenta si largi miscarea populara de raspandire a ideilor sanatoase.

Dar ma intreb daca toti cei 232 de “co-sponsori” (pana in prezent) au aceleasi idealuri nobile. Barney Frank, de exemplu, presedintele comitiei care va lua initiativa lui Ron Paul la tocat, vrea sa ia puterea din mainile lui Bernanke, dar in nici un caz sa o dea inapoi poporului:

I do believe that the Federal Reserve is exercising that power with some good effects recently, but it is not a power that should exist in a democratic society in the hands of an entirely unelected entity and I will be working next year to put some restraints on this power as well.

Aistea-s vorbe dulci. Obama, pe de alta parte, face: puteri ale Fed sporite! Criza a avut loc din cauza lipsei de reglementari, asa ca planificarea financiara trebuie sa fie si mai centralizata.

Propunerile, in cinci puncte sunt:

1. robust supervision and regulation of financial firms,
2. comprehensive regulation of fanancial markets,
3. protect consumers and investors from financial abuse,
4. provide the government with the tools it needs to manage financial crises,
5. rasie international regulatory standards and improve international cooperation.

Robust, comprehensiv, protector: tatuca. Obama vrea fascialism international, si stie ca trebuie sa actioneze rapid:

“Speed is important,” Obama said yesterday in an interview aired by CNBC. “We want to do it right. We want to do it carefully. But we don’t want to tilt at windmills. We want to make sure that we’re getting the best possible regulatory framework in place so that we’re not repeating the mistakes of the past.”

Sper ca Obama nu are si pretentia originalitatii. Roosevelt, Frederick Delano Roosevelt, e inca neintrecut. A fost maestrul invocarii urgentei si crizei pentru introducerea taifunului legislativ. Faimoasa lui suta de zile i-a ramas bolovan de gat Americii pana azi. E poveste lunga. De exemplu, poate Obama sa treaca prin Congres in 38 de minute o lege pe care nimeni dintre votanti nu o citeste, care sa ii dea puteri arbitrare in privinta aranjamentelor monetare si financiare ale tarii? Poate sa isi ofere Obama prin asa o lege puterea de a confisca aurul populatiei si de a abandona etalonul bazat pe acelasi metal pretios? Si poate sa ii spuna Emergency Banking Act?

Punctul 4 este de-a dreptul uluitor. Traiam cu impresia ca statul e vinovat pentru criza si ca nu a mai administrat de 80 de ani una atat de mare. Nu are instrumente suficiente? Se pare ca nu, pentru ca “teatrul operatiunilor” regimului Obama e lumea larga. Degeaba e planificarea centrala, robusta, comprehensiva si protectoare, daca nu e si internationala. Sta in natura schemelor Ponzi sa creasca necontenit.

Asadar, criza lui 2008 este si o ocazie de rearanjare insitutionala si politica la nivel mondial. Pe de o parte Obama, mare maestru de ceremonii la „The New World Order Party”, pe de alta bunicutul Ron Paul si ale sale Tea Parties. Hoppe rezuma premonitoriu:

a mai rămas, într-adevăr, puţin de făcut. Cu doar trei bănci centrale şi trei monede şi cu dominaţia SUA asupra Europei şi Japoniei, cei mai probabili candidaţi pentru poziţia de Bancă Centrală Mondială dominată de Statele Unite sunt FMI sau BIR; şi sub egida acesteia, iniţial definită ca un coş format din dolar, ECU şi yen, „phoenix”-ul, sau oricare ar fi numele său, se va afirma ca unică monedă-hârtie globală – dacă nu cumva totuşi opinia publică, în postura sa de unică stavilă în calea creşterii guvernului, suferă o schimbare substanţială, iar populaţia începe să înţeleagă lecţiile explicate în această lucrare: anume că atât raţionalitatea economică, cât şi justiţia şi moralitatea necesită un etalon-aur global şi activitate bancară liberă, bazată pe rezerve 100%, precum şi o piaţă liberă la nivel mondial; şi că un guvern mondial, o bancă centrală şi o monedă-hârtie globale – contrar impresiei înşelătoare că reprezintă valori universale – nu înseamnă decât universalizarea şi intensificarea exploatării, fraudei expansioniste şi distrugerii economice.

Eu nu mai zic decat: “La Boston birjar!”

·

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)