Concluzii

Analiza caracteristicilor tehnice ale managementului birocratic și ale oponentului său, managementul profitului, aduce o soluție corectă și imparțială pentru evaluarea celor două sisteme de a realiza lucrurile în condițiile diviziunii muncii.

Administrația publică, conducerea de către aparatul statului prin coerciție și constrângeri, trebuie, în mod necesar, să fie formală și birocratică. Nici o reformă nu poate îndepărta trăsăturile birocratice ale birourilor guvernamentale. Este fără folos să îi învinuim pe ei de încetineală și ineficiență. Este în van să ne plângem că asiduitatea, grija și eforturile muncii depuse de funcționarii publici sunt sub media realizată de cei care lucrează în domeniul privat. (Există mulți lucrători civili al căror entuzism se transformă  în sacrificiu de sine.) În absența unei unități de măsură indiscutabile care să calculeze succesul sau eșecul, este aproape imposibil, pentru majoritatea covârșitoare a oamenilor, să afle încurajările și eforturile mari pe care le oferă foarte ușor calculele monetare ale afacerilor care urmăresc obținerea profitului. Nu este de nici un folos să criticăm regulile și regulamentele rigide ale birocrației. Aceste reguli sunt indispensabile pentru ca administrația publică să nu scape din mâinile șefilor și să nu degenereze în supremația funcționarilor subordonați. Mai mult, aceste reguli reprezintă singura modalitate de a face ca legea să fie suverană în conducerea afacerilor publice și să îi protejeze pe cetățeni împotriva arbitrarității despotismului.

Este simplu pentru un observator să învinuiască aparatele birocratice de extravaganță. Dar executivul, căruia îi rămâne responsabilitatea serviciilor perfecte, vede problema din alt punct de vedere. Nu își asumă riscuri prea mari. Preferă să fie de partea sigură a lucrurilor și să se asigure de două ori.

Aceste deficiențe sunt proprii desfășurării serviciilor care nu pot fi verificate prin calcularea monetară a profitului și pierderii. Într-adevăr, nu am fi recunoscut niciodată că sunt cu adevărat deficiențe dacă nu am fi avut posibilitatea de a compara sistemul birocratic cu cel care are ca obiectiv obținerea profitului. Acest atât de blamat sistem al încercării „infame” de a obține profit îi face pe oameni să fie mai eficienți și conștiincioși, mai dornici de mari realizări. Nu ne putem împotrivi. Trebuie să ne împăcăm cu faptul că nimeni nu poate să aplice în politica unui departament sau a unui birou de colectare a impozitelor metodele atât de încercate ale afacerilor care au ca scop profitul.

Întreaga problemă ia o întorsătură diferită în viziunea celor care încearcă cu ardoare să transforme întregul aparat de producție și distribuție într-un birou mamut. Idealul lui Lenin de a lua organizarea serviciilor poștale guvernamentale ca model pentru organizarea economiei și de a transforma fiecare om într-o rotiță din marea mașinărie birocratică [1] face să fie necesară demascarea inferiorității metodelor birocratice comparativ cu cele din afacerile private. Scopul acestei cercetări minuțioase nu este să critice munca colectorilor de impozite, a funcționarilor vamali și a patrulelor sau să diminueze realizările lor. Dar este necesar pentru a arăta în ce aspecte esențiale diferă o oțelărie de o ambasadă și o fabrică de încălțăminte de un birou al stării civile și de ce ar fi dăunător să reorganizăm o brutărie după modelul unui oficiu poștal.

Ceea ce numim, într-o terminologie subiectivă, substituirea principiului profitului cu principiul serviciului public este o abandonare a singurei metode ce face posibile raționalitatea și calcularea necesităților de producție. Profitul obținut de întreprinzător este expresia faptului că el a servit bine consumatorul, de fapt, pe toată lumea. Dar, în ceea ce privește eficiența birourilor, nu este disponibilă nici o metodă de calcul pentru stabilirea succesului sau a eșecului.

În orice sistem socialist, consiliul central al managementului de producție are puterea de a ordona, iar ceilalți sunt obligați să îndeplinească ordinele primite. Toți oamenii, exceptându-l pe țarul producției, trebuie să se supună necondiționat instrucțiunilor, codurilor, regulilor și regulamentelor stabilite de un organism superior. Bineînțeles că fiecare cetățean are dreptul să sugereze unele schimbări în acest imens sistem de reguli. Dar drumul parcurs de la propunere până la acceptare de către autoritatea supremă competentă ar fi, în cel mai bun caz, la fel de lung și de obositor ca și drumul parcurs astăzi de o scrisoare către un editor sau un articol într-un periodic, sugerând un amendament la o lege, până în momentul în care apare ca schimbare în lege.

În decursul istoriei au fost multe mișcări care cereau cu entuziasm și fanatism o refomă a instituțiilor sociale. Oamenii au luptat pentru convingerile lor religioase, pentru păstrarea civilizațiilor lor, pentru libertate, pentru auto-determinare, pentru abolirea iobăgiei și a sclaviei, pentru dreptate și justiție în procedurile de judecată. Astăzi, milioane de oameni sunt fascinate de planul de a transforma întreaga lume într-un birou, de a transforma fiecare persoană într-un birocrat și de a șterge orice urmă de liberă inițiativă. Paradisul viitorului este văzut ca un aparat birocratic atotcuprinzător. Cea mai puternică mișcare de reformare pe care a cunoscut-o istoria, prima tendință ideologică ce nu s-a limitat doar la o parte a omenirii, ci a fost sprijinită de oameni de toate rasele, naționalitățile, religiile și culturile, țintește către o birocratizare totală. Oficiul poștal este modelul construirii Noului Ierusalim. Funcționarul poștal este prototipul pentru omul viitor. Râuri de sânge au curs pentru ca acest ideal să se înfăptuiască.

În această carte am discutat nu despre oameni, ci despre sistemele de organizare socială. Nu am vrut să spunem că funcționarul poștal este inferior celorlalți. Ceea ce trebuie să se înțeleagă este faptul că haina strâmtă a organizării birocratice paralizează inițiativa individuală, în timp ce în cadrul pieței capitaliste un inovator are o șansă de reușită. Primul pregătește terenul stagnării și al păstrării metodelor inveterate, iar cel din urmă înlesnește progresul și îmbunătățirile. Capitalismul este progresiv, socialismul, nu. Nimeni nu poate nega acest lucru prin arătarea faptului că bolșevicii au copiat numeroase invenții ale americanilor. La fel au făcut și cei din orient. Dar este un nonsens să deducem de aici că toate națiunile civilizate trebuie să copieze metodele rusești de organizare socială.

Campionii socialismului se auto-denumesc progresiști, dar ei recomandă un sistem care este caracterizat de observarea rigidă a rutinei și de o rezistență la orice îmbunătățire. Se auto-denumesc liberali, dar ei sunt porniți să abolească libertatea. Se auto-denumesc democrați, dar tânjesc după dictatură. Se auto-denumesc revoluționari, dar vor să facă statul omnipotent. Ei promit binecuvântarea Grădinii Edenului, dar plănuiesc să transforme lumea într-un gigantic oficiu poștal. Toți până la unul, funcționari subordonați într-un birou, ce utopie frumoasă! Ce cauză nobilă pentru care să lupți!

Împotriva acestei frenetice agitații nu există decât o singură armă disponibilă: rațiunea. Doar bunul simț este necesar pentru a preveni ca omul să cadă pradă fanteziilor iluzorii și vorbelor goale.