Suntem în top
Institutul Mises este considerat printre cele mai bune din lume și printre primele zece din Europa Centrală și de Est:
Locul 6 printre primii din Europa Centrală și de Est
Mulțumim colaboratorilor și susținătorilor noștri și sperăm ca această poziționare să se concretizeze și în realitatea românească, pe o filieră de tipul: educația publicului – proteste la adresa măsurilor socialiste – stat mai puțin (sau, cu voia dumneavoastră, chiar deloc) – lume mai liberă și mai prosperă.
Oprimați și sărăciți
Florin Rusu despre marșul statului român spre fascism:
Oricine are o mică afacere, din care reuşeşte să supravieţuiască (alături de angajaţii săi) sutelor de avize şi controale, dar nu produce profit, este înregistrat automat în evidenţa ANAF ca evazionist. Motivaţia acestei vânători a micii burghezii n-are a face cu asigurarea unei concurenţe loiale, ci doar cu tentaţia controlului. Statul va putea fi mai autoritar dacă, la finalul actualei crize, rămân câteva sute, hai mii, de firme mari (bănci, constructori, drumari, farma, auto, energie – toate domenii aflate în strânse relaţii cu statul), care să-i verse la buget 90% din venituri. Această manie a controlului economic nu este însă nouă, ea având, potrivit The Concise Encyclopedia of Economics, şi o definiţie: fascism economic.
http://www.sfin.ro/articol_18821/marsul_asupra_romanilor.html
Falimentul legislației bancare și crizele
Un extras din capitolul VIII al tratatului Moneda, creditul bancar și ciclurile economice:
Procesul social de piață este posibil mulțumită unui corp de norme consuetudinare care provin, la rândul lor, din acest proces. Aceste norme sunt constituite din modelele de comportament care sunt integrate în dreptul contractual privat și dreptul penal. Nu au fost proiectate deliberat de nimeni, ci sunt instituții evolutive care apar ca rezultat al informației practice încorporate în ele de către un număr foarte mare de persoane și de-a lungul unei perioade foarte lungi. Dreptul, în sens material sau substanțial, cuprinde, așadar, o serie de norme sau legi generale (i.e., aplicabile tuturor în mod egal) și abstracte (deoarece se limitează la a stabili doar un cadru larg de acțiune pentru indivizi, fără să caute un rezultat concret al procesului social). În contrast cu această concepție, a dreptului în sens material, trebuie să distingem conceptul de legislație, definit ca mulțime a ordinelor și decretelor coercitive, cu caracter de reglementare și ad-hoc, rezultatul acordării de privilegii contrare dreptului și reprezentând agresiunea instituțională și sistematică cu care statul încearcă să pună stăpânire pe procesele de interacțiune umană.[99] Legislația, înțeleasă astfel, implică abandonarea conceptului tradițional de lege, pe care tocmai l-am descris, și substituirea sa cu un „drept ilegitim” alcătuit dintr-un conglomerat de ordine, reglementări și decrete administrative, în care se precizează care trebuie să fie conținutul concret al comportamentului agentului economic supus reglementărilor. Astfel, în măsura în care acordarea de privilegii și coerciția instituțională se extind și se dezvoltă, legile, în sens tradițional, încetează să mai acționeze ca norme de referință pentru comportamentul individual, iar rolul lor este luat de ordinele și decretele coercitive care sunt emise de agenția de reglementare, în cazul nostru banca centrală. În acest fel, legea își pierde treptat mediul de referință practică, iar agenții economici care își pierd reperele constituite de dreptul în sens material ajung, fără să își dea seama, să își modifice personalitatea și să renunțe la obiceiul de a se adapta unor norme generale cu caracter abstract. În aceste condiții, cum „ocolirea” regulilor este, în multe cazuri, o chestiune de supraviețuire, iar, în altele, o manifestare a succesului unei funcții antreprenoriale corupte sau perverse, încălcarea normelor trece, din punct de vedere general, drept o manifestare demnă de admirat a ingeniozității umane, și nu drept o nerespectare a unui sistem de norme, cu consecințe grave asupra vieții sociale.
Considerațiile precedente sunt deplin aplicabile legislației bancare. Într-adevăr, instituirea unui sistem bancar cu rezerve fracționare, care s-a generalizat în toate țările cu economie de piață, implică, înainte de toate, așa cum am putut vedea în primele trei capitole ale acestei cărți, încălcarea unui principiu legal fundamental privitor la contractul de depozitare a banilor la bancă, și acordarea unui ius privilegii unor anumiți agenți economici, băncile private. Acest privilegiu permite băncilor să nesocotească asemenea principii și să dispună pentru propriul profit de majoritatea banilor pe care oamenii îi depun la vedere. Legislația bancară este construită, în primul rând, pe abandonul principiilor legale tradiționale privitoare la contractul de depozitare a banilor la vedere, care constituie miezul activității bancare moderne.
Mai mult, legislația bancară este alcătuită dintr-o încâlceală de ordine și decrete administrative, emise de banca centrală cu scopul de a reglementa în toate detaliile activitatea concretă a băncilor private. Această încâlceală nu numai că nu a fost capabilă să evite apariția recurentă a crizelor bancare, ci (iar aceasta este mult mai grav) a alimentat și agravat apariția ciclică a etapelor de creștere vertiginoasă artificială și a recesiunilor economice profunde, care au afectat cu regularitate economiile occidentale producând pierderi economice și umane imense. Astfel, se observă cum
„de fiecare dată când apare o nouă criză se promulgă de urgență o legislație cu totul nouă sau o serie de amendamente a celei vechi, in ideea naivă că legile vechi erau insuficiente și că cea nouă, mai detaliată și comprehensivă, ar putea preveni viitoarele crize. Prin aceasta, statul și banca centrală își justifică neputința de a preveni criza, care, însă, își va face iar apariția, astfel încât noile norme nu durează decât până la următoarea criză bancară și recesiune economică.”[100]
Putem trage concluzia că legislația bancară va fi sortită eșecului până în momentul când va fi abolită întru totul și înlocuită cu niște articole simple și rezonabile incluse în codurile comercial și penal, in care să se stabilească validitatea contractului de depozitare a banilor în bancă în funcție de respectarea principiilor legale tradiționale (rata rezervelor de 100%) și interzicerea tuturor contractelor care, prin încălcarea legii, maschează exercitarea activității bancare cu rezerve fracționare. Cu alte cuvinte, după cum susține Mises, trebuie substituită actuala junglă legislativă bancară de tip administrativ, care nu a reușit să își atingă scopurile, cu includerea unor articole clare și rezonabile în codul comercial și cel penal.[101]
[Iar conținutul notei 100 este următorul:]
[100] Vezi p. 2 a articolului elevei noastre Elena Sousmatzian Ventura, „¿Puede la intervención gubernamental evitar las crisis bancarias?” Elena Sousmatzian citează următoarea descriere a ciclului criză-legislație (oferită de Tomás-Ramón Fernández):
„Reglementarea bancară s-a dezvoltat dintotdeauna ca răspuns la crize. Când au apărut crizele, legislația existentă a fost întotdeauna considerată ca fiind neadecvată și lipsită de răspunsurile și soluțiile necesare. Astfel, a fost necesar să apară, de urgență, soluții care, în ciuda contextului «inventării» lor, la sfârșitul fiecărei crize au fost încorporate într-un nou cadru legal, care a rezistat doar până la următorul șoc, când s-a inițiat un ciclu similar.” (Tomás-Ramón Fernández, Comentarios a la ley de disciplina de intervención de las entidades de crédito, Serie de Estudios de la Fundación Fondo para la Investigación Económica y Social, Madrid, 1989, p. 9)
Elena Sousmatzian redă astfel această chestiune: în cazul în care crizele bancare pot fi evitate, intervenția statului s-a dovedit incapabilă să le evite; apoi, dacă sunt inevitabile, atunci intervenția statului în acest domeniu este de prisos. Ambele afirmații sunt adevărate în sensul că, după cum știm, activitatea bancară cu rezerve fracționare face ca apariția crizelor să fie inevitabilă, indiferent de legislația bancară pe care statele insistă să o fabrice și care, de multe ori, în loc să amelioreze problemele legate de ciclu, le agravează.
Viral austriac
Blogosfera austriacă e luată de flamă:
Mai multe detalii despre videoclip aici: http://www.econstories.tv/home.html
Se pare că impactul va fi destul de mare, chiar dincolo de cercurile austriece (în sens larg). Se poate vedea o scurtă dezbatere pe marginea clipului aici: http://www.pbs.org/newshour/bb/business/july-dec09/keynes_12-16.html
Așteptăm următoarele hituri. Eu aș vrea să văd o arie de operă cu Mises vs. Lange despre o statuie promisă.
Trilogia privatizării
Ne-am propus ca anul acesta să serbăm două decenii de la ceea ce ar fi putut fi revirimentul României, economic și nu numai, prin publicarea, printre altele, a două articole despre teoria și practica dezetatizării, care să completeze o „trilogie a privatizării” începută mai demult cu Herbener, Rolul activității antreprenoriale în privatizare.
Următorul articol, pe care tocmai l-am publicat, este Hoppe, Dezetatizarea unei Germanii unite, iar ultima parte a trilogiei va fi Rothbard, How and How Not to Desocialize.
Hoppe observă în articolul său cvasi-absența literaturii despre dezetatizare din mainstream-ul economic și o pune pe seama simpatiilor socialiste ale intelectualilor. Dar și în paradigma austriacă, unde predomină critici ale socialismului, sunt greu de găsit propuneri de reconstrucție a instituțiilor unei societăți pe baze sănătoase.
O explicație a acestei lacune s-ar putea contura în jurul zicalei: nu poți descrie cu exactitate un produs atât timp cât nu există o piață liberă care să îl producă. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie suficientă înțelegerea faptului că libertatea este proprie omului și că socialismul îi este străin, pentru ca statul să se prăbușească și societatea liberă să se consolideze, pentru că ideile fac și desfac realitățile sociale.
Totuși, oricât ar fi austriecii de realiști și oricât de ridicole ar fi utopiile fără pic de fundament pe care socialiștii le oferă cu impetuozitate, n-ar strica mai multe încercări de a arăta concret cum ar fi dacă ideile sănătoase ar avea câștig de cauză și ce pași ar trebui făcuți pentru avansarea către o autentică ordine a proprietății private.
Articolul lui Hoppe despre dezetatizarea Germaniei ne oferă un astfel de plan general de privatizare și chiar dacă evenimentele din 1989 au fost o bună ocazie ratată pentru punerea lui în aplicare, valabilitatea „planului Hoppe” nu se restrânge la teritoriul Germaniei și nici nu a expirat atunci.
Salamanca: The Birthplace of Economic Theory
O conferință organizată de Mises Institute în colaborare cu Instituto Juan de Mariana în 21-24 octombrie 2009. Mai jos se pot citi blogurile scrise in vivo de Jeff Tucker și viziona câteva cuvântări.
Jeffrey Tucker’s Salamanca Live Blog
Lew Rockwell:
Jeffrey Tucker:
Jesús Huerta de Soto:
Thomas DiLorenzo:
Jörg Guido Hülsmann:
Rothbard despre situația din lume în 1989
Un discurs instructiv despre semnificația prăbușirii socialismului și retragerea socialiștilor pe frontul intervenționismului (care a cedat la rândul lui prin izbucnirea crizei din 2008, chiar dacă socialiștii insistă să îi spună criză a capitalismului în tentativa lor de a recuceri controlul total al societății).
Rothbard on The Future of Austrian Economics
Pe la minutul 49 amintește și despre evenimentele din România de acum 20 de ani:
Rothbard ca peștele în apă:
Mai multe fotografii aici (via mises.org/blog):
http://picasaweb.google.com/MisesInstitute/RothbardImages
Bonus: Walter Block on the man:
Rothbard's Sociological Laws
At minute 28, in this youtube Rothbard says he has a lot of his own sociological laws: ”I have a whole bunch of them, that have evolved over the years…not apodictical laws, as in praxeology,… but a tremendously good empirical generalization with high predictive value.” The particular one mentioned is:
Nobody ever quits.
Others:
Most historians don’t know anything about economics and most economists don’t know anything about history.
Source: http://www.youtube.com/watch?v=Wfyp_i7y1t0
Walter Block mentions one:
Everyone specializes in what he is worst at.
Walter Block was commenting in his speech at the Mises Institute’s conference in Salamanca on Milton Friedman specializing in money…
I’ll update this list as often as I have other Rothbardian sociological laws and their sources.
Cele mai impresionante artificii ale deceniului
Sunt artificiile financiare orchestrate de la Casa albă, cu sprijinul Fed-ului și al Trezoreriei americane, ale căror anvergură se poate desluși din imaginea de mai jos. Bernanke a fost deja onorat cu „Oscarul” pe 2009 al revistei Time pentru că a reușit cu aceste artificii să aducă timpuria îmbujorare a chipurilor altfel cam livide ale capitaliștilor conectați la aparatul de stat. „Pripă mare, gentlemen”, ar spune multe voci cu tonalități austriece.
Imaginea poate candida la titlul de imagine a deceniului. Dar forma de val a graficului poate duce cu gândul și la un tsunami, alimentat și de modul în care sistemul bancar și financiar poate multiplica un asemenea val cu dimensiuni deja catastrofice. Cu gândul la consecințe, apare întrebarea: să fie mai degrabă imaginea celui de-al doilea deceniu al mileniului trei?
Iar dacă o imagine nu înlocuiește, totuși, o mie de cuvinte, am găsit câteva explicații în link-urile de mai jos.
Despre cauzele economice și efectele probabile ale bailout-ului:
Can the Rescue Plan Fix the US Economy?
Despre dedesubturile politice ale bailout-ului:
Despre urmările bailout-ului:
After the Bailouts, Washington’s the Boss
Is this the death of the dollar?
