It's the economy, stupid: etapa de toamnă 2017

Tudor Smirna · 21 noiembrie 2017

Imi atrage atenţia un prieten că domul Bogdan Chiriţoiu nu stăpâneşte logica economică, sau cel puţin aşa apare din acest citat:

Excesul de cerere din deficitul bugetar se duce in importuri, creste deficitul comercial. Deci daca am deficit bugetar acesta atrage importurile, ceea ce genereaza o scadere a cursului si genereaza inflatie. Intrucat mare parte din alimente sunt importate, iar leul scade fata de euro, acestea genereaza o crestere a preturilor. Sunt legi ale economiei.

Fără creşterea masei monetare, excesul de cerere din deficit ar trebui să fie însoţit de un deficit de cerere în sectorul privat. Dacă excesul se duce în importuri, trebuie arătat că acei bani luaţi din piaţă ar fi avut altă destinaţie decât importurile, lucru care nu este atât de evident la o primă privire.

Dar, să presupunem că avem o cerere crescută pentru bunuri din import, ceea ce într-adevăr ar putea duce la deprecierea monedei. Înseamă că asta generează inflaţie? Nici pe departe. Asta este un semn de inflaţie, adică un preţ crescut din lunga listă de preţuri care cresc din cauză că avem mai mulţi lei în economie.

Cursul nu trebuie să dicteze în vreun fel creşterea altor preţuri. Dacă am gândi aşa, ar însemna să fim înţepeniţi în gândirea incoerentă a economiştilor care încă mai credeau că preţurile sunt determinate de costuri. Dar, noi ştim – nu-i aşa? – noi ştim acum prea bine că preţurile sunt cele care cresc primele, de obicei trase în sus de inflaţia monetară, ca apoi, prin procesele pieţei să fie urcate şi costurile.

Bunurile de import, dacă sunt bunuri finale, de consum, nici nu ar avea cum să ducă la vreo creştere a altor preţuri, pentru că nu mai intră în nici un proces de producţie, ci merg direct la distrugere întru satisfacerea cumpărătorului.

Dacă se importă bunuri intermediare, de capital, nici atunci nu ar trebui să crească preţul bunurilor finale la a căror producţie iau parte, pentru că pur şi simplu nu poate nimeni să iasă pe piaţă şi să crească preţul cu scuza penibilă că are costuri mai mari. Adică, genul ăsta de scuză poate fi justificată în lumina analfabetismului economic al cumpărătorilor, ca un artificiu de marketing, dar cumpărătorii nu acceptă de fapt preţuri mai mari decât dacă nu au de unde cumpăra mai ieftin. Creşterea generalizată a preţurilor nu poate fi generată decât de inflaţia monetară.

Dacă nu ar fi mai mulţi bani pe piaţă, importuri mai multe nu ar duce neapărat la creşterea preţurilor de import (o cerere ar putea fi însoţită de o ofertă crescută). Şi, cu siguranţă, nu ar avea de ce să crească preţurile pentru producţia locală, care nimic nu are de-a face cu cursul valutar.

Deci, afirmaţia domnului Chiriţoiu este o jumătate de adevăr sprjinită cu o argumentaţie de econozaur. De fapt, ceea ce poate fi spus, este că deficitul e finanţat prin inflaţie (nu prin datorie, caz în care ar trebui ca altcineva să economisească) şi această inflaţie a dus atât la deprecierea leului cât şi la o creştere generalizată a preţurilor. Sunt legi ale economiei, într-adevăr, dar sună altfel.

Comentează

Mihai-Vladimir Topan despre socialism

Institutul Mises · 09 noiembrie 2017

Graţie noii iniţiative de popularizare a ideilor economice prin scurte clipuri video, numită Ekonomi, îl putem vedea pe Vlad Topan explicând succint problemele socialismului:

Mai multe clipuri, pe pagina de facebook Ekonomi.

Comentează

Cum era să dai examen cu Rothbard?

Tudor Smirna · 06 octombrie 2017

Doug French, fost student al lui Murray Rothbard la University of Nevada, a oferit recent o foaie de examen a ilustrului său profesor, de la disciplina „Istoria gândirii economice”. Iat-o:

L-aţi fi trecut? Ce notă credeţi că aţi fi luat?

Comentează

Duce deflaţia la depresiune?

Tudor Smirna · 03 octombrie 2017

Economiştii buni ştiu ca nu există cauzalitate între deflaţie si depresiune. Uitaţi aici un studiu istoric, cât se poate de respectabil pentru mainstream, care zice că nu există o corelaţie între deflaţie şi depresiune:

Deflation and Depression: Is There and Empirical Link?

Ce înseamnă asta pentru noi în România, toamna 2017? Păi înseamnă că politica BNR de manipulare a masei monetare pentru atingerea dezideratului unei inflaţii constante de 2% este proastă şi cu potenţialul de a coace un ciclu economic la foc mic. Un ciclu care nu trebuie sa fie neapărat mic. O inflaţie nominală de 2% poate fi mult mai gravă în termeni reali, dacă productivitatea creşte în acelaşi timp, aşa cum a fost în preambulul Marii Depresiuni, în anii 20 ai secolului trecut.

Dar mai înseamnă şi că guvernarea „conservatoare” de la BNR este răul cel mai mic în comparaţie cu falanga inflaţionistă din PSD, care dă un asalt turbat asupra monedei, economiei, societăţii. Suntem în situaţia jalnică de a ne ascunde sub pulpana lui Isărescu, de frica lui Tudose & Co.

Situaţia ideală: o creştere cât mai mică sau deloc a masei monetare, care ar duce la stabilitate a preţurilor sau poate chiar la o deflaţie atât timp cât cantitatea de bunuri tranzacţionate în lei creşte – pentru că creşte productivitatea, de exemplu. Fiindcă gestionarul monopolist al leului, BNR, nu a fost şi nu este capabil de asemenea performanţă, soluţia mai realistă este concurenţa monetară liberă. Dacă visăm, măcar să visăm ce trebuie.

Comentează

Două zile până la întâlnirea cu Topan şi Comănescu

Institutul Mises · 27 septembrie 2017

Vă reamintim că peste două zile vă aşteptăm la o dezbatere pe marginea cărţii lui Vlad Topan despre tratatul lui Ludwig von Mises, Acţiunea umană. Un prilej de a ne întâlni şi comemora ziua de naştere a lui Ludwig von Mises.

Comentează

Vinerea viitoare: lansarea cărţii lui Vlad Topan despre Mises şi Acţiunea umană

Tudor Smirna · 22 septembrie 2017

Vă reamintim că peste o săptămână vă aşteptăm la lansarea cărţii Biblia economică a omului civilizat, de Mihai-Vladimir Topan, cu participarea autorului şi a lui Dan Cristian Comănescu. Eveniment cu atât mai special pentru că pe 29 septembrie se împlinesc 136 de ani de la naşterea lui Ludwig von Mises.

Până atunci, vă oferim ocazia să citiţi introducerea cărţii: Importanţa lui Mises şi a „Acţiunii umane”

Pe curând!

Comentează

Câteva gânduri despre mentorat

MIhai-Vladimir Topan · 14 septembrie 2017

Cred că nu mai spun o noutate din punctul nimănui de vedere dacă punctez faptul că educaţia aşa cum o cunoşteam până acum e pe ducă. Trăiesc acest fenomen şi oficial, şi neoficial, dacă mă pot exprima astfel. Cadrul „tradiţional” al educaţiei – înţelegând prin asta învăţământul de stat finanţat din surse publice şi având caracter de masă – care a funcţionat o vreme datorită unor moşteniri informale de natură religioasă şi cultural-civilizaţională din afara sferei educaţionale, se va prăbuşi cu răsunet, golindu-se treptat, dar tot mai vertiginos, de conţinut respectabil şi cu adevărat util (cu excepţia întotdeauna prezentelor oaze – totdeauna personale, legate de persoane cu calităţi aparte – de lucru binefăcut care nu fac decât să ranforseze impresia generală despre întreg). Se va ajunge în curând în punctul în care toată lumea va arăta cu degetul arena educaţiei publice ca pe una periculoasă fizic pentru integritatea copiilor şi nocivă mintal şi sufleteşte. Nimeni nu va mai concede cu seriozitate că în şcoli, licee şi universităţi se învaţă cu adevărat ceva şi ca singur motiv de încadrare în sistem va rămâne conformarea necesară la reglementări (concretizată în dobândirea omniprezentelor şi atotputernicelor diplome, atestate, certificate). E posibil ca atmosfera să nu fie, sau să nu poate fi una explicită din cauza tabuurilor impuse de diversele forme de corectitudine politică, dar mai toată lumea va gândi şi, mai ales, acţiona în consecinţă. De altfel, de pe acum este evident pentru oricine vrea să vadă că respectul, consideraţia, preţuirea pentru ideea de educaţie, pentru instituţiile educaţionale şi pentru vocaţia şi rolul de educator, profesor sau învăţător, s-au prăbuşit complet. O profeţie amară pe care sunt tot mai tentat s-o fac, deşi m-aş bucura să nu se adeverească, e că educaţia va trebui să se piardă aproape, înainte de a putea fi recuperată. Într-o lume în care educaţie adevărată nu se va mai face aproape nicăieri, un părinte, un bunic, un unchi, un preot sau pur şi simplu un om de bine şi cu mintea întreagă se va întreba: ce este educaţia? La ce era bună? Cine se pricepe s-o facă? După care, dacă va fi dispus să acopere această căutare cu doze suficiente de respect şi resurse, va contribui implicit şi la renaşterea educaţională.

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Când arăt cu degetul prăbuşirea cadrului „tradiţional” al educaţiei, am în vedere ambalajul exterior, forma instituţională şi de organizare laolaltă cu cultura aferentă acestor aspecte. Căci în datele sale fundamentale educaţia e aceeaşi, cred, de când lumea şi pământul, şi aceeaşi va rămâne. Nu se poate nimeni educa „pe scurtătură”: fără muncă, fără abnegaţie şi efort, fără exerciţiu, fără exigenţe de raţionament, de informare, de cultivare a gusturilor şi obiceiurilor, de cumsecădenie şi de înţelepciune atât teoretică cât şi practică. Şi asta pentru că educaţia nu e ceva exterior care se poate ataşa personalităţii umane aşa cum pui pe cap o cască de motociclist, ci e o formă de transformare de sine cu ajutor de la alţi oameni educaţi în care rezultatul se vede tocmai ca parte inseparabilă a unui nou sine, de data aceasta educat. Nu se poate cumpăra de-a gata din supermarket. Chiar dacă ingredientele şi proptelele sale se pot cumpăra şi pot fi (şi vor fi tot mai) sofisticate şi user-friendly, există o componentă de efort propriu sine qua non în educaţie care nu poate fi externalizată sau falsificată (în acelaşi mod în care prietenia nu poate fi redusă la oricât de multe fapte bune face cineva pentru altcineva pe care şi-ar dori să-l numească prieten). Nimeni nu poate absenta din procesul propriei educări, bucurându-se cumva numai de rezultatul final, de produsul finit. Educaţia presupune co-participarea necesară (şi, fireşte, activă) a celui care se educă în procesul de producţie a produsului final. Dacă ar fi să fac o paralelă economică, e ca situaţia antreprenorului care nu poate lipsi din propria firmă (sau, dacă lipseşte, firma e ca un zombie şi e pe ducă; la fel, educaţia celui care e absent din procesul propriei educări e un previzibil faliment, o tristă risipă de resurse).

Şi ce va fi totuşi, când ceea ce este nu va mai fi, în educaţie? Greu de spus, dar o constantă a experienţei mele didactice – atâta câtă e – a fost faptul că lucrul faţă către faţă, de la om la om, tête-à-tête a fost întotdeauna un ingredient esenţial al reuşitei. În spatele unei serii bune de curs, al unei grupe bune de seminar, s-au aflat întotdeauna câţiva studenţi cu care am interacţionat mai intens, mai personalizat. Şi a contat nu atât eventuala mea insistenţă sau pisălogeală, cât spiritul lor de iniţiativă. Căci dezinteresul e groparul final inebranlabil al lucrurilor făcute de mântuială, la grămadă şi pentru că ”trebuie”. Cu alte cuvinte, în spatele tuturor momentelor educaţionale faste pe care le-am trăit s-au aflat, sub o formă sau alta, mici granule de mentorat – acesta e cuvântul la modă, şi poate că nu e cel mai nefericit.

Mentoratul e cu mult mai răspândit decât s-ar părea la prima vedere. Probabil că privind cu mai multă atenţie, mulţi ar constata – ca în experienţa eroului lui Molière cu proza – că fac mentorat (fie ca mentor, fie ca ucenic) fără să conştientizeze. Fie că e vorba de meditaţii, de coordonarea unei lucrări de diplomă şi – mai ales – de doctorat, de schimbul de experienţă aparent ad-hoc, informal şi nestructurat între un coleg cu experienţă şi unul mai tânăr, de efortul părinţilor de a-şi ajuta copii să deprindă anumite lucruri precum mersul pe bicicletă, schiul, căţăratul, desenatul, cititul, pianul, şahul etc., de ajutorul oferit unui elev sau student mai slab de către prietenul sau colegul său mai bun la învăţătură, de transferul de cunoştinţe şi experienţă pe care un business angel îl transmite întreprinzătorului junior pe care-l asistă ş.a.m.d. – viaţa ne arată că relaţia inter-personală de tip mentorat este o prezenţă constantă, cu mult mai importantă decât suntem pregătiţi să concedem. E drept că aducem uşor vorba de „nevoia de modele”, dar adesea această invocare e mai mult livrescă, şi vizează situaţii spectaculoase ce acelea dintre Constantin Noica şi ucenicii săi din şcoala de la Păltiniş. Mai rar suntem conştienţi că am deprins aproape tot ce ştim să facem de la cineva anume, şi că am deprins-o pe calea unui grăunte – mai mare sau mai mic de mentorat. Chiar şi multe dintre bucuriile vieţii nu pot fi accesate decât la pachet cu niscaiva mentorat (îmi vine în minte muzica clasică, de pildă).

Fireşte – dar asta nu face decât să consolideze cele de mai sus – mentoratul e o armă cu două tăişuri. Există mentorat în cele bune şi în cele rele. Dacă un politican pur sânge, expert în arta îmbrobodelii cetăţenilor cu promisiuni pe banii şi sănătatea lor, captează atenţia, admiraţia şi interesul unor tineri politicieni, devenind mentorul lor în ale politicii, tracţiunea eficientă a mentoratului va duce la şlefuirea mai multor personalităţi politice nefaste, ceea ce n-ar fi îmbucurător, ca să spunem aşa. Tocmai de aceea spunem adesea că e important anturajul.

Mă aventurez aşadar să prezic – iar ca om şi mai ales ca economist ştiu că asta e o treabă tare-tare riscantă – că viitorul educaţiei va conţine mult mentorat, bineînţeles foarte variat ca formă şi conţinut. Cu atât mai mult cu cât lucrurile care pot fi transmise formal, algoritmizat, explicit şi în masă vor fi tot mai mult prinse în cărţi, articole, video-uri, cursuri şi pastile pre-înregistrate şi care vor putea fi accesate tot mai uşor printr-un click, fără a mai fi nevoie să „mergi” efectiv la şcoală sau universitate, şi nici s-o faci musai concentrat în cadrul temporal al unui număr de ani (cei 3 sau 4 ani de facultate, de exemplu). Nu cred că spun lucruri noi nimănui dacă reamintesc că, cu puţină atenţie, astăzi îţi poţi alcătui un respectabil program de studiu chiar şi numai on-line, cu prelegeri ale celor mai prestigioşi profesori (şi/sau ale celor mai non-conformişti outsideri) accesibile în aproape toate colţurile lumii relativ uşor. Ce va fi rar însă, şi prin asta potenţial valoros, va fi expertiza necesară gestionării acestui tăvălug de informaţii şi instrumente. Căci până la urmă, aşa cum nu poţi escalada un perete vertical de câteva zeci de metri fără nicio pregătire prealabilă, la fel nu poţi stăpâni temeinic nicio problemă, chiar dacă ai în faţă „tot ce-ţi trebuie” (multe informaţii, multe instrumente, poate chiar mult timp şi răbdare). Problemele grele şi cele cu adevărat importante pun în faţa celui care vrea să le apuce de undeva pe cont propriu cam acelaşi tip de blocaj ca în cazul escaladei amintit mai sus. Reuşita strict solitară (de la bun început) nu e imposibilă, dar e excepţia. Regula e ucenicia sau mentoratul. Apelezi la cineva care se pricepe să escaladeze şi te învaţă, teoretic şi practic (în combinaţiile specifice fiecărui domeniu sau fiecărei probleme) să o faci şi tu.

Ceea ce cred că va fi interesant pe viitor (dacă, prin mila Domnului, vom fi feriţi de războaie sau alte cataclisme politice) va fi faptul că mentoratul s-ar putea ieftini suficient de mult per ansamblu încât tot mai mulţi oameni să şi-l permită (într-o mai mică sau mai mare măsură). Fireşte că asta va însemna şi dezintegrarea canonului conform căruia educaţia se face până în jurul vârstei de 20 de ani. Dacă în trecut ideea ca la 30, 40 sau 50 de ani cineva să mai citească Aristotel sau Dostoievski, sau „filozofie în general” aşa cum „şi-a dorit mereu”, era o pură fantezie, pe viitor s-ar putea pur şi simplu să-şi permită acest lucru şi ca timp, şi ca resurse. Aşa cum azi unii „iau câteva ore de tenis” ca să se bucure decent de momente petrecute alături de familie, prieteni sau colegi, pe viitor ar putea lua „câteva ore de Aristotel” (sau Dostoievski, sau Einstein, sau Tolkien). Şi chiar dacă la început treaba ar putea avea un aer de snobism şi fandoseală – unii se vor afişa drept cunoscători într-o chestiune anume aşa cum alţii se afişează cu cele mai scumpe costume sau cămăşi -, sau ar fi „doar” o formă de consum de lux care s-a mai popularizat, rezultatele unor astfel de exerciţii la nivelul personalităţilor şi caracterelor n-ar întârzia să apară. Şi astfel, ne-am putea pomeni pe viitor că până şi la nivel de CV, tot mai mulţi se vor uita după elemente de acest tip aşa cum astăzi se uită după un hobby precum tenisul (de care dacă te ţii cât de cât serios şi-l joci decent, înseamnă că ai nişte calităţi valoroase). Ceea ce începe ca snobism sau formă de consum pur, devine lucru util şi profitabil. Se va consolida, dacă pot spune astfel, o „piaţă privată a mentoratului”. Dimensiunile şi varietatea acesteia depăşesc limitele imaginaţiei mele de acum. Am dat mai sus exemple livreşti. Dar în registrul mentoratului se poate aborda orice, de la cum să citeşti şi să scrii, la cum să faci omletă, să cânţi blues la chitară, până la cum să gestionezi relaţia cu socrii, sau cum să te rogi.

Am experimentat instrumentul mentoratului oarecum mai aplicat şi mai explicit formalizat şi în cadrul Academiei Private. Una dintre experienţe, despre care voi vorbi puţin în cele ce urmează, cu unul dintre participanţii cei mai constanţi la cursurile noastre (am să-i spun MT) a pornit de la ideea unor întâlniri în cadru restrâns, faţă către faţă. I-am propus câteva teme, dintre care a ales ca prim proiect să înţeleagă de ce există, în interiorul şcolii austriece de economie, o dispută între cei care au o predilecţie pentru Friedrich A. von Hayek şi cei care-l apreciază mai mult pe Ludwig von Mises. Punctul de plecare în această problemă îl constituie disputa cu privire la calculul economic în socialism. Cei doi au concepţii care par asemănătoare (pentru mulţi par să spună, de fapt, exact acelaşi lucru), dar care, privite mai atent, sunt simţitor diferite. Şi acest lucru are implicaţii multiple şi importante. N-am să reiau aici substanţa disputei cu privire la calcul (o bună introducere în română aici: http://mises.ro/265/; una în engleză aici: https://mises.org/library/end-socialism-and-calculation-debate-revisited) şi nici pe cea a disputei interne dintre misesieni şi hayekieni (materialele declanşatoare pot fi consultate în engleză aici: https://mises.org/system/tdf/rae6_2_5_2.pdf?file=1&type=document şi aici: https://mises.org/library/economic-calculation-socialist-commonwealth/html/c/25; ultimul material e disponibil şi în limba română ca postfaţă la Birocraţia şi imposibilitatea planificării raţionale în regim socialist, https://academiaprivata.ro/magazin/ludwig-von-mises-birocratia/), deoarece miza prezentei discuţii e ideea mentoratului în sine. Am pregătit un program de lecturi şi întâlniri (ca de multe ori, după ce petreci timp şi consumi energie făcând ceva, descoperi că altul a făcut înaintea ta, şi mai bine: în cazul nostru programul era deja practic disponibil pe site-ul lui Stephan Kinsella – vezi aici: http://www.stephankinsella.com/wp-content/uploads/publications/others/Great%20Mises-Hayek%20Dehomogenization-Calculation%20Debate%201990s.pdf). După care timp de cca 10 întâlniri săptămânale am citit şi discutat (iar el a şi scris treptat un eseu) cât mai în profunzime problemele cu MT. La capătul experienţei – care adesea a fost, nu pot ascunde acest fapt, şi obositoare – au început să apară rezultate. Dincolo de senzaţia generală că „abia acum mă ocup de educaţia mea cu adevărat” – idee cu generozitate împărtăşită de MT, un astfel de exerciţiu are multiple roade principale şi colaterale: nu doar problema în sine se clarifică (diferenţele dintre concepţia misesiană şi cea hayekiană), ci şi toate aspectele atinse mai mult sau mai puţin tangenţial. De pildă, se înţelege mult mai clar care e natura socialismului şi a pieţei libere, care e natura sectorului bugetar sau de stat („birocratic”), dar şi natura mediului corporatist; ajungi să înţelegi mai clar de ce anumiţi colegi, şefi, angajaţi, clienţi, furnizori, politicieni, sportivi etc. se comportă cum se comportă. Lumea din jurul tău se schimbă literalmente, laolaltă cu mintea ta. Înţelegi mult mai multe lucruri, şi eşti mai pregătit pentru, sau cel puţin mai puţin surprins de, ele. De asemenea, exerciţiul reclamă onestitate. Reclamă integritate. Trebuie păstrat în permanenţă echilibrul între politeţe şi adevăr, de pildă. Contează mereu ca ceea ce spune celălalt să aibă sens; iar relaţia fiind faţă către faţă, contează cum anume invoci permanent această exigenţă. Mi-e greu să-mi imaginez o sferă a vieţii personale, sociale şi profesionale a fiecăruia unde un astfel de exerciţiu (echilibrul între politeţe şi adevăr) să nu fie util.

În continuare, şi ca o schimbare de registru, am trecut prin alte două programe mai puţin ample, dar cel puţin la fel de interesante, stimulatoare şi formative după părerea mea: primul (la sugestia subsemnatului) a constat în discutarea virtuţilor şi viciilor societăţii comerciale moderne (aici nu în sensul de firmă, ci de societate umană în care aspectele economice şi comerciale devin omniprezente şi aproape indispensabile în viaţa de zi cu zi – principalul suport bibliografic aici; al doilea (la cererea lui MT) a fost o discuţie pe marginea cărţii Ortodoxia şi religia viitorului a părintelui Serafim Rose. Toate acestea în pregătirea (şi ca încălzire pentru) unui program mai amplu dedicat parcurgerii şi dezbaterii sistematice a cărţii Acţiunea umană a lui Ludwig von Mises, pe care-l vom începe în această toamnă şi pe care cel mai probabil îl vom deschide unui număr restrâns de participanţi.

Şi s-ar mai putea spune multe altele. Experienţele de acest tip confirmă de fiecare dată naturaleţea, frumuseţea şi eficienţa mentoratului. Dacă nu se vor impune bariere instituţionale în această direcţie, educaţia autentică va putea renaşte pe viitor pornind de la baza trainică a mentoratului. Cu siguranţă la Academia Privată vom încerca permanent să promovăm şi să menţinem acest instrument educaţional fundamental.

Comentariu publicat iniţial la Academia Privată.

Comentează

Aniversare cu lansare: îl sărbătorim pe Mises cu o carte despre tratatul său

Institutul Mises · 13 septembrie 2017

Vineri, 29 septembrie 2017, Institutul Ludwig von Mises România şi Academia Privată vă invită la lansarea cărţii Biblia economică a omului civilizat. Un comentariu la „Acţiunea umană” de Ludwig von Mises, autor Mihai Vladimir Topan. Probabil că cea mai bună modalitate de a-l omagia pe Mises la 136 de ani de la naştere este aceea de a-i asimila, discuta şi transmite mai departe ideile.

Aşa cum spunea Murray Rothbard, „Acţiunea umană este izbânda; este întregul economic, clădit pe axiome praxeologice neviciate, întemeiat riguros pe analiza omului care acţionează, pe individul aşa cum acţionează în lumea reală, animat de ţelurile sale. Este ştiinţa economică dezvoltată ca disciplină deductivă, pe firul implicaţiilor logice ale existenţei acţiunii umane”.

În cadrul evenimentului vor vorbi autorul volumului, Mihai-Vladimir Topan, şi Dan Cristian Comănescu, fondatorul Institutului Ludwig von Mises România şi traducătorul tratatului misesian în limba română. Moderatorul întâlnirii va fi Tudor Smirna.

Lansarea va fi găzduită de Ceai la Vlaicu, str. Aurel Vlaicu nr. 47, de la ora 19:00.

Pe facebook puteţi anunţa participarea la eveniment.

Vă aşteptăm cu drag!

Comentează

Academia privată îşi reia cursurile

Institutul Mises · 12 septembrie 2017

Începe anul academic 2017-2018 cu o nouă ediţie a cursului Economia pe înţelesul tuturor. Curs complet de iniţiere în economie, lectori fiind Bogdan Glăvan şi Mihai-Vladimir Topan.
Cursul se adresează celor care vor să înţeleagă repede şi bine noţiuni indispensabile pentru a se descurca în economia modernă.

Comentează

Biblia economică a omului civilizat

Institutul Mises · 21 iunie 2017

Avem plăcearea să anunţăm publicarea unei noi cărţi scrise de Mihai-Vladimir Topan: Biblia economică a omului civilizat – Un comentariu la Acţiunea umană de Ludwig von Mises.

Aşa cum se poate deduce din subtitlu, este o introducere la ideile şi teoriile lui Ludwig von Mises din tratatul său Acţiunea umană.

Cartea se poate deja cumpăra de pe site-ul Academiei Private:

https://academiaprivata.ro/magazin/biblia-economica-omului-civilizat/

Revenim în curand cu mai multe detalii despre conţinut şi lansare.

Comenteaz?

Precedentele ·