5. Cea mai recentă doctrină socialistă şi problema calculului economic

Ludwig von Mises - Calculul economic în societatea socialistă
cuprins

De la recentele evenimente din Rusia, Ungaria, Germania şi Austria, care au ajutat partidele socialiste să câştige putere şi, prin aceasta, să aducă în prim plan aplicarea programului socialist de naţionalizare, scriitorii marxişti au început şi ei să se preocupe de problemele instaurării societăţii socialiste. Dar încă şi acum mai evită întrebările cruciale, lăsându-i pe "utopiştii" cei dispreţuiţi să se ocupe de ele. Ei înşişi preferă să se limiteze la ceea ce este de făcut în viitorul apropiat; ei avansează necontenit doar programe despre calea spre socialism, nu despre socialismul însuşi. Din toate aceste scrieri nu putem concluziona decât un singur lucru, şi anume că ei nu sunt conştienţi în nici un fel de marea problemă a calculului economic într-un stat socialist.

Pentru Otto Bauer, naţionalizarea băncilor apare ca un ultim şi decisiv pas spre realizarea programului socialist de naţionalizare. Dacă toate băncile sunt naţionalizate şi fuzionează într-o bancă centrală, atunci consiliul de administraţie va deveni "cea mai înaltă autoritate economică şi organul suprem de conducere al întregii economii naţionale. Abia prin naţionalizarea băncilor, societatea va dobândi puterea de a-şi conduce planificat munca, de a-şi repartiza planificat resursele către producţia pe ramuri individuale, de a se adapta planificat la necesităţile populaţiei." [15] Orânduirea monetară ce ar trebui să guverneze în orânduirea socialistă, după naţionalizarea completă a băncilor, nu intră în discuţie la Bauer. Ca şi alţi marxişti, el încearcă să arate cât de simplu şi firesc evoluează viitoarea societate socialistă, pornind de la condiţiile curente ale capitalismului dezvoltat. "Este suficient ca puterea pe care o exercită astăzi acţionarii asupra băncilor prin consiliile de administraţie alese de ei să se transfere reprezentanţilor întregului popor", [16] socializând băncile şi punând, astfel, ultima cărămidă la edificiul socialismului. Aici Bauer îşi abandonează cititorii într-o confuzie totală, fiindcă prin naţionalizare şi fuzionare într-o bancă centrală unică, natura băncilor se schimbă complet. Dacă toate băncile sunt amalgamate într-una singură, atunci esenţa lor este transformată pe de-a întregul; atunci ele sunt în stare să emită credite fără nici o limită. Orânduirea monetară pe care o cunoaştem noi astăzi va dispărea astfel de la sine. [17] Dar dacă într-o societate care oricum este pe deplin socialistă va fi naţionalizată de asemenea şi unica bancă centrală, atunci tranzacţiile pe piaţă vor fi înlăturate şi orice comerţ va fi abolit. Atunci banca încetează a mai fi bancă, funcţiile ei specifice sunt eradicate, nemaiexistând pentru ea nici un loc într-o astfel de societate. S-ar putea ca numele de bancă să fie păstrat, iar consiliul economic suprem al societăţii socialiste să fie numit direcţie a băncilor, iar sediul să fie instalat într-o cladire care a fost ocupată în trecut de o bancă. Dar ea nu mai este o bancă, ea nu mai îndeplineşte nici una din acele funcţii pe care băncile le îndeplinesc în orânduirea bazată pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi pe utilizarea banilor, a unui mediu universal acceptat de efectuare a schimburilor. Ea nu mai acordă nici un fel de credite, pentru că în societatea socialistă existenţa creditelor este de neconceput. Însuşi Bauer nu spune că aceea ar fi o bancă, dar în lucrarea sa la capitolul despre naţionalizarea băncilor, începe cu cuvintele: "Toate capitalurile disponibile se acumulează în bănci sub forma unui fond comun." [18] N-ar trebui el, ca marxist, să-şi pună întrebarea, care va fi oare activitatea băncilor după abolirea pieţei de capital?

De o confuzie asemănătoare se fac vinovaţi toţi ceilalţi scriitori care se îndeletnicesc cu problemele instaurării societăţii socialiste. Ei nu realizează că, prin eliminarea tranzacţiilor şi a formării preţurilor pe piaţă, se înlătură bazele calculului economic, iar că în locul lor ar trebui aşezat altceva, dacă nu se urmăreşte abolirea întregii economii şi instaurarea unui haos fără speranţă? Se crede că instituţiile socialiste s-ar putea fără îndoială dezvolta pornind de la instituţiile economiei capitaliste bazate pe proprietatea privată. Ceea ce în nici un caz nu este adevărat. Dar la fel de grotesc este şi când se vorbeşte despre bănci, management bancar şi alte asemenea în societatea socialistă.

Referirea care se face la relaţiile care s-au dezvoltat în Rusia şi Ungaria sub conducerea sovietelor nu este deloc edificatoare. Ceea ce vedem acolo, nu este nimic altceva decât imaginea nimicirii unei orânduiri a producţiei sociale existente în locul căreia se instalează o economie casnică ţărănească închisă. Toate ramurile de producţie bazate pe diviziunea socială a muncii se află în plină dizolvare. Ceea ce se întâmplă sub guvernarea lui Lenin şi a lui Trotzki nu este altceva decât distrugere şi anihilare. Dacă socialismul trebuie să suporte inevitabil aceste consecinţe, după cum susţin liberalii, sau dacă acestea sunt doar o urmare a conjuncturii că republica sovietică este combătută din exterior, după cum afirmă socialiştii, aceasta este o întrebare care nu ne interesează aici. De constatat este doar că societatea socialistă dominată de soviete nu a adus deloc în discuţie problema calculului economic şi nici măcar nu şi-a dat ocazia de a o face. Căci în Rusia sovietică, acolo unde se mai produce exclusiv pentru piaţă, în ciuda interzicerilor guvernului, se fac şi calcule în bani, se vând şi mărfuri în schimbul banilor, pentru că, deocamdată, mai există încă proprietate privată asupra mijloacelor de producţie. Nici guvernul nu se poate abţine de la a spori el însuşi masa monetară în circulaţie, confirmând prin aceasta necesitatea de a menţine sistemul monetar, cel puţin pe perioada tranziţiei. Expunerile lui Lenin, din lucrarea sa "Die nächsten Aufgaben der Sowjetmacht" ("Următoarele misiuni ale puterii sovietice") arată cel mai bine că esenţa problemei ce trebuie abordată actualmente în statul sovietic nu a ieşit încă la iveală. În dezbaterile dictatorului, revine tot mereu ideea că următoarea şi cea mai urgentă misiune a comunismului rusesc ar fi "organizarea contabilităţii şi a controlului în întreprinderile în care au fost deja expropriaţi capitaliştii, precum şi în toate celelalte unităţi economice." [19] Totuşi, Lenin este departe de a recunoaşte că aici este vorba de o problemă cu totul nouă, care nu se poate rezolva cu mijloacele spirituale ale culturii "cetăţeneşti." Ca politician realist autentic, el nu gandeşte dincolo de sarcinile zilei imediat următoare. El tot mai vede în jurul său tranzacţiile monetare şi nu îşi dă seama că prin continuarea socializării, banii îşi pierd inevitabil funcţia lor de mijloc de schimb universal folosit. Şi aceasta, în aşa măsură încât proprietatea privată şi tranzacţiile împreună cu ea vor dispărea. Sensul reflecţiilor lui Lenin este că el vrea să reintroducă în unităţile sovietice contabilitatea monetară "burgheză."

De aceea doreşte ca "experţilor burghezi" să le redea statutul privilegiat. [20] În ceea ce priveşte băncile, Lenin observă, la fel de puţin ca şi Bauer, că în societatea socialistă funcţia lor este de neimaginat în sensul actual. El vrea să continuie "naţionalizarea băncilor" şi să procedeze la "transformarea lor în puncte nodale ale contabilităţii naţionale socialiste." [21]

În general, concepţiile lui Lenin despre economia socialismului, către care aspiră să-şi conducă poporul, sunt cam confuze. "Statul socialist," afirmă el, "nu poate lua fiinţă decât ca o reţea de comune productiv-consumatoare, care îşi contabilizează conştiincios producţia şi consumul, care tratează cu economicitate munca, sporesc necontenit productivitatea muncii, dobândind prin aceasta posibilitatea de a reduce ziua de muncă până la 7 ore, 6 sau chiar mai puţin." [22] "Fiecare fabrică, fiecare sat, apare ca o comună productiv-consumatoare, ce are dreptul şi îndatorirea de a aplica, în felul său propriu, hotărârile legislaţiei generale sovietice ("în felul său propriu," nu în sensul violarii lor, ci al diversităţii formelor de transpunere în viaţă) şi de a rezolva, în felul său propriu, problema calculării producţiei şi a distribuirii produselor." [23] "Comunele fruntaşe trebuie să servească şi vor servi drept educator, învăţător şi antrenor pentru cele rămase în urmă." Succesele comunelor fruntaşe vor fi cunoscute în detaliu, pentru ca exemplul bun să aibă efect. Comunele care dau "rezultate bune în afacerile gospodăriei" vor fi răsplatite neîntârziat prin "scurtarea timpului zilnic de muncă, prin sporirea câştigurilor, prin alocarea unei cantităţi mai mari de bunuri şi valori culturale, estetice etc." [24]

Se deduce, de aici, că idealul lui Lenin este o stare socială în care mijloacele de producţie nu sunt proprietatea districtelor, municipalităţilor sau chiar a muncitorilor întreprinderii, ci proprietatea întregii societăţi. Idealul său este socialist, nu sindicalist. La un marxist ca Lenin, acest lucru nu avea nevoie să fie pus în evidenţă în mod special. Nu este surprinzător la teoreticianul Lenin, ci la omul de stat Lenin, la conducătorul revoluţiei sindicaliste şi ţărăneşti din Rusia. Pentru moment, nu avem de-a face decât cu scriitorul şi putem trata separat idealul său în sine, fără a ne lasa tulburati de imaginea realităţii. Potrivit lui, orice mare întreprindere industrială sau agrară formează un membru al marii comunităţi muncitoreşti. Cei activi dispun aici de dreptul la autoadministrare; ei au o influenţă vastă asupra organizării planificate a producţiei şi apoi asupra repartizării bunurilor de consum alocate lor. Totusi, mijloacele muncii sunt proprietatea întregii societăţi, de aceea societatea va dispune şi de repartizarea produsului social. Se pune acum întrebarea, cum se va efectua calculul economic într-o societate socialistă astfel organizată? La aceasta întrebare, Lenin dă un răspuns evaziv recurgând la statistică. "Statistica ar trebui luată ca punct de reper, popularizată, pentru ca populaţia activă să înveţe treptat, să înţeleagă cum şi cât va trebui să muncească, cum şi cât trebuie să se odihnească, aşa încât compararea rezultatelor economice ale comunelor să devină obiect de interes general şi de educaţie." [25] Din aceste aluzii lapidare nu se poate deduce ce anume îşi imaginează Lenin aici prin statistică, dacă se gândeşte la calculul monetar sau la calculul în natură. În orice caz, trebuie să facem referire la ceea ce s-a spus anterior despre imposibilitatea de a recurge la preţuri monetare ale factorilor de producţie într-o societate socialistă şi despre dificultăţile pe care le întâmpină calculul în natură. [26] Statistica ar fi utilizabilă în calculul economic numai atunci când ar putea înainta până dincolo de calculul în natură, a cărui aplicare s-a dovedit a fi inadecvată pentru aceste scopuri. Acesta bineînţeles că nu este posibil acolo unde nu se formează raporturi de schimb ale bunurilor în procesul comercial.

----------------------------

[15] Bauer, op.cit.ant. p. 26f

[16] Idem, p.25

[17] Mises, op.cit.ant. p.474 ff

[18] Bauer, op.cit.ant. p.24

[19] Lenin, Die nachsten Aufgaben der Sowjetmacht, Berlin 1918, p.12f, 22ff.

[20] Idem, p.15

[21] Idem, p. 21, 26; Bucharin, Das Program der Kommunisten (Bolschewiki), Zurich 1918, p.27 ff

[22] Lenin, op.cit.ant. p.24f

[23] Idem, p.32

[24] Idem, p.33

[25] Idem, p.33

[26] Şi Neurath acordă statisticii o mare însemnătate pentru elaborarea programului economic socialist (vezi op.cit.ant, p. 212)

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România