IX. Ieşirea din impas; speranţe de viitor

Murray N. Rothbard - Ludwig von Mises pe înţelesul tuturor
cuprins

Tot mai multe indicii îndreptăţesc speranţa că îndelungata izolare a ideilor şi contribuţiilor lui Ludwig von Mises se apropie rapid de sfârşit. Într-adevăr, în anii din urmă, contradicţiile interne şi consecinţele dezastruoase ale nefericitei căi urmate în ştiinţele sociale şi în politică au apărut tot mai evident. [4] În Europa de Est, bine cunoscuta incapacitate a guvernelor comuniste de a-şi planifica economiile a condus tot mai mult la o mişcare către piaţa liberă. În Statele Unite şi în lumea occidentală, elixirul keynesian şi inflaţionist îşi vădeşte esenţa falimentară. Politica guvernamentală „post-keynesiană” a Statelor Unite se luptă fără spor să controleze inflaţia aparent permanentă care nu încetează nici în perioadele de recesiune, sfidând astfel învăţătura economică convenţională. Prăbuşirea politicilor keynesiene, cuplată cu insuficienţele evidente ale teoriei corespunzătoare, tulbură tot mai evident întregul stabiliment. Risipa enormă generată de cheltuielile guvernamentale şi de administraţia birocratică pune într-o lumină tot mai puţin favorabilă faimosul dicton al lui Keynes, după care nu contează dacă guvernul cheltuie resursele pentru bunuri de producţie sau pentru construirea de piramide. Prăbuşirea neajutorată a ordinii monetare internaţionale determină guvernele post-keynesiene din întreaga lume să penduleze de la o criză la alta între două „soluţii” nesatisfăcătoare: rate de schimb flexibile pentru monede dirijate sau rate fixe de schimb susţinute de controlul tranzacţiilor, care handicapează comerţul exterior şi investiţiile.

Criza keynesianismului trebuie înţeleasă în contextul mai mare al crizei etatismului şi intervenţionismului în gândire şi acţiune. În Statele Unite„,liberalismul” etatist modern s-a arătat incapabil de a face faţă crizei pe care au creat-o: conflictele blocurilor militare naţionale, finanţarea, conţinutul, personalul şi structura şcolilor publice, la care se adaugă conflictul permanent între inflaţie şi rezistenţa publică tot mai înverşunată faţă de povara taxelor prădalnice. Atât pretextul binefăcător, cât şi cel războinic ale Statului Providenţă modern (Welfare State-Warfare State) sunt tot mai contestate. În sfera teoriei există o mişcare tot mai redutabilă împotriva ideii că suntem făcuţi pentru a servi drept materie primă unei elite de ingineri sociali. Cât despre ideea că guvernul trebuie să hrănească artificial „creşterea economică a ţărilor nedezvoltate şi avansate deopotrivă”, ea se află de asemenea în pierdere rapidă de viteză.

Pe scurt, pretutindeni, în toate sferele de gândire şi acţiune, etatismul combătut o viaţă întreagă de Ludwig von Mises înfruntă asediul ritmic şi amplificat al criticilor şi deziluziilor. Oamenii refuză să mai accepte pasiv decretele şi dictatura administratorilor - „suverani” autoproclamaţi. Dar problema este că lumea nu-şi poate croi un drum de ieşire din emanaţia etatistă în lipsa unei alternative coerente. Încă nu am reuşit să realizăm pe deplin că această alternativă ne-o oferă Ludwig von Mises: că el ne oferă calea de ieşire din impasul crizelor şi dilemelor ce au lovit lumea modernă. O viaţă întreagă, el a prezis şi a indicat motivele deziluziilor noastre de azi şi a construit calea alternativă pe care o putem urma. Nu este de mirare că în 1973, pe când împlinea 92 de ani de viaţă remarcabilă, tot mai mulţi oameni descopereau şi adoptau această cale.

În prefaţa din 1962 a traducerii în limba engleză a lucrării sale Liberalismul, Mises scria:

“Cu treizeci şi cinci de ani în urmă, pe când încercam să ofer un sumar al ideilor şi principiilor filosofiei sociale cunoscute sub numele de liberalism, nu mă amăgeam cu speranţa că relatarea mea ar putea să împiedice catastrofa iminentă către care ne îndreptau fără greş politicile adoptate de naţiunile europene. Nu-mi propuneam atunci decât să ofer unei minorităţi reduse de oameni dispuşi să gândească ocazia de a învăţa ceva despre aspiraţiile liberalismului clasic, netezind astfel drumul renaşterii spiritului liberal după prăpădul ce avea să vină”.

În omagiul pe care i l-a închinat lui Mises, Jacques Rueff scria:

“Ludwig von Mises a prezervat fundamentele unei ştiinţe economice raţionale… Învăţătura sa a răspândit seminţele regenerării ce vor rodi îndată ce oamenii vor începe din nou să prefere teoriilor ademenitoare pe cele adevărate. Atunci va sosi ziua când economiştii vor realiza că Ludwig von Mises merită admiraţia şi recunoştinţa lor”.

Există tot mai multe indicii că dezgheţul şi prăbuşirea etatistă vor fi într-adevăr urmate de o regenerare şi că minoritatea celor dispuşi să gândească, vizată de Mises, sporeşte rapid. Dacă ar fi să ne găsim cu adevărat în pragul unei reînvieri a spiritului de libertate, atunci o asemenea renaştere va fi încununarea vieţii şi gândirii unui om minunat şi nobil.


[4] Pentru o interpretare filozoficã a ostilitãtii generale şi a desconsiderãrii lui Ludwig von Mises, cf. Murray N.Rothbard, “Ludwig von Mises and the Paradigm of Our Age”, în Modern Age (Fall, 1971), p.370-379

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România