Devine din ce în ce mai evident faptul că izolarea Rusiei și decuplarea ei de la economia globală nu va fi un lucru ușor.
După cum am discutat săptămâna trecută, începând cu Mexic, Brazilia, China, India și o mare parte din Africa, lumea se opune apelului Washingtonului de a trata Rusia ca pe o națiune paria. În cuvintele lui James Pindell, „Majoritatea țărilor de pe trei continente uriașe – Asia, Africa și America de Sud – fie încă lucrează cu Rusia, fie încearcă să proiecteze o imagine de neutralitate”.
Da, cu siguranță că SUA vor provoca multe daune economiei rusești prin sancțiunile sale, dar este puțin probabil să fie suficiente pentru a paraliza regimul de la Moscova. Acest lucru se datorează faptului că o mare parte a lumii a arătat că intenționează continuarea relațiilor cu rușii, chiar dacă depun eforturi pentru a evita orice confruntare directă cu Washingtonul.
Dar toate acestea înseamnă de asemenea că, dacă Washingtonul dorește să insiste cu agenda cooperării și asistenței la nivel mondial cu privire la sancțiunile americane, SUA va trebui să amenințe multe alte regimuri cu sancțiuni secundare – sancțiuni menite să forțeze respectarea sancțiunilor inițiale impuse Rusiei. Acest lucru va fi costisitor din punct de vedere diplomatic și economic pentru SUA. La urma urmei, dacă SUA încearcă să construiască alianțe și parteneriate economice împotriva unui potențial bloc Rusia-China, încercarea de a sărăci zeci de țări ca pedeapsă pentru nerespectarea sancțiunilor impuse Rusiei nu va face decât să încurajeze alte regimuri să se izoleze atât de economia americană, cât și de dolarul american. Dacă acest lucru se va întâmpla sau nu, va depinde în mare măsură de cât de mult sunt dispuse SUA să intimideze țările terțe pentru a obține respectarea sancțiunilor împotriva Rusiei.
Ce sunt sancțiunile secundare?
Înainte de a continua, să analizăm ce anume sunt sancțiunile secundare – și sancțiunile „extrateritoriale”, strâns legate de acestea.
La modul cel mai elementar, sancțiunile secundare sunt sancțiuni impuse unei terțe părți care nu este ținta sancțiunilor inițiale, primare. De exemplu, dacă Statele Unite doresc să forțeze o schimbare de politică în Iran, SUA vor impune sancțiuni direct asupra Iranului, dar ar putea decide, de asemenea, că acest lucru nu este suficient. SUA ar putea, de asemenea, să încerce să împiedice și alte țări să facă afaceri cu Iranul. Pentru a face acest lucru, SUA vor impune apoi sancțiuni secundare asupra firmelor și entităților din alte țări care fac afaceri cu Iranul.
Mai exact, așa cum a subliniat Consiliul Atlantic, sancțiunile extrateritoriale înseamnă:
că țara care aplică sancțiunile își poate extinde politica de sancțiuni economice pentru a se aplica firmelor cu sediul în străinătate aflate în afara jurisdicției sale. Un exemplu bine cunoscut este Legea Helms-Burton, pe care președintele Bill Clinton a promulgat-o în martie 1996 sub numele de Legea privind libertatea și solidaritatea democratică cubaneză. Legislația a înăsprit condițiile embargoului economic existent împotriva Cubei. Aceasta prevedea sancțiuni pentru companiile cu capital străin (din afara SUA) care se implicau în „traficul ilicit de bunuri confiscate de regimul Castro” prin intermediul comerțului cu Cuba și al investițiilor în Cuba. Legea Helms-Burton a impus corporațiilor multinaționale americane să își extindă practicile de conformitate la filialele lor cu sediul în străinătate. Legea a fost întâmpinată cu proteste din partea țărilor în care se aflau filialele străine, care considerau sancțiunile ca fiind ilegale.
Iar sancțiunile secundare sunt cazurile în care:
țara care sancționează poate interzice firmelor și persoanelor din alte țări să efectueze tranzacții comerciale cu cetățeni și întreprinderi din SUA, pentru a inhiba relațiile economice ale acestora cu țara vizată de sancțiunile economice „primare”. Un exemplu contemporan este reprezentat de sancțiunile secundare impuse de Statele Unite firmelor și persoanelor fizice chineze pentru efectuarea de tranzacții financiare cu Coreea de Nord. La 19 iunie 2017, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva unei bănci chineze (Bank of Dandong), unei firme chineze (Dalian Global Unity Shipping Co.) și împotriva a doi cetățeni chinezi (Sun Wei și Li Hong Ri). Bank of Dandong are interdicție de a efectua operațiuni bancare cu firme cu sediul în SUA. Dalian Global are interdicție de a efectua tranzacții comerciale cu firme și cetățeni americani. În cazul lui Wei și Ri, sancțiunile le-au înghețat activele și le-au interzis să facă afaceri cu firme sau persoane cu sediul în SUA.
În termeni geopolitici, acest lucru înseamnă că guvernul SUA încearcă în mod direct să pedepsească și să reglementeze firmele și persoanele străine, chiar și în cazurile în care Statele Unite nu sunt parte la schimburile comerciale sau la investițiile care au loc.
De ce o mare parte a lumii va reacționa?
Inutil să mai spunem că acest lucru îi deranjează pe mulți străini și regimurile lor. Imaginați-vă, de exemplu, cum reacționează americanii de fiecare dată când li se spune că străinii se amestecă cumva în afacerile americane. Mai mult, Washingtonul și-a intensificat utilizarea sancțiunilor în acest mod în ultimele decenii, fie că este vorba de sancționarea Chinei, Iranului, Rusiei sau a altor țări. Acest lucru a dus la o reacție din ce în ce mai puternică din partea multor state terțe care se găsesc vizate de aceste sancțiuni secundare. După cum remarca un observator în 2021:
Această putere necontrolată de a impune sancțiuni a întâmpinat, în mod inevitabil, o opoziție puternică în întreaga lume, nu numai din partea guvernelor și a întreprinderilor vizate de sancțiunile americane, ci și din partea celor din țările terțe ale căror interese de politică externă și de afaceri sunt prejudiciate de sancțiunile secundare ale SUA. UE și Canada și alte națiuni care se aliniază în mod tradițional cu SUA au condus până în acest moment împotrivirea, iar acum a intrat în joc și China, sporind riscul unei confruntări geopolitice, precum și riscurile de conformare pentru companiile multinaționale.
Acum, prin extinderea sancțiunilor foarte dure față de Rusia, SUA extinde foarte mult și domeniul de aplicare a regimului de sancțiuni, față de o țară care este mult mai conectată global decât Iran, Cuba sau Coreea de Nord. Una este să ceri unor țări să sancționeze o mână de alte țări mici, cu o amprentă economică globală mică. Și este cu totul altceva să ceri ca lumea să fie de acord cu sancțiunile SUA împotriva unei țări mari precum Rusia.
De exemplu, Africa depinde în mare măsură de grâul rusesc și chiar mai mult de grâul ucrainean și rusesc combinate. Având în vedere că producția [așteptată -n.ed.] de grâu ucraineană a scăzut foarte mult din cauza invaziei rusești, Egiptul, Africa de Sud și numeroase alte state africane vor fi și mai dependente de grâul rusesc. În esență, SUA forțează creșterea prețului alimentelor în Africa, chiar în momentul în care Africa încă se confruntă cu o criză a foamei în urma carantinării Covid și a întreruperilor comerciale. Probabil că nu este o coincidență faptul că aproape o treime din statele africane au refuzat să voteze în favoarea rezoluției ONU care condamnă invazia rusă.
Între timp, India, la fel ca multe alte țări, colaborează frecvent cu Rusia ca sursă de arme. Rusia este, de asemenea, pentru țările din Asia, Africa și America de Sud, o sursă cheie de numeroase materii prime importante, cum ar fi aluminiul, paladiul, petrolul și îngrășămintele.
Un viraj către aplicarea intensă a sancțiunilor secundare va pune SUA în conflict direct cu aceste regimuri care nu au niciun interes să se opună în mod specific politicilor SUA față de Rusia, dar care nu sunt pregătite să își întrerupă în totalitate relațiile comerciale cu Rusia.
China rămâne marea provocare
În cele din urmă, în cazul în care SUA ar urma această cale, ar putea fi capabilă să își folosească influența pentru a forța multe țări mai mici, slabe din punct de vedere geopolitic, să le urmeze. Totuși, acest lucru va reduce așa-numita „soft power” a SUA – adevărata sursă a puterii globale a SUA – prin umilirea regimurilor mai mici și prin creșterea costului vieții pentru gospodăriile afectate din punct de vedere economic din țările în curs de dezvoltare.
Dar adevărata întrebare este China. S-ar putea ca SUA să nu poată forța conformarea pe termen scurt, în cazul în care China refuză să îmbrățișeze eforturile sale de a izola Rusia. Conexiunile comerciale ale Chinei cu America de Sud, Africa și restul Asiei sunt, desigur, mult mai extinse decât cele ale Rusiei. Acest lucru face mult mai dificilă impunerea unor sancțiuni eficiente din punct de vedere politic asupra Chinei decât asupra Rusiei.
Cu toate acestea, Washingtonul a început deja să trimită amenințări la adresa Beijingului. Săptămâna aceasta, Washingtonul a impus noi sancțiuni minore unor oficiali chinezi, oferind ca explicație represiunea de către Beijing a anumitor minorități etnice din China. Cu toate acestea, sancțiunile pot fi totuși gândite pentru a transmite următorul mesaj: „vom sancționa China dacă vom avea chef”. În plus, amenințările SUA la adresa Chinei se înmulțesc, iar CNBC a raportat săptămâna trecută:
Casa Albă a avertizat China să nu ofere Rusiei un colac de salvare economică în timp ce Kremlinul își intensifică atacul asupra Ucrainei. Statele Unite spun că se tem că China, un aliat strategic cheie al Moscovei, ar putea încerca să amortizeze impactul măsurilor menite să distrugă economia Rusiei dacă războiul continuă. …
De la atacul Rusiei asupra Ucrainei, Beijingul a refuzat să îl numească invazie și a declarat că China va menține un comerț normal cu ambele țări. China nu s-a alăturat sancțiunilor impuse Rusiei de SUA, UE și alte țări.
De asemenea, administrația Biden a reiterat recent că președintele a prezentat „implicațiile și consecințele” pentru premierul chinez Xi Jinping în cazul în care China ar oferi „sprijin material” Rusiei. (Ce înseamnă „sprijin material” ar depinde foarte mult de modul în care SUA îl definește). Republicanii din Senat elaborează deja o legislație menită să pedepsească China în cazul în care aceasta ar ajuta Rusia să găsească modalități de a ocoli încercările SUA de a o elimina din sistemul financiar global.
Ceea ce contează pentru Beijing este politica internă
Totuși, din perspectiva sa, Beijingul – din motive de politică internă – nu se poate lăsa călcat în picioare de sancțiunile americane. Pentru a înțelege acest lucru, ne putem referi la o conferință de presă din 17 martie destinată în primul rând publicului chinez. Potrivit agenției de presă de stat Xinhua:
Sancțiunile nu sunt niciodată un mijloc eficient de rezolvare a problemelor, a subliniat Zhao [Lijian] [purtătorul de cuvânt al Beijingului], adăugând că China se opune tuturor formelor de sancțiuni unilaterale și de exercitarea puterii asupra altor țări din partea SUA și că va apăra cu hotărâre drepturile și interesele legitime ale companiilor și persoanelor fizice chineze.
Amenințarea cu sancțiunile în timp ce se caută sprijinul și cooperarea Chinei pur și simplu nu va funcționa, a declarat Zhao, subliniind că partea chineză îndeamnă SUA să nu submineze sub nicio formă drepturile și interesele legitime ale Chinei. Dacă SUA insistă să meargă pe drumul său, China va lua cu siguranță contramăsuri puternice.
Naționalismul chinez – care nu lipsește nici în interiorul regimului, nici în rândul publicului larg – pur și simplu nu va permite Chinei să se supună cu ușurință unor sancțiuni americane care se apropie de ceea ce vedem că se impune Rusiei. În cazul în care Beijingul decide să riposteze, SUA se vor afla nu numai într-un război al sancțiunilor cu Rusia, ci și cu China, o țară cu o economie mult mai mare.
Consecințe pe termen lung
Efectele pe termen scurt ale unui asalt agresiv cu sancțiuni secundare din partea Washingtonului nu vor fi dramatice sau imediat evidente. De fapt, este probabil ca SUA să obțină o doză considerabilă de conformare pe moment. Dar victoriile pe termen scurt pot duce adesea la o înfrângere pe termen lung. Dacă Washingtonul urmărește o poziție de „polițist al sancțiunilor globale”, alegând câștigători și învinși, acest lucru nu va face decât să încurajeze mai multe regimuri să se decupleze de la dolar.
În plus, recenta blocare de către SUA a rezervelor băncii centrale a Rusiei ar trebui să facă orice regim să se gândească de două ori înainte de a deține cantități mari de dolari. Dacă Washingtonul poate face acest lucru Rusiei, Washingtonul poate face acest lucru oricui, iar alte regimuri vor vedea probabil acest lucru și vor fugi încet de dolar.
Cu toate acestea, Washingtonul gândește doar pe termen scurt și este clar că regimul american se crede acum liderul unui fel de nouă ordine mondială în care sunt reînviate vechile noțiuni de „lume liberă” (adică „prima lume”) urmată de regiuni mai mici de state mai sărace și mai instabile politic. Totuși, Statele Unite nu mai sunt în poziția de a reface lumea după chipul lor. Nu mai suntem în 1945 și nici măcar în 1970, așa că Statele Unite se vor confrunta cu un Sud global [n.t. America Latină, Asia, Africa, Oceania] care are mult mai multe opțiuni decât în primele decenii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial.
Traducere de Andreas Stamate-Ștefan. Publicat inițial aici.
