În istoria omenirii, puține ideologii au provocat atât de mult entuziasm și controverse ca socialismul, un subiect care a captivat mințile și inimile multora, a stârnit pasiuni și a aprins dezbateri fervente. Susținătorii săi îl proclamă ca vestitor al unei noi zări, promițând să rectifice nedreptățile percepute și să construiască o societate (utopică) bazată pe egalitate și solidaritate. Socialismul, în diversele sale forme și iterații, pretinde că abordează hibele capitalismului și creează o lume mai dreaptă și mai prosperă. Într-o societate socialistă, se crede că natura umană va suferi o transformare, urmând să fie purificată de egoism și remodelată pentru a crea un nou tip de individ socialist. Singura dorință a acestui individ va fi aceea de a munci din greu și cu devotament pentru a atinge obiectivele și a îndeplini directivele stabilite de statul socialist. Socialismul pledează pentru abolirea proprietății private, pentru proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție și pentru centralizarea puterii economice în mâinile statului, fie el un dictator sau un comitet. Prin această reordonare a relațiilor sociale, se crede că se va ajunge la o distribuție echitabilă a resurselor și a bogăției, eradicând sărăcia, exploatarea și stratificarea socială.
De la primele experimente utopice până la cele mai recente manifestări din secolul XX, socialismul a evoluat și a luat diferite forme, fiecare cu proprii susținători și teorii care îl însoțesc. Primii socialiști utopici, precum Charles Fourier, Henri de Saint-Simon și Robert Owen, au pus bazele tradiției socialiste, pe când Karl Marx și Friedrich Engels, au creat socialismul științific, care a marcat o îndepărtare semnificativă de viziunile utopice ale trecutului. În secolul XX au apărut diverse forme hibride de socialism, care au încercat să reconcilieze aspirațiile socialismului cu realitățile pragmatice ale economiei de piață. Social-democrații, de exemplu, au pledat pentru o economie mixtă, în care un stat asistențial ar asigura o plasă de siguranță și ar redistribui bogăția, în timp ce mecanismele de piață ar continua să funcționeze.
Cu toate acestea, în ciuda variațiilor lor, aceste tipuri diferite de socialism au în cele din urmă un fir comun, înrădăcinat în respingerea fundamentală a principiilor individualismului, proprietății private și economiei de piață, fără de care calculul economic este imposibil. Examinând diferitele tipuri de socialism de-a lungul istoriei, se poate observa un model recurent – o tensiune inerentă între aspirațiile colectiviste ale socialismului și principiile individualiste necesare pentru dezvoltarea umană. Eșecul experimentelor socialiste, fie în manifestările lor utopice, fie în cele aparent mai pragmatice, evidențiază limitele planificării centrale, importanța drepturilor de proprietate și rolul indispensabil al proceselor de piață în coordonarea activității economice.
Socialismul suferă de o boală gravă – incapacitatea inerentă de a se angaja în calcule economice. Mises nu concepea înțelegerea economiei fără calcul economic, prezentând o critică devastatoare a socialismului în 1920. Calculul economic este o comparație între beneficiul anticipat și costul preconizat (exprimate în bani). Acesta este esențial pentru luarea deciziilor într-o economie, deoarece prețurile și proprietatea asupra factorilor de producție determină ce și cât de mult trebuie produs. Prin distrugerea regimului proprietății private și ruperea mecanismului prețurilor, a sistemului de profit și pierderi din structura vieții economice, socialismul aruncă societatea într-o stare de dezordine perpetuă, într-o lume fără prețuri care să ghideze alocarea resurselor și să semnaleze preferințele consumatorilor, cu decidenți incapabili să aloce în mod rațional resursele limitate și să coordoneze activitățile productive. Consecințele acestui haos economic sunt cumplite: ineficiență, penurie și stagnarea progresului.
În timp ce susținătorii socialismului pot avea intenții nobile, trebuie să ne confruntăm cu realitatea crudă că urmărirea viziunii lor implică concentrarea unei puteri imense în mâinile câtorva persoane selecte. Utopia pe care ei o imaginează necesită omnipotența statului, permițându-i să dicteze viețile și destinele indivizilor. Istoria ne-a învățat, în repetate rânduri, că prin concentrarea puterii se generează corupție, se înăbușă inițiativa individuală și se elimină chiar libertățile pe care susținătorii socialismului pretind că le apără. Proprietatea privată imprimă indivizilor și întreprinderilor un profund simț al responsabilității și al răspunderii. Aceasta le permite agenților economici să internalizeze costurile și beneficiile acțiunilor lor, promovând o buclă de feedback care direcționează resursele către cele mai valoroase utilizări ale acestora.
Iluziile tehnosocialismului
În epoca avansului tehnologic rapid, a apărut un nou val de socialism, îmbrăcat în haina inovației și ghidat de promisiunile big data și ale inteligenței artificiale. Acest tehno-socialism, așa cum este denumit de Brett King și Richard Petty în 2021, se prezintă ca un remediu, oferind viziunea unui stat atotștiutor și atotputernic care exploatează capacitățile tehnologiilor avansate pentru a crea o societate eficientă și egalitară. Să nu ne lăsăm însă cuprinși de farmecul acestei întruchipări aparent noi a socialismului, deoarece este esențial să supunem fundamentele sale teoretice și implicațiile sale practice unei examinări amănunțite.
O comunitate socialistă ar avea de trecut fără busola calcului economic întregul ocean al permutațiilor economice posibile și imaginabile ca o navă fără destinație si fără rută (Mises 2022, p. {122}).
În centrul tehno-socialismului se află credința că o mare cantitate de date, împreună cu abilitățile inteligenței artificiale, pot permite statului să depășească problema calculului economic care a afectat de mult timp societățile socialiste prin centralizarea cunoașterii. Susținătorii afirmă că, prin colectarea și analiza cuprinzătoare a datelor, algoritmii pot înlocui prețurile de piață ca forță călăuzitoare în alocarea resurselor și în luarea deciziilor. Ei susțin că această capacitate nou descoperită de a procesa volume imense de informații va elimina ineficiențele și va duce la rezultate optime pentru întreaga societate. Cu toate acestea, o examinare mai atentă dezvăluie erorile și pericolele inerente care se ascund sub suprafața acestei viziuni tehnosocialiste.
Presupunerea că o autoritate centralizată poate deține și procesa totalitatea datelor relevante este o eroare gravă. Complexitatea și dinamismul pur al proceselor de piață, împletite cu rețeaua complicată a preferințelor și cunoștințelor umane (acțiunea umană), fac imposibilă pentru orice entitate, indiferent de capacitățile sale tehnologice, să capteze și să înțeleagă totalitatea acestei țesături complicate. Tehnosocialismul are o încredere nejustificată în infailibilitatea algoritmilor și a inteligenței artificiale. Deși aceste instrumente posedă capacități remarcabile, ele nu sunt lipsite de presupoziții (ad-hoc sau sistematice) și limitări inerente. Deciziile luate de algoritmi sunt la fel de bune precum datele pe care sunt antrenate și ipotezele subiacente codificate în ele. Potențialul de erori algoritmice și de consecințe neintenționate este foarte mare, în special atunci când dinamica socială, culturală și economică complexă este redusă la modele simpliste. Riscul înrădăcinării și perpetuării prejudecăților, al suprimării autonomiei individuale și al înăbușirii creativității devine mult prea mare în urmărirea unei utopii tehnocratice. Orgoliul tehnosocialismului îi orbește pe susținătorii săi în privința caracterului incomplet și subiectiv al datelor pe care încearcă să se bazeze, ceea ce duce la evaluări distorsionate și la intervenții greșite.
Totuși, defectul fatal al socialismului nu este lipsa de cunoștințe, ci absența unui mecanism de calcul economic bazat pe proprietatea privată și pe prețurile pieței. În absența proprietății private, atunci când resursele sunt deținute în mod colectiv sau sub auspiciile unei autorități centrale, mecanismul de calcul economic își pierde fundamentul. Lipsa drepturilor de proprietate privată îi împotmolește pe agenții economici într-o mlaștină de incertitudine și ambiguitate. Absența unor prețuri autentice, care apar în mod organic prin schimbul voluntar de bunuri și servicii aflate în proprietate privată, întunecă semnalele necesare pentru o alocare eficientă a resurselor. Datele, în forma lor brută, cuprind o colecție de fapte, cifre și observații despre starea lumii. Prin utilizarea prețurilor derivate din schimburi voluntare, participanții la piață sunt dotați cu un instrument esențial pentru alocarea eficientă a resurselor. Prețurile, prin apariția lor spontană și prin ajustarea continuă, servesc drept semnale vitale, transmițând informații despre raritatea relativă a bunurilor și serviciilor și reflectând preferințele și evaluările în continuă schimbare ale indivizilor. Acestea facilitează alocarea eficientă a resurselor și îi ghidează pe întreprinzători în luarea unor decizii raționale bazate pe condițiile predominante ale cererii și ofertei.
Încercarea de a înlocui mecanismul prețurilor cu calcule algoritmice derivate din date se confruntă cu provocări insurmontabile. Absența proprietății private asupra mijloacelor de producție distruge însăși baza pe care se sprijină calculul economic. Într-un astfel de sistem, mijloacele de producție sunt controlate și alocate de o autoritate centrală, lipsită de natura descentralizată a pieței. Absența proprietății private și a schimbului voluntar întrerupe mecanismul esențial de feedback al prețurilor, făcând din calculul economic un ideal de neatins. Această concentrare a puterii nu are capacitatea de a încorpora cunoștințele dispersate și evaluările subiective ale indivizilor într-o manieră cuprinzătoare, fiindcă acestea se bazează pe percepții individuale și nu pot fi reduse la o simplă scală numerică sau la un proces algoritmizabil.
Complexitatea subiectivității umane face ca aceasta să fie dificil de captat și de agregat într-un mod standardizat sau uniform, așadar evaluările consumatorilor de pe piață sunt subiective prin natura lor; prin urmare, nu sunt în niciun fel măsurabile cantitativ. Ele implică opinii, experiențe, valori și preferințe personale care diferă de la o persoană la alta. Aceste evaluări subiective sunt modelate de factori care nu sunt ușor de cuantificat, depinzând adesea de context și schimbându-se în timp. Aceștia introduc un nivel de dinamism și variabilitate care nu poate fi captat sau standardizat în cadrul unui proces decizional centralizat.
De exemplu, atunci când vine vorba de evaluarea calității sau a caracterului dezirabil al unui produs, indivizii pot avea gusturi, preferințe și experiențe unice diferite care le influențează judecățile. Aceste evaluări subiective pot include factori precum estetica personală, reacțiile emoționale, influențele culturale și nevoile individuale. Prețurile de piață își au originea în cooperarea voluntară și nu pot fi niciodată simulate, deoarece semnificația lor nu are legătură cu adevărul sau cunoașterea obiectivă, ele provenind din eforturile antreprenoriale. În lipsa mecanismului de preț al pieței, regimul tehnosocialist este lăsat în derivă, lipsit de busola necesară pentru a naviga în complexitatea unei economii funcționale.
Mai mult, tehnosocialismul ridică preocupări profunde cu privire la viața privată individuală, autonomia personală și concentrarea puterii. Colectarea și analiza unor cantități uriașe de date necesită măsuri de supraveghere intruzive care încalcă viața privată a indivizilor, erodând însăși fundamentele unei societăți libere. Controlul centralizat de către stat asupra unor astfel de resurse imense de informații acordă o putere fără precedent celor care guvernează, permițând potențialul de manipulare, coerciție și suprimare a disidenței. Istoria este martoră a pericolelor pe care le implică concentrarea puterii în mâinile câtorva persoane, deoarece excesele regimurilor autoritare au dus la călcarea în picioare a drepturilor individuale, la stagnarea inovației și la erodarea prosperității economice.
Capcanele votului colectiv în planificarea economică
Așa cum am prezentat în introducere, pe tărâmul gândirii socialiste apar constant noi modele care se prezintă ca o întruchipare a modernității și a progresului, ca o soluție a eșecului anterior. Acesta este cazul și aici: o variantă particulară a tehnosocialismului, care își are rădăcinile în noțiunea de sistem de vot online pentru planurile de afaceri, urmărește să depășească limitările modelului bazat pe big data prin încorporarea interconectării oferite de tehnologia digitală. În centrul acestui subtip se află credința că blockchainul poate fi utilizat pentru a permite procese decizionale democratice directe.
Tehnologia blockchain, asociată cel mai adesea cu criptomonedele, permite păstrarea transparentă și sigură a registrelor prin intermediul unui sistem descentralizat, o soluție bună dacă ar fi aplicată în context de piață liberă. Astfel, în loc să se bazeze pe reprezentanți sau autorități centralizate, indivizii dintr-o societate tehnosocialistă ar putea participa direct la luarea deciziilor prin intermediul unor sisteme de vot digitale verificabile. Susținătorii argumentează că toți indivizii pot participa la selecția democratică a activităților economice, alocând resursele și orientând producția în conformitate cu preferințele agregate ale colectivității. Ei afirmă că acest proces decizional colectiv, combinat cu accesibilitatea și transparența sistemelului blockchain, va duce la o alocare echitabilă și eficientă a resurselor, depășind ineficiențele percepute ale pieței.
Presupunerea că un vot colectiv poate înlocui în mod eficient mecanismul prețurilor și spiritul antreprenorial al pieței este profund eronată. Complexitatea proceselor de piață, cunoștințele dispersate deținute de indivizi și natura dinamică a preferințelor consumatorilor fac imposibilă reproducerea ordinii spontane a pieței de către orice sistem centralizat, fie el bazat pe inteligentă artificială sau pe un sistem de vot colectiv. Provocările informaționale legate de agregarea preferințelor diverse și adesea contradictorii într-un proces decizional coerent și semnificativ sunt departe de a fi triviale, ceea ce duce la rezultate distorsionate și la o alocare suboptimală a resurselor. Acesta neglijează rolul critic al antreprenoriatului și al mecanismului de profit și pierdere în stimularea inovării, adaptării și progresului, presupunând că toți indivizii posedă cunoștințe și înțelegere egale în ceea ce privește chestiuni economice (și politice) complexe.
În realitate, marea majoritate a indivizilor nu au timpul, expertiza și motivația necesare pentru a analiza în profunzime fiecare problemă care necesită un vot. Această ipoteză amplifică, de asemenea, problema free-rider, în care indivizii pot beneficia de rezultatele deciziilor fără a participa în mod activ la procesul de votare. Acest lucru duce la o lipsă de participare pe scară largă, diluând noțiunea de proces decizional colectiv și denaturând potențial rezultatul democratic. În final se ajunge la o situație în care majoritatea alegătorilor se lasă pradă sloganurilor simpliste, apelurilor emoționale sau dezinformării, subminând astfel însăși ideea de luare a deciziilor în cunoștință de cauză. Forțele creatoare potențate de piață, alimentate de motivul profitului și de proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, s-au dovedit a fi, în repetate rânduri, motoarele dezvoltării economice și ale prosperității. Prin îndepărtarea puterii de decizie de la antreprenori și de la forțele concurențiale ale pieței, tehnosocialismul blochează chiar dinamismul și procesul de descoperire necesare pentru progresul societății. Mises (2018) subliniază distincția crucială dintre funcția managerială și cea antreprenorială, subliniind că prima nu este în măsură să o suplinească pe cea de-a doua. Angajarea în speculații și investiții nu este o chestiune de simplă joacă. Speculatorii și investitorii își expun propria bogăție, făcându-se responsabili în fața conducătorilor supremi ai economiei capitaliste, consumatorii.[1]
Acest tip de tehnosocialism ridică preocupări profunde și în ceea ce privește natura presupusului proces democratic de luare a deciziilor în domeniul economic. Deși conceptul de vot popular poate părea atractiv în teorie, acesta nu reușește să țină cont de limitările și provocările inerente ale procesului decizional colectiv în sistemele economice complexe. Tirania majorității, susceptibilitatea la demagogie și populism, precum și potențialul de suprimare a vocilor minoritare sunt riscuri reale care trebuie analizate cu atenție. Natura greoaie a procesului decizional prin intermediul sistemelor de vot online se supune capcanelor manipulării, dezinformării și apatiei alegătorilor.
Concluzie
Lucrarea atemporală a lui Ludwig von Mises despre socialism rămâne la fel de relevantă și astăzi, poate mai mult ca niciodată. Cartea sa servește ca un avertisment puternic că viziunea socialistă, de oricare tip și în ciuda oricăror pretenții de modernitate, nu reușește să țină cont de erorile adânc înrădăcinate și de contradicțiile inerente care au afectat socialismul de-a lungul istoriei. Perspectivele lui Mises cu privire la limitele planificării centralizate, la complexitatea acțiunii umane și la semnificația libertății individuale continuă să rezoneze în epoca noastră tot mai digitală.
Nu cunoașterea, ci judecata antreprenorială, inexistentă fără proprietatea privată, este cea care conduce procesul de piață. Tehnosocialismul, cu visele sale de omnipotență și omnisciență, riscă să reproducă capitole întunecate ale istoriei umane în urmărirea unui ideal iluzoriu. Această viziune socialistă, în ciuda aparenței sale de sofisticare tehnologică, nu reușește să abordeze defectele și contradicțiile fundamentale.. Încrederea sa în capacitățile oferite de big data, de inteligența artificială sau de un sistem de vot colectiv pentru planurile de afaceri este deplasată, deoarece nu ține cont de complexitatea acțiunii umane, de limitele planificării centralizate și de valoarea libertății individuale. În timp ce navigăm prin complexitatea erei noastre digitale, trebuie să rămânem vigilenți, susținând principiile individualismului, proprietății private și ordinii spontane a pieței, deoarece prin acești piloni se poate obține un progres autentic și o înflorire umană.
Biblografie
Boettke, P.J., Candela, R., On the Feasibility of Technosocialism (Septembrie 15, 2022). Journal of Economic Behavior & Organization, Forthcoming, GMU Working Paper in Economics No. 22-43, Disponibil la SSRN: https://ssrn.com/abstract=4219398
Engels, F. (1932). Socialism : utopian and scientific. London: Allen & Unwin.
Hayek, V. (2000). Collectivist economic planning. London: Routledge.
King, B., Petty, R. (2021). The Rise of Technosocialism: How Inequality, AI and Climate will Usher in a NewWorld. Rye Brook: Marshall Cavendish International.
Limas, E., Cybersocialism: A Reassessment of the Socialist Calculation Debate (February 4, 2018). Disponibil la SSRN: https://ssrn.com/abstract=3117890
Marx, K., Engels, F. (1848). The Communist Manifesto.
Mises, L.v. (2022). Socialismul. O analiză economică și sciologică. Institutul Ludwig von Mises România, București.
Mises, L.v. (2018). Acțiunea umană. Tratat de teorie economică. Institutul Ludwig von Mises România, București.
Saros, D.E. (2014). Information Technology and Socialist Construction. London: Routledge.
Note
- Nota editorului: Ar putea fi o soluție tehnica bună, dacă ar fi folosită în context de piață. Problema e că nu este folosită în context de piață, ci de planificare centralizată, ceea ce e în sine un paradox: centralizare prin descentralizare. Mises vorbește și el de democrația pieței, care este în ultimă instanță un sistem deschis de vot, unde preferința demonstrată se manifestă ca vot ponderat cu diferite sume de unități monetare, la alegerea votantului care decide cu propriul său capital. ↑
