Câteva grafice despre tendințele comerțului internațional al Rusiei. Ne ajută OEC.world cu date și o excelentă interfață grafică.
Așa arată ultimele tendințe ale exporturilor rusești. Vedem o relansare a exporturilor în 2021, după anul pandemiei, peste nivelul din 2019 (un rol îl joacă și inflația, cu siguranță).
Aceasta este structura exporturilor și destinațiile, pe țări:
Aici este structura și destinația exporturilor pe anul 2019:
Și structura și sursele importurilor pe anul 2019:
De departe cele mai interesante imagini sunt următoarele, despre evoluția pieței.
Mai întâi, evoluția exporturilor în anii 2013-2019:
În treacăt, așa arată evoluția comerțului bilateral dintre Rusia și Ucraina:
Apoi, evoluția importurilor pe aceiași 6 ani:
Și o perspectivă istorică asupra exporturilor (aria colorată) și importurilor (linia verde din interiorul ariei):
Ce putem discuta despre aceste grafice?
În primul rând, și încă o dată, că sancțiunile nu funcționează, de fapt. Dacă scopul sancțiunilor impuse în 2014, după invadarea Crimeei și a regiunilor separatiste, a fost anularea acelei invazii, atunci efectul a fost exact opusul.
Din perspectiva comerțului internațional, vedem un declin până în 2016, apoi o revenire și o depășire a nivelurilor comerțului, care a fost întreruptă doar de pandemie, în 2020.
În al doilea rând, mai interesant este ce-i dincolo de suprafață. Din graficele de structură de mai sus, se poate observa o decuplare de Occident, de Europa, cauzată de sancțiuni. În același timp, însă, se poate vedea din dinamica datelor 2013-2019 – și probabil că datele mai recente nu fac decât să confirme cu valori mai mari – o apropiere și integrare din ce în ce mai mare de China și alte țări asiatice.
De aceea, cred că sancțiunile, oricât de drastice ar fi, dacă sunt țintite doar asupra Rusiei, au șanse mari să nu imprime nici măcar anvergura dinamicii de după 2014. Despre renunțarea Rusiei la invazie nu are absolut nici un rost să vorbim, cauzalitatea dorită este ridicolă.
De fapt, cauzalitatea inversă – am putea să îi spunem postulatul Bastiat – are sens logic și cred că este ilustrată de aceste date istorice. Când bunurile nu trec granițele, armatele o vor face.
Adaptat la contextul actual: când armatele trec granițele și li se răspunde cu sancțiuni, atunci și mai multe armate vor trece granițele.
Ce se poate spune, atunci, despre runda 2 de sancțiuni și următoarele?
Unu: Că vor stimula în continuare intensificarea agresiunii armate.
Doi: că, exact ca într-un exemplu clasic de dinamică a intervenționismului, statele care au impus sancțiunile vor avea două opțiuni în fața eșecului: fie renunță, fie fac double-down: impun sancțiuni specifice și principalilor parteneri de comerț ai Rusiei care nu au intrat deja în hora restricțiilor. Vorbim de China și India în primul rând, lăsând la o parte Turcia, care este în NATO, sau Kazakhstan.
Good luck with that & God have mercy on us all!
*
Dar, puteți întreba, ce vrei să facem, să ne uităm ca vaca în timp ce Rusia își face de cap cu Ucraina? Nu. Ci doar să nu luăm măsuri cu efect invers decât cel scontat și care, în același timp, lovesc în plin și imediat în propria societate și economie (și abia mai târziu în statul care extrage resurse din economie prin taxare).
Ideea războiului just vizează limitarea conflictului la entitățile beligerante. Comerțul poate continua între economii în timp ce statele își dispută monopolul asupra agresiunii într-un teritoriu. Războiul nu trebuie să fie total. Trebuie evitate victimele colaterale, atât cele din proximitatea frontului, cât și cele situate chiar și la mii de kilometri de front. Așa cum civilii nu trebuie bombardați, nici afacerile nu trebuie distruse cu sancțiuni.
Chiar dacă de exporturi și importuri se ocupă firme de stat, consider că trebuie făcută o distincție între activitățile pașnice și cele agresive ale unui stat. Cu toate că este absurd ca doi parteneri să facă schimb cu mâna stângă în timp ce își cară pumni cu mâna dreaptă, aceasta e realitatea lumii în care trăim. Și nu ajută cu nimic dacă cei doi încetează să facă schimb și se apucă să-și care pumni cu ambele mâini fiecare.
Soluțiile trebuie să fie axate pe răspunsul în fața agresiunii cu agresiune pe măsură. Dar o agresiune calculată, asumată de entități cu control legitim pe resursele lor. Nu de state și de politicieni gata să lupte până la ultima resursă stoarsă de la plătitorii de taxe și până la ultimul soldat luat cu arcanul.
Este momentul ca investitorii privați să-și asume riscuri calculate, ca oricine să boicoteze în limita propriului capital și puteri economice.
Și, pentru că trăim într-o realitate politică imperfectă, ca statele să răspundă militar doar cu luptători aflați sub contract încheiat voluntar și cu armament și alte resurse în limite aprobate de popor prin procesul politic. Acestea sunt departe de a fi soluții perfecte, însă. Idealul este ca în sprijinul unei populații atacate, chiar și a unui stat atacat, să vină doar armate private, finanțate voluntar.
*
În fine, un disclaimer pentru degrabă găsitorii de putinism și AI-urile „anti-propagandă”: sper că e clar că discuția de mai sus nu justifică în nici un fel invazia rusă, pentru că nimic nu o poate justifica.
Oricât de deschis ar fi fost comerțul între cele două țări și cu restul lumii, există și a existat tot timpul opțiunea ca țara mai puternică să își exercite ambițiile imperialiste asupra celei mai slabe. Doar că Ucraina nu a fost ținta agresiunilor unui singur imperiu – loviturile de palat și încercarea de parazitare „pașnică” a unei țări cu scopul deturnării propriului aparat statal tot agresiune sunt.
