Mafioți versus ideologi

Cine e mai toxic pentru o societate liberală, un politician mafiot sau unul ideolog? Mafiotul ar fi motivat prioritar de bani, ideologul de ideologie, de implementarea viziunii sale despre lume. Sunt social-democrat și vreau să trăiesc într-o lume social-democrată. Un mafiot ia bani din orice parte, fiind mai motivat de banii care pot fi făcuți prin politică decât de ideologie. Unui afacerist cu statul îi este indiferent de unde vin banii, de la stânga sau de la dreapta. Este neutru ideologic.

La prima vedere e mai rău mafiotul. Acesta vrea să-ți fure banii, ideologul vrea să-ți facă un bine. Mafiotul este rău intenționat, ideologul este bine intenționat. Mafiotul este egoist, ideologul este altruist. Ca și la cadouri, intenția contează!

Un răspuns dat de C.S. Lewis ar fi că e mai periculos ideologul. Pentru acesta un tiran care vrea binele victimei e mai periculos decât un tâlhar. Un tiran bun e mai rău decât un tiran rău. Acesta va fi tentat să-ți facă bine tot timpul. Prin contrast, mafiotul te mai lasă în pace. O idee similară apare și la Spooner, când spune că un hoț este prea gentleman comparativ cu statul. Primul nu pretinde că-ți face bine iar intervenția sa nu are loc în formă continuată cum e cazul taxării. De precizat că Spooner are în vedere în exemplu un hoț la drumul mare. Dacă ar fi vorba de taxe de protecție, acestea sunt stabilite sub formă continuată, nu sunt o intervenție punctuală, ci avem un caz de „bandit staționar”, cum mai este numit uneori statul. Mafiotul e flexibil, ideologul nu este. Aceasta e cheia argumentării pro mafiot. Un mafiot lasă mai mult spațiu pentru corupție defensivă, e cineva care închide ochii pentru bani, un ideolog îți închide această posibilitate. Un mafiot e un om cu care te înțelegi spre deosebire de un ideolog. De exemplu, ocolești mai ușor niște restricții ecologiste de zonare cu Oprescu decât cu Nicușor Dan. Un inspector guvernamental corupt e preferabil unuia incoruptibil pentru că te lasă să-ți faci treaba. Unul incoruptibil îți închide firma. Un mafiot te lasă mai mult în pace, e mai libertarian decât un ideolog. PSD > REPER. E mai puțin periculos cineva care e motivat de bani, nu de ideologie. O Românie cu penali e una superioară uneia fără penali. O reglementare proiectată pentru șpagă, șantaj este mai bună decât una proiectată ideologic pentru binele celor reglementați. Prima poate fi ocolită prin șpagă, ultima nu, fiind pentru binele tău și eventual motivată de dorința de a avea o țară ca afară. Apoi putem avea în vedere și că reglementările pot fi mai toxice decât taxele. O reglementare te poate scoate complet din circuit, o șpagă sau chiar o taxă mai mare te lasă să trăiești. Apoi nu poți ocoli paralela PSD / USR din carantină. Aici PSD ar fi mafioți, USR ideologi. Ultimii ar fi fost mult mai dispuși la carantinarea populației. Este încă un exemplu care ar puncta că ideologii, oameni care vor să te salveze, sunt mai răi decât mafioții. Ideologul e și mai puțin receptiv la dorințele populației. Acesta ar carantina Bucureștiul chiar dacă majoritatea populației se opune acestei măsuri. Sau am avut un vot recent pe certificatul verde în UE unde sondajul spunea că 77% din cetățeni se opun prelungirii lui, iar eurodeputații au votat aproape 100% pentru prelungire.

Pentru că mafiotul este prioritar hoțoman s-ar putea specula că acesta ar fi mai interesat mai mult de taxe decât de reglementări. Însă și cu reglementările se pot face bani. Cu cât ai mai multe reglementări, cu atât ai mai multe șpăgi, mai multe controale, șantaje și inspecții. Apoi și taxa este o reglementare. Aici statul reglementează cu cât rămâi din cât câștigi sau, în genere, utilizarea unui bun.

Mafioții ar fi răi pentru că fură. Însă și ideologii fură. Cu excepția anarhocapitalismului, restul ideologiilor sunt hoațe, susțin taxarea pentru a bifa diverse obiective: apărarea, ajutorarea săracilor, educația gratuită etc. O excepție suplimentară e și Ayn Rand, care crede că taxarea e furt și că statul se poate finanța voluntar via alte mijloace, de exemplu, o loterie. Aceasta înseamnă că și mafiotul și ideologul fură. Mijloacele folosite pentru atingerea scopurilor sunt identice, chiar dacă intențiile ar fi diferite. În apărarea mafiotului s-ar putea spune că ideologul va fi mai puțin sensibil la condițiile economice generale. De exemplu, acesta va promova măsuri care sărăcesc populația, fiind ca un parazit care-și omoară gazda. Un mafiot va fi mai pragmatic, mai receptiv la înțelegerea curbei Laffer. Acesta înțelege că dacă-ți omori gazda, îți va fi rău și ție. Ideologul e mai permeabil la totalitarism decât mafiotul. De exemplu, un comunist interesat de egalitatea de rezultat va fi insensibil la mizeria din jur atâta timp cât indicele Gini arată bine. Un comunist precum Kautsky credea că deși oamenii o duc rău în comunism, ei sunt mulțumiți că trăiesc într-o societate dreaptă, egalitară.

Și ideologia poate fi flexibilă, nu doar mafioții. Să ne gândim la o ideologie post-modernă, unde principiile sunt negociabile, unde regulile sunt validate contextual, în funcție de comunități de accepție, unde „orice merge”. Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo! Mafiotul nu are monopolul flexibilității. Ideologul nu trebuie să fie cineva rigid, universalist, cu principii absolute, non-negociabile. Poate fi și relativist, principiul său fiind că nu are principii, că nu are repere absolute. Să ne gândim la ideea des întâlnită că noi nu suntem nici de stânga, nici de dreapta, ci dincolo de stânga și dreapta, post-ideologici, idee folosită și de Cioloș la un moment dat. Soluțiile cetății sunt tehnice, tehnocratice, nu mai țin de clivajele tradiționale stânga / dreapta. Problema carantinei e una tehnică, legată de combaterea unei epidemii, nu una politică, legată de valori și care eventual e sensibilă la conflictul salvare de vieți vs. libertate. Chiar și conservatorismul are compromisul în vene, alături de strategia gradualistă de schimbare, de rolul tradiției sau de aversiunea față de principii abstracte. La aceasta se poate răspunde că mafiotul e mai flexibil și decât o ideologie flexibilă.

Un alt răspuns poate fi că soluția la dilema mafiot / ideolog este empirică. Aceasta depinde de nivelul intervenției etatice, ca atunci când aleg între cota unică și cea progresivă. O cotă progresivă mică de 5% până la 10% e mai bună decât cota unică mare de 20%. Compar politicile propuse de mafiot cu cele propuse de ideolog și văd care sunt mai agresive, care încalcă mai mult libertatea. Dacă mafiotul vine cu o taxare de 35% și ideologul cu una 20% e mai rău mafiotul. Dacă mafiotul vine cu reglementări puține iar ideologul cu reglementări multe, e mai rău ideologul. Însă nu există o tendință generală?

Un răspuns la alegerea între ideologi și mafioți poate fi și că depinde de ideologie. Dacă ideologia e bună, e bine că oamenii sunt ideologi. Dacă e rea, e rău că sunt, și sunt preferabili niște corupți. Episodul Schindler are loc pentru că ofițerii naziști cu care interacționează sunt corupți. Dacă ar fi fost ideologi, Schindler n-ar mai fi putut salva acei oameni. La fel s-ar întâmpla în cazul unei ideologii comuniste unde comunistul urăște în mod sincer clasa burgheză în așa fel încât nu poate fi cumpărat să nu te mai trimită la canal. Dacă ideologia este una bună, să spunem, libertarianismul, e bine că judecătorii nu sunt corupți, ci aplică legea construită în jurul principiului non-agresiunii (NAP), că sancționează crima sau furtul sau alte forme de agresiune.