Noua deviză a liderilor UE: “In War We Trust”
De la lideri aștepți în general trei lucruri: cunoaștere, cumpătare, înțelepciune. Se pot adăuga multe altele, dar cred că acestea trei contează într-un mod covârșitor. În ce măsură trece examenul la aceste trei discipline doamna șef al Comisiei Europene?
Recent, Ursula von der Leyen anunța că noul mega pachet de stimulare a cheltuielilor publice pentru înarmare – ReArm Europe – în valoare de 800 miliarde euro, printre alte efecte benefice non-economice pe care se presupune că le-ar avea, va crește și potențialul economic al UE și va da un boost pieței unice europene. Greu de crezut, atât factual, cât și teoretic. Factual pentru că – așa cum s-a mai invocat deja – UE va consuma în principal producție militară realizată în SUA. Deci import, deci alimentăm economia altor țări, deci contra-Keynes. Mai mult, acest pachet enorm ar exonera datoriile și deficitul realizat în numele înarmării, deci o invitație la a cheltui big time!
Iar teoretic trăim în epoca mercantilismului și a erorilor economice, nu e o surpriză declarația aceasta, pregătită probabil cu finețe de economiștii inspirați de filozofia creșterii economice prin consum guvernamental sau cheltuieli publice cu nemiluita. Ce motiv mai bun putea fi găsit deci, decât necesitatea de apărare în fața eternului dușman de la Moscova?! Asta după ce, sub pretenția de independență economică, în ultimii trei ani unii din liderii UE au început să creadă cu adevărat în idealul autarhiei, eliminând importul de gaze din Rusia concomitent cu stimularea artificială a producției de energie economic neprofitabilă, adică solară sau eoliană. Keynesism și mercantilism pe pâine, aceste două perspective găsindu-și veșnic sol fertil în orice fel de crize. Efectul lor îl trăim toți astăzi: inflație permanentă, datorii publice, sectoare publice în creștere (la scară istorică). Și mai ales mentalitate paternalistă în abordarea chestiunilor economice. După cum dă dovadă și doamna von der Leyen cu recenta propunere de militarism keynesist.
Să nu credeți că această filozofie e nouă sau cumva, produsul unui brainstorming îndelungat, bazat pe studii și argumente economice. Ba dimpotrivă, e ignorarea completă a teoriei economice, este de fapt antieconomie. Într-un anume sens, pentru acești economiști se aplică ce spune Ludwig von Mises despre marxiști, pentru care raritatea este doar o categorie istorică (Mises, 2018, p. 238). Așa și cu militariștii keynesiști care prezintă cheltuielile militare în roz, sunt probabil captivi erorii că raritatea e doar o poveste ce ține de anumite epoci.
Revenim la „geamul spart”
Noi, ca civilizație actuală, n-am reușit să asimilăm mare lucru din gândirea economică liberală de secol XVIII și XIX. Într-un anumit sens, se întâmplă să fim prosperi pentru că s-a nimerit să nu distrugem atât de mult din avuția generată începând cu secolul al XIX-lea. Pofta de război și iluziile prosperității prin centralizare și bani ieftini bântuie încă prin mințile liderilor europeni, dar și ale populației.
Frédéric Bastiat (1801-1850), un economist francez, vorbea de așa numita eroare a geamului spart, o critică la ideea că distrugerile pot aduce binefaceri sau pot crea valoare pentru oameni. Putem interpreta spargerea ferestrei unei băcănii ca un aspect economic pozitiv? Doamna von der Leyen ne spune că da, situația va conduce la producția unui nou geam, pentru care va fi nevoie de locuri de muncă, factori de producție etc., deci asta va antrena PIB-ul pieței unice. Ce uită dumneaei în mod deliberat sau nu, este că băcanul avea o planificare și din ea nu făcea parte înlocuirea ferestrei. Pentru aceasta, el va trebui să sacrifice resurse rare folosite în alte scopuri (poate un costum mai frumos, poate o pereche de pantofi, poate un cadou pentru copil etc.). Așadar toate aceste sectoare nu vor mai beneficia temporar de resursele băcanului pentru că vor fi direcționate către producătorul de geamuri. Mai mult, doamna von der Leyen, pare să privească cu aceeași utilitate, în economie, geamul unei băcănii și geamul unui avion militar. Oare nu-i nicio diferență între cele două?
Ca lider, trebuie să fii conștient că o cheltuială militară realizată de guvern este întotdeauna un cost de oportunitate. Trebuie să vii să spui, Fraților, noi trebuie să distrugem ceva undeva ca să creăm un tanc, un avion, un port-avion sau un salariu pentru soldat! E o cumpănă a istoriei, toți trebuie să plătim pentru ea, bun! Dar scutește-ne de povestea cu impusul dat economiei de aceste cheltuieli, pentru că dovedești grave carențe în a înțelege o problema economică simplă, de anul întâi de facultate, cea a costului de oportunitate.
Mesajul mai corect, mai adecvat, mai conștient de importanța capitalului privat și a muncii, ar fi fost că suntem în situația nefericită de a sacrifica bunuri, servicii în valoare de 800 miliarde, pentru a îi redirecționa către scopuri militare. De a sacrifica hrană mai multă sau tratamente medicale mult așteptate. Un om în plus în armată este un om în minus în societatea bazată pe cooperare voluntară, pe piață, adică locul unde se creează valoare și oamenii prosperă. Un euro în plus pentru armată înseamnă un euro în minus pentru producția unui bun sau serviciu care ridică nivelul de trai al europenilor. Or, pare că doamna von der Leyen ia ca default prosperitatea de care dispunem până în prezent în Europa. Bunăoară, este dispusă să sacrifice echivalentul – cu aproximație – PIB-ului României pe doi ani și încă ceva pe deasupra. E puțin? E mult? Probabil că pentru inflaționiștii de serviciu din băncile centrale ale Europei (cum e Mario Draghi) e încă foarte puțin, tot așa cum pentru adepții războiului cu orice preț (printre ei și liberali, din nefericire) tot ce s-a făcut e prea puțin, fără să ofere un standard obiectiv realist politic.
“Războiul este sănătatea statului”
Sună atât de bine acest gând al lui Randolph Bourne, dar pentru economiștii inflaționiști e, de fapt, un simplu truism, căci în fond ei chiar cred asta. Și noi, economiștii liberali, credem asta, dar nu din aceleași motive. În lupta pentru libertate în fața agresorului rus, un economist liberal trebuie să își amintească faptul că întotdeauna statul are trei modalități prin care poate finanța un război: tiparnița, taxele sau împrumuturile. Și toate presupun o creștere a sectorului guvernamental, deci implicit a puterii sale economice și politice. Iar cine așteaptă soluții și rezoluții optimiste de la politicienii care populează un stat în creștere (mai ales militară) dovedește naivitate politică.
Ceea ce nu se mai spune în această declarație privind înarmarea Europei, dar este implicit, este că cei 800 de miliarde vor fi generați printr-un mix de resurse deja taxate și prin inflație, adică expansiunea artificială a creditului. Ce înseamnă asta? Doamna von der Leyen ne spune de fapt că va reuși să producă în continuare și geamul spart al băcăniei, dar și geamul de avion militar. Dar asta se poate face numai printr-o creștere a cantității de bani, adică prin tiparniță. Ce va urma? O lume din nou cu accente imperialiste, istoria se reia când nu înveți din greșeli. Apoi se va dori din nou secesiune și afirmare națională.
Înțelepciunea vine din cunoaștere și cumpătare
Eu nu mă aștept ca cineva care nici măcar în discurs nu poate pomeni că o cheltuială de război este o distrugere a economiei, prosperității și a valorii create până în acel moment, să poată fi suficient de înțelept când ia decizii militare. De la filozofia aceasta antieconomică și până la ideea că orice om poate fi substituit cu altul pe front, indiferent de aspirațiile și credințele lui, cred că nu e un drum chiar lung.
Sfera activității militare nu este scutită de sfera calculului economic în termeni monetari și a rarității resurselor. Iar când stimularea producției militare se bazează pe politici monetare inflaționiste e și mai important de reamintit că adevăratul cost va fi resimțit în timp, în anii ce vor urma, printr-o reducere a puterii de cumpărare reale a europenilor, deci o relativă sărăcire a lor, prin comparație cu alte țări. Un euro mai slab și mai volatil, mai dependent de politicile monetare, o un mediu de afaceri cronicizat (populat cu antreprenori politici) și o bursă anemică.
Este declarația de înarmare o declarație cumpătată din partea unui lider al cărui spațiu nu este amenințat în acest moment de nimeni? Părerile sunt împărțite, și nu se poate exclude ca agresiunea rusească să crească în urma acestor declarații.
Acum, vă imaginați și dumneavoastră că războiul n-ar trebui să se încheie prea curând, după ce un colos de așa dimensiuni anunță cu gura mare: înarmare! Pur și simplu asta n-ar fi profitabil pentru toate sectoarele economice care vor avea de înghițit acești bani, sfidând complet mecanismul pieței și transformându-le astfel în sectoare cronice (de capitalism cronic) pentru mult timp de-acum încolo. Este precum geamgiul, căruia doamna von der Leyen îi va propune în ultimă instanță să lase „fleacurile” capitaliste ale producției de geamuri pentru băcănii și să se alăture unei misiuni „nobile”: geamurile pentru tancuri și avioane, sursă sigură și mare de venituri. Când va veni vremea liberalizării, greu îl vei deconecta pe acel geamgiu de la banii publici.
Este aproape ca un vis urât din care nu ne mai trezim, în care orice încercare de a ridica problema păcii în vreun fel, pare a fi dinamitată de anunțuri și decizii care au potențialul de a inflama și mai tare situația.
Ar trebui să nu avem armată?
Bine ar fi să avem armate private, dar se pare că acestea sunt accesibile doar unor politicieni (vezi grupul Wagner), când și când. Despre acelea secrete, nici nu știm. Dar asta e altă discuție, pentru care iarăși suntem nepregătiți ca urmare a filozofiei paternaliste.
Totuși, ar trebui ca liderii UE să mizeze mai mult pe descentralizarea acestei probleme, în care fiecare stat să fie responsabil de propriile alocări, iar tendințele de a crește cheltuielile prin tiparniță să se vadă mai repede și să fie mai ușor sancționabile de populație. Adică să fie mai democratic procesul. Ce ne propune doamna von der Leyen? Un soi de imperialism militar „etapa 1.0”, o coordonare a cheltuielilor militare de înarmare la nivel european, prin tiparniță și taxe, în așa fel încât să pară că și cheltui dar că și rămâi cu bani în buzunar. O distribuție „uniformă” și profund antidemocratică a inflației. E trist că am ajuns să luptăm împotriva socialismului sovietic fix cu armele lui economice. Asta amintește de ce spunea William Graham Sumner în 1899, cu ocazia unui discurs despre invadarea Cubei (aflată sub stăpânire spaniolă) de către SUA:
Am învins Spania într-un conflict militar, dar ne lăsăm învinși de ea pe tărâmul ideilor și al politicii. Expansionismul și imperialismul nu sunt altceva decât vechile filozofii ale prosperității naționale, iar Spania de astăzi este produsul acestor filozofii. (Raico, 1995)
Tot așa și azi, vrem să învingem Rusia militar, dar suntem amorezați cu totul de politicile care au făcut din Rusia ceea ce ea este astăzi.
Inutil să mai spun că un lider ar trebui să facă permanent cunoscut – mai ales în context de război – faptul că o apărare puternică depinde de o economie puternică, adică de suficient capital privat creat prin mecanismele pieței, în așa fel încât taxarea lui pentru obiective militare să nu pună în pericol alte obiective ce țin de traiul și bunăstarea indivizilor. Asta dacă intrăm în logica apărării ca bun public și pretindem că poate exista cheltuială guvernamentală neutră. Este cazul Americii. Nu, nu oceanul face America puternică militar, ci economia ei încă relativ liberă comparativ cu UE sau China.
Cât privește apărarea ca bun privat, firește că o vom constata cu toții – să ne ferească Dumnezeu! – pe cont propriu, atunci când statul va eșua în a opri avansul inamicului. Vom constata atunci cum inflația ne-a erodat atât de mult capitalurile și ne-a distrus – cultural, după cuvintele profesorului Jörg Guido Hülsmann – încât nu ne-am putut permite nici măcar un pistol cu bile, căci am delegat apărarea cu totul statului. Tot atunci vom constata și teribilele beneficii ale pieței negre.
Bibliografie
Andreen, Finn, The EU Wants to Use War as an Excuse for More Debt, Mises Daily, 2025
European Commission, Speech by President von der Leyen at the European Parliament Plenary joint debate on European Council meetings and European Security, March 11, 2025
Hazlitt, Henry, Geamul spart în Economia într-o lecție, Editura Terra Libertas Publishing House, București, 2021
Hülsmann, Jörg Guido, The Cultural and Spiritual Legacy of Fiat Inflation, Mises Daily, 2022
Mises, Ludwig von, Acțiunea umană. Un Tratat de Teorie Economică, Editura Institutului Ludwig von Mises România, București, 2018
Raico, Ralph, Politica externă americană. Punctul de Cotitură: 1898-1919 – partea I, Institutul Ludwig von Mises România, 2024
