Prima dogmă trage concluzia „libertarienii cred că statul poate fi abolit mâine” din premisa „statul trebuie abolit”.
Libertarienii sunt naivi, nu înțeleg că statul nu poate fi abolit acum, sunt cu capul în nori, nu știu pe ce lume trăiesc, sunt naivi deoarece cred libertarianismul va fi aplicat mâine. Libertarianismul nu e popular și susținătorii lui nu văd acest lucru, așa că au nevoie de o aducere la zi privind popularitatea ideologiei libertariene, aducere oferită gratis de critici. O problemă legată de această teză a implementării imediate e că nu e susținută de nimeni. Libertarienii nu cred că libertarianismul poate fi aplicat imediat.
Cel mai probabil aici criticii fac confuzie între o preferință normativă și o predicție și la modul cel mai general între o preferință normativă și o propoziție descriptiv obiectivă. Una este să spun „Trebuie abolită sclavia” sau „Trebuie abolit statul”, care exprimă preferințe normative, alta „Sclavia poate fi abolită mâine” sau „Statul va fi abolit mâine”, care sunt predicții. „Statul va fi abolit mâine” ține de „este”, este o predicție, este o propoziție interesată de descrierea faptelor obiective. „Trebuie abolit statul” ține de „trebuie”, este o preferință normativă, este despre ce trebuie să fie, normează niște acțiuni sau stări de lucruri, nu este centrată pe descrierea faptelor obiective, ci pe prescrierea unor acțiuni sau stări de lucruri.
Când spun „Trebuie abolit statul” nu descriu o stare de fapt obiectivă, ci prescriu o stare de lucruri care trebuie atinsă, cea a unei societăți fără stat, fără un monopol al folosirii violenței legitime pe un teritoriu anume. Serviciile de apărare pot fi oferite și descentralizat via agenții de protecție voluntare. Din preferința că trebuie abolit statul acum nu rezultă că acesta poate fi abolit acum. Libertarienii nu cred că statul poate fi abolit acum, pentru că nu ai suport cultural pentru așa ceva. Majoritatea oamenilor nu sunt libertarieni, ci socialiști soft (nu social democrați, pentru că social-democrația nu este răspândită peste tot în lume). Eroarea aici e că se trece de la un „trebuie” la un „este”, de la o preferință normativă la o propoziție interesată de descrierea faptelor obiective.
Altfel preferința este una normativă, una că libertarianismul trebuie aplicat oriunde, oricând. Libertarienii ar fi utopici dacă ar susține probabilitatea implementării imediate a libertarianismului. Doar că nu o fac. Așadar eroarea de aici este cea a trecerii de la un „trebuie” la un „este”, de la „Trebuie abolit statul” la „Poate fi abolit acum statul”. Este un tip de eroare naturalistă, cel al trecerii de la „trebuie” la „este”.
A doua dogmă este legată de eroarea inversă, cea a trecerii de la o descriere cu un conținut obiectiv la o preferință normativă, de la un „este” la un „trebuie”.
Această inferență apare când cineva spune că nu e libertarian, pentru că statul e inevitabil. Statul nu trebuie abolit, pentru că este inevitabil. Că statul e inevitabil sau nu e irelevant pentru judecata de valoare că statul este rău sau pentru preferința normativă că trebuie abolit. Chiar dacă sclavia ar fi existat mereu ea tot ar fi fost rea și poziția unui libertarian ar fi fost că ea trebuie abolită. La fel pentru stat. Inevitabilitatea lui nu-l face bun și nu invalidează ideea că trebuie abolit. Statul rămâne rău chiar dacă ar exista până la sfârșitul veacurilor.
În această a doua dogmă pare asumat ceea ce se numește pozitivismul juridic. Potrivit acestuia un lucru e bun sau drept pentru simplul fapt că există. Tot ce real e rațional! Premisa e greu de împărtășit pentru că au existat lucruri rele: sclavie, comunism, nazism etc. Nu orice status quo este bun. Aici statul e considerat însă bun pentru că există și pentru că va exista. Opusul lui „Trebuie abolit statul” este „Nu trebuie abolit statul” și în ultima pot fi aduse diverse justificări pentru existența statului: face drumuri, oferă apărare față de dușmani, ajută săracii etc. Sau se poate argumenta că este legitim pentru că este generat printr-un mecanism legitim de tipul contractului social sau via o majoritate, adică este selectat democratic. Din faptul că statul este inevitabil nu rezultă că este bun sau că trebuie să existe, dincolo de faptul că și predicția inevitabilității statului este dubioasă pentru că presupune din partea criticului competențe în prezicerea viitorului.
