Aproape nicio altă afirmație nu a fost repetată atât de des în mass-media ca aceea că inegalitatea dintre săraci și bogați a crescut masiv an de an – în întreaga lume și în special în SUA. Pentru cartea mea Zece mituri anticapitaliste (In Defence of Capitalism. Debunking the Myths, https://in-defence-of-capitalism.com/, în curs de publicare în limba română la Institutul Mises), am comandat un sondaj privind percepția capitalismului în 33 de țări. Am prezentat respondenților din fiecare țară o listă de 18 afirmații despre capitalism – pozitive și negative. Ideea că sistemul capitalist duce la creșterea inegalității se află printre primele cinci afirmații selectate cel mai frecvent în 30 din aceste 33 de țări.
Cercetătorii au confirmat acum că, în SUA, această teză se bazează pe statistici care nu iau în considerare două treimi din plățile de transfer pe care guvernul le face către persoanele cu venituri mici. În același timp, impozitele federale, statale și locale, 82% din acestea fiind suportate de cei 40% din salariații cel mai bine plătiți, nu sunt luate în considerare în statisticile oficiale privind inegalitatea.
„Rezultatul net este că, în total, Census Bureau alege să nu contabilizeze impactul a mai mult de 40% din toate veniturile care sunt câștigate prin plăți de transfer sau impozite”, scriu Phil Gram, Robert Ekelund și John Early în excelenta lor carte The Myth of American Inequality. Ei arată:
Există acum cel puțin 100 de programe federale care cheltuiesc fiecare peste 100 de milioane de dolari anual pentru a oferi plăți de transfer către gospodării, precum și nenumărate programe mai mici. Din acest număr total, Census-ul ține cont doar de opt în măsurarea venitului și alege să le ignore pe celelalte ca venituri pentru beneficiari.
Este posibil ca acest lucru să nu fi fost o problemă atunci când această metodă statistică a fost introdusă în urmă cu 75 de ani, iar aceste plăți jucau doar un rol minor. Dacă impozitele mari plătite de persoanele cu venituri mari nu sunt luate în considerare în statistici și dacă plățile de transfer substanțiale primite de persoanele cu venituri mici sunt, de asemenea, ignorate în mare măsură, atunci acest lucru duce în mod logic la faptul că datele privind creșterea inegalității sunt greșite. Dacă se iau în considerare impozitele și transferurile, atunci raportul dintre cele mai mici 20% și cele mai mari 20% din veniturile americanilor este de 4 la 1, în loc de raportul de 16,7 la 1 constatat în datele oficiale ale Census Bureau.
Thomas Piketty, renumitul economist francez de stânga, este unul dintre principalii susținători ai tezei creșterii inegalității. El susține că inegalitatea a crescut brusc în multe țări începând cu 1990. Potrivit datelor pe care Piketty și economiștii Emmanuel Saez și Gabriel Zucman le prezintă în baza de date World Inequality Database, ponderea veniturilor deținută de cei mai bogați 1% dintre americani a crescut de la 10% la 15,6% între 1960 și 2015. Chiar înainte de Gramm, Ekelund și Early, alți oameni de știință au subliniat că aceste date sunt greșite. Economiștii americani Gerald Auten și David Splinter au arătat că aceste date sunt distorsionate în sus și că, de fapt, ponderea veniturilor deținute de cei mai bogați 1% a crescut mai moderat, de la 7,9% la 8,5% între 1960 și 2015.
Același lucru este valabil și pentru ponderea averii americane deținute de cei mai bogați 1%, despre care Piketty și colegii săi susțin că a crescut de la 22,5% la 38,6% între 1980 și 2014. Conform calculelor lui Smith, Zidar și Zwick, însă, aceasta a crescut de fapt de la 21,2% la 28,7% la sută în această perioadă – mai multe despre aceste studii și alte studii pot fi găsite aici: https://www.cato.org/policy-analysis/exploring-wealth-inequality
Acest lucru nici măcar nu ia în considerare faptul că datele privind averea exclud valoarea actuală a planurilor de pensii cu beneficii definite și a programelor de securitate socială, care denaturează comparația în defavoarea categoriilor mai sărace ale populației. Atunci când se calculează valorile activelor, este de asemenea important să ne amintim că acestea depind în primul rând de cât de mult au crescut prețurile locuințelor în raport cu prețurile acțiunilor. În perioadele în care prețurile acțiunilor cresc mult mai repede decât prețurile locuințelor, persoanele bogate beneficiază mai mult, deoarece au o pondere mai mare de titluri de valoare decât persoanele mai puțin bogate.
O altă problemă este că multe dintre studiile privind averea sunt slabe din punct de vedere metodologic, deoarece le lipsește „elementul dinamic”: migrarea între cohortele de venit sau de avere în timp, numită și mobilitate socială. Este o mare diferență – din punct de vedere economic, etic și moral – dacă cei 10% din populația de la baza clasamentului în ceea ce privește distribuția veniturilor în țara X în deceniul 1 sunt în continuare aceleași persoane în deceniul 2, sau dacă această „decilă” în deceniul 2 este acum compusă din persoane complet diferite. Problema este că multe persoane care au opinii puternice despre inegalitate au, de asemenea, cunoștințe de statistică puține sau deloc. Acest lucru duce la inexactități grosiere de fiecare dată.
