Războaiele comerciale și tehnologice ale SUA împotriva Chinei au continuat sub președinția lui Biden, care a intensificat controlul exporturilor în domeniul tehnologiei. Statele Unite doresc să reducă accesul Chinei la semiconductori avansați și la echipamentele utilizate pentru fabricarea acestora, din dorința de a împiedica utilizarea lor în scopuri militare. Restricțiile sunt efectul Legii CHIPS and Science, adoptată în august 2022, care inundă cu subvenții de 52 de miliarde $ industria cipurilor din SUA și acordă peste 200 de miliarde $ în finanțare suplimentară pentru cercetare și dezvoltare în domeniul științei.
Presupusul scop al măsurilor protecționiste ale SUA este acela de a consolida „securitatea națională”, după cum reiese din recenta strategie care desemnează China drept principalul contestatar al ordinii mondiale susținute de SUA. Președintele Biden a avertizat că SUA se confruntă cu un „deceniu decisiv” în rivalitatea sa cu China pentru a-și păstra un avantaj competitiv pe termen lung. Cu toate acestea, o analiză mai profundă arată că politica americană este mai degrabă menită să limiteze în general progresul tehnologic și economic al Chinei. De asemenea, aceste măsuri protecționiste dezvăluie intențiile guvernului SUA de a se îndepărta și mai mult de soluțiile de piață liberă pentru a-și consolida economia, ceea ce reduce bunăstarea economică și alimentează riscul unei confruntări militare în viitor.
SUA domină lanțurile valorice globale ale semiconductorilor
Opiniile alarmiste conform cărora industria americană a semiconductorilor are nevoie de subvenții și de protecție comercială nu sunt susținute de fapte. Statele Unite sunt în continuare liderul pieței mondiale a semiconductorilor, acoperind aproape 50% din vânzările anuale, încă de la sfârșitul anilor 1990, în ciuda unui declin treptat al cotei sale în producția de cipuri (graficul 1). Important este însă faptul că fabricarea cipurilor reprezintă mai puțin de o cincime din lanțul de producție a semiconductorilor, iar SUA domină nivelul superior al lanțului valoric global.
Graficul 1: Cota de piață globală a semiconductorilor în 2020
Statele Unite au reușit să controleze piața globală a semiconductorilor deoarece s-au specializat în activități care necesită multă cercetare și dezvoltare și sunt cele mai profitabile, cum ar fi proiectarea de cipuri și furnizarea echipamentelor de producție. Spre deosebire de SUA, concurenții săi asiatici se concentrează mai ales pe etapele cu utilizare intensivă a capitalului și a forței de muncă din lanțul valoric, cum ar fi furnizarea de materii prime și fabricarea, asamblarea, testarea și ambalarea cipurilor (graficul 2).
Graficul 2: Valoarea adăugată a semiconductorilor pe activități și regiuni în 2019 (%)
Aproximativ 75% din capacitatea totală de producție de semiconductori la nivel mondial se află în prezent în Asia, în principal în țări aliate SUA, precum Taiwan, Coreea de Sud și Japonia. Însă, peste 40% din capacitatea fabricanților de semiconductori din SUA, care reprezintă un procent deloc neglijabil de 12% din producția globală, este încă amplasată acasă. În plus, prin controlul nivelului superior al lanțului de aprovizionare, SUA ar putea construi cu ușurință capacități de producție suplimentare, dacă ar fi necesar. Pe măsură ce piața mondială a cipurilor a crescut de aproape cinci ori în ultimele două decenii, ajungând la o valoare estimată la 630 de miliarde $ în acest an, companiile americane au urcat treptele lanțul valoric prin investiții masive în cercetare și dezvoltare. Firmele americane au cheltuit aproximativ 44 de miliarde $ pentru cercetare și dezvoltare în 2020, reprezentând ca procent din vânzări mai mult decât orice altă industrie a semiconductorilor din altă țară (graficul 3). Pe baza acestor indicatori, sectorul cipurilor din SUA nu este nicidecum o „industrie incipientă” despre care să se poată argumenta, chipurile, că ar putea avea nevoie de protecție împotriva concurenței străine.
Graficul 3: Cheltuieli de cercetare și dezvoltare în domeniul semiconductorilor în 2019 (% din vânzări, pe țări)
Politica industrială nu îmbunătățește competitivitatea
În mod tradițional, politica industrială este justificată prin argumentul „industriei incipiente”, conform căruia industriile sau companiile naționale „strategice” nou înființate ar putea avea nevoie de protecție până când vor reuși să recupereze decalajul față de rivalii străini mai eficienți. Criticii politicii industriale subliniază faptul că nu se poate ști dinainte dacă o anumită industrie va fi sau nu profitabilă. Dacă băncile, piețele de capital și antreprenorii interni și străini nu pot selecta cele mai promițătoare investiții, de ce ar trebui ca funcționarii guvernamentali și politicienii să o facă mai bine? Nici aceștia din urmă nu sunt omniscienți și își asumă riscuri antreprenoriale similare, dar cu banii altora. Acest lucru invită la mai puțină responsabilitate, la alocarea de fonduri pe criterii politice și la corupție.
Experiența istorică în materie de politică industrială este în mare parte dezamăgitoare în Statele Unite și a fost plină de „performanțe sub și costuri peste așteptări”. Nenumărate eșecuri ale politicii industriale pot fi găsite și în America Latină, Marea Britanie, Europa și India, în timp ce „succesele” unor țări precum Japonia, Taiwan, Singapore și Coreea de Sud par a fi exagerate. Mai multe studii arată că creșterea economică impresionantă a națiunilor asiatice nu a fost determinată de politica industrială și, de fapt, este foarte posibil ca aceasta din urmă să fi fost încetinită de intervențiile guvernamentale. De exemplu, în perioada de vârf a eforturilor de politică industrială din Japonia, între 1955 și 1980, mai mult de 80% din subvențiile bugetare au fost alocate agriculturii, silviculturii și pescuitului și foarte puțin cercetării și dezvoltării. În plus, restricționarea importurilor pare să fi redus creșterea productivității totale a factorilor sectoriali atât în Japonia, cât și în Coreea de Sud, deoarece a făcut ca inputurile intermediare să fie mai scumpe și a redus concurența de pe piața internă.
Problema politicii industriale se reduce, în cele din urmă, la întrebarea dacă guvernul se poate angaja cu succes în planificarea economică centralizată. Eșecul dovedit al planificării economice socialiste pe scară largă sugerează că nici planificarea parțială a câtorva sectoare sau companii nu are șanse să se descurce mai bine. Ceea ce este sigur, e că politica industrială redistribuie profiturile de la companiile productive către cele mai puțin eficiente, ceea ce nu este Pareto-optimal. În cazul semiconductorilor, guvernul SUA constrânge restul economiei americane să subvenționeze un sector deja foarte profitabil pentru a întreprinde activități cu valoare adăugată mai mică. Acest transfer de resurse exogen pieței a fost, în mod evident, bine primit de industria semiconductorilor, care a avut totuși o reacție defensivă la anunțul ulterior de control al exporturilor către China. Companiile americane au înțeles foarte bine că, cel mai probabil, acest lucru le va afecta negativ profiturile și capacitatea de a inova și de a-și menține poziția de lider mondial pe termen lung.
Progresul tehnologic al Chinei s-a accelerat
SUA nu au nevoie de măsuri protecționiste pentru a-și îmbunătăți securitatea națională, deoarece controlează deja cele mai avansate tehnologii ale semiconductorilor din lume. Dar guvernul SUA speră să beneficieze indirect prin limitarea accesului armatei chineze la cipuri de înaltă performanță și prin limitarea progresului tehnologic al Chinei în general.
Experiența arată că atât China, cât și alte țări emergente sunt capabile să facă eforturi mari pentru a-și aproviziona armata cu tehnologii avansate. China a reușit să construiască avioane de luptă avansate, în timp ce încă se chinuie să dezvolte un avion civil. În ciuda faptului că a fost supus unor sancțiuni internaționale grele timp de mulți ani, Iranul a produs drone de luptă performante, folosind tehnologie duală occidentală, în timp ce Coreea de Nord a continuat testele nucleare și pe cele privind rachetele balistice intercontinentale. Restricțiile internaționale pot fi, de asemenea, eludate, după cum ilustrează faptul că Iranul a evitat sancțiunile petroliere sau că societățile chineze au ocolit sancțiunile impuse de SUA în domeniul tehnologiei.
Cel mai important este faptul că China poate inventa soluții tehnice pentru a depăși blocada cipurilor, chiar dacă procesele de producție comercială pot fi mai puțin eficiente și mai costisitoare. De exemplu, SMIC, cea mai importantă turnătorie de cipuri logice din China, poate produce pe scară largă doar cipuri de 14 nanometri, fiind în urma liderilor din industrie cu aproximativ cinci ani. Deși face obiectul sancțiunilor SUA și este blocată la achiziția de mașini avansate de producere a cipurilor EUV începând cu 2020, se pare că SMIC ar fi reușit să producă cipuri avansate de 7 nanometri, utilizând echipamente DUV cu o tehnologie mai vechi. Huawei, gigantul chinez de telecomunicații aflat pe lista neagră a SUA, s-a străduit să își salveze afacerea cu echipamente mobile și 5G inovând în „ambalarea avansată” a cipurilor pentru a le crește performanța.
Este puțin probabil ca restricțiile americane la export să împiedice China să își dezvolte puterea militară, iar scopul real al acestora rămâne limitarea progresului tehnologic si economic general al Chinei. Unii înalți oficiali americani nu s-au sfiit să vorbească despre eforturile lor de a menține „un avantaj cât mai mare cu putință” în domeniul tehnologiei, deoarece avansul Chinei în ceea ce privește capacitățile de producție și inovare s-a accelerat în ultima vreme. Companiile chineze au devenit foarte competitive în domeniul produselor electronice de consum alaturi de cele japoneze si coreene și lideri de piață în ceea ce privește echipamentele de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară fotovoltaică, turbinele eoliene și bateriile de mare capacitate, care sunt utilizate, de asemenea, pentru producția de vehicule electrice (VE). În prezent, China este atât prima piață mondială pentru vehiculele electrice, cât și cel mai mare producător de vehicule electrice, cu un input tehnologic din ce în ce mai mare obținut la nivel național. În prezent, China rămâne extrem de dependentă de Occident în doar două sectoare majore, și anume semiconductorii și aviația civilă.
Este de înțeles că progresul rapid realizat de China ingrijoreaza administrația SUA, dar a crede că măsurile protecționiste pot rezolva această problemă reprezintă o eroare intelectuală gravă. Avansul economic și tehnologic al Chinei a avut loc concomitent în atât de multe domenii diferite, încât nu ar fi putut fi rezultatul unei redistribuiri forțate a resurselor dinspre sectoarele productive către cele mai puțin productive pe o scară atât de mare. Este mai degrabă rezultatul faptului că întreprinderile naționale și străine au profitat de un mediu de afaceri mai prietenos și de piețe dinamice. Nu este o coincidență faptul că o multitudine de companii occidentale continuă să se bazeze în mare măsură pe China, în ciuda politicii sale dăunătoare de tip zero-Covid și a eforturilor de decuplare depuse de guvernele occidentale.
Concluzie
Intervențiile guvernului american pe piața semiconductorilor nu sunt doar în detrimentul industriei în sine și al bunăstării consumatorilor, ci arată, de asemenea, că liderii americani și-au pierdut încrederea în puterea piețelor de a asigura succesul economic. Acest lucru poate fi foarte periculos, deoarece, după cum a explicat George Reisman, numai concurența liberă pe piață crește productivitatea muncii și beneficiile diviziunii internaționale a muncii, în timp ce restricționarea schimburilor internaționale duce foarte adesea la războaie. Dacă politicile economice greșite vor submina poziția competitivă a SUA și ambițiile sale hegemonice globale, liderii americani pot fi din ce în ce mai tentați să transforme confruntarea comercială și tehnologică cu China într-una politică și militară. Iar dacă China își vede oportunitățile economice și interesele strategice grav afectate, ar putea deveni și ea mai beligerantă. Un astfel de risc major pentru pacea globală, prosperitatea și libertatea individuală nu ar trebui să fie tratat cu ușurință.
