Liberalismul economic e pe făraș și la prezidențiale. Candidații sunt uniți de un fir roșu care se vede de la o poștă: ignoranța economică.
Unul crede că experiența militară îl recomandă. E bine că are o meserie. Opinii economice n-are sau cel puțin nu s-a făcut remarcat. E light, nici nu insistă. Dacă prin absurd i se va propune militarizarea economiei oare ce vom spune?!
Unul e expert în NATO, și n-a probat până azi niciun dram de liberalism economic, pur și simplu a jucat cartea unei stângi moderate (asta când nu s-a aflat cot la cot cu Năstase), taxare și redistribuție pentru nevoile oamenilor, pentru protecția lor, adică „a lor”. Am văzut-o, douăzeci de ani, reforme absente, infrastructură de râsul curcilor, economie căpușată de firme de stat, județe ținute în cătușele șefilor de CJ-uri. Cică ei ne-au băgat în NATO. Apropos, mai știți faza cu Vântu?! Să zicem că (prin absurd) i se va cere creșterea cheltuielilor militare în viitorul apropiat. Oare ce vom spune?!
Unul e expert în selfie-uri și filmulețe cu caracter politic. La economie, eu unul l-aș lăsa pe toamnă, până învață teoria modernă a valorii și a prețurilor (teoria donbânzii included). Dacă prin absurd, va naționaliza ce îl taie pe el capul, oare ce vom spune? Că au revenit activele românești în buzunarele românilor?! Ia să văd eu cum veți folosi voi activele alea, abia aștept. La va pune pe card oare?! Cât privește atașamentul partidului și al său pentru valorile creștin ortodoxe, e atât de insistent accentul încât devine greu de decantat cât e real și cât e pentru procentaje electorale. Nu cred o literă. Vom vedea mai târziu ce și cum.
Un altul e primar de succes, fost jurnalist. E de bun augur, pentru că măcar există o meserie practicată în trecutul apropiat, ceea ce a presupus muncă, trezit de dimineață, deadline-uri și presiune direct din partea unui șef. La economie însă, nu pot decât să sper că va pleca urechea des la ce are de spus un Claudiu Năsui. Dar acolo sunt multe guri cu idei crețe, nu doar economic, ci și cultural, deci speranța mea e mică. Partidul acesta (de unde vine candidata) totuși s-a născut și dintr-un resentiment față de lucruri pe care eu le consider importante: identitate națională, valorile creștine ale Europei, familie. Nu mă iluzionez deci prea tare văzând crucea la gâtul domniei sale.
Un altul e actual prim-ministru. Opiniile sale economice sunt din registrul trebuie să fie bine ca să nu fie rău. Dăm, luăm, dăm, luăm, punem la loc, vedem noi. Un mers în echilibru care face ca zilele să treacă, leafa se încarcă, relațiile se consolidează. Cei mai mulți așa fac, de altfel. Dacă aveți vreo mostră de judecată economică serioasă a sa (sau a oricăruia dintre cei menționați), vă rog lăsați în comentarii, poate n-am fost eu atent.
Ar mai fi doi candidați, din ce am văzut. Unul vine pe o platformă care a coalizat de-a lungul timpului cu orice tip de măsură economică, cu scopul de a-și păstra permanent ceva putere. Bănuiesc că așa îi sunt și oamenii, nu?! Iar celălalt, o doamnă mult hulită în ultimii ani, nu pare nici ea să articuleze idei economice.
După cum se vede, partidele nu au intenția de a promova oameni care au idei, care susțin idei, ci oameni relativi populari în sondaje, pe principiul așa alege omul!. Asta și pentru că nu și-i cresc în niciun fel. Popularitatea poate fi dată și de idei bune, de capacitatea de a articula câteva judecăți economice într-o discuție. Pentru asta trebuie timp, viziune, investiție. Ideile sunt însă și periculoase. Ele tind să-i excludă pe mediocri, pe fripturiști, pe cei puși doar pe căpătuială. Eu cred că partidele noastre sunt pline de astfel de personaje, pentru care politica are numai scopul de a produce bani. Intervenționismul e întotdeauna profitabil, când e pe banii altora.
Temele mari in această campanie ar fi: educația, politica energetică, inflația, migrația, războiul. Pe toate aceste teme, candidații menționați pare că sunt uniți sub principul: facem ce trebuie! facem ce fac toți! În traducere liberă asta înseamnă utilizarea statului pentru a ignora legile și principiile economice. Dar mai e timp să vedem ce articulează candidații pe aceste teme.