Războiul, pacea și statul, de Murray N. Rothbard
Dacă unul dintre atributele distinctive ale războiului inter-statal este inter-teritorialitatea, un altul provine din faptul că fiecare stat se hrănește din impozitarea propriului său popor. Prin urmare, orice război împotriva unui alt stat implică creșterea și extinderea impozitării-agresiune împotriva propriei populații. Conflictele între persoane private pot fi – și de regulă sunt – susținute și finanțate în mod voluntar, de către părțile implicate. Revoluțiile pot fi – și adesea sunt – finanțate și susținute din contribuțiile voluntare ale populației. Dar războaiele statale nu pot fi purtate decât pe baza agresiunii împotriva contribuabilului.
De aceea, toate războaiele purtate de state implică un plus de agresiune împotriva contribuabililor din partea statului propriu și aproape toate războaiele statale (efectiv toate în cazul războiului modern) implică un maximum de agresiune (de crimă) împotriva civililor nevinovați aflați sub stăpânirea statului advers. Pe de altă parte, revoluțiile sunt în general finanțate în mod voluntar și își pot focaliza violența [exclusiv] asupra cârmuitorilor statului; iar conflictele private își pot limita violența la adevărații răufăcători. Liberalul, prin urmare, trebuie să conchidă că, în vreme ce anumite revoluții și anumite conflicte private pot fi legitime, războaiele purtate de state trebuie întotdeauna condamnate.
Numeroși liberali ridică următoarea obiecție: „Deși deplângem și noi întrebuințarea impozitării pentru finanțarea războaielor, ca și monopolul statului asupra serviciilor de apărare, trebuie să recunoaștem existența acestei situații și, câtă vreme ea există, trebuie să sprijinim statul în războaiele juste, de apărare.” Răspunsul ar trebui să sune după cum urmează: „Da, din nefericire statele există, așa cum spuneți, fiecare dispunând de un monopol asupra violenței pe teritoriul său.” Așadar, care trebuie să fie atitudinea liberalului față de conflictele dintre aceste state? El ar trebui să îi spună efectiv statului: „Bine, exiști; dar câtă vreme acest lucru este adevărat cel puțin limitează-ți activitățile la teritoriul pe care l-ai monopolizat!” Pe scurt, liberalul urmărește să diminueze cât mai mult cu putință domeniul agresiunii statale împotriva tuturor persoanelor private. Singurul mod de a face aceasta în relațiile internaționale este ca populația fiecărei țări să exercite presiuni asupra statului propriu, pentru ca acesta să-și limiteze activitățile la regiunea pe care o monopolizează și să nu agreseze împotriva altor monopoluri statale, cel mai important fiind să nu agreseze împotriva popoarelor stăpânite de alte state. Pe scurt, obiectivul liberal este de a limita fiecare stat existent la un nivel cât mai mic cu putință de agresiune împotriva persoanei și a proprietății. Iar lucrul acesta implică evitarea completă a războiului. Popoarele supuse fiecărui stat în parte ar trebui să exercite presiuni asupra respectivelor „lor” state, pentru ca acestea să nu se atace unele pe altele și, dacă izbucnește un conflict, să negocieze o pace sau să declare încetarea focului cât mai rapid este materialmente cu putință.
