Problemele fundamentale ale sistemului bancar sunt legate de monopolul pe care banca centrală îl are asupra monedei și de cartelul bancar, care nu permite formarea unor oferte de calitate. Până când ele nu sunt lămurite, problemele actuale, cum ar fi darea în plată sau păstrarea cursului istoric pentru datoriile în valută, sunt greu de rezolvat.
Pentru a înțelege cât de mult am involuat în această perioadă a monedei discreționare față de perioada monedei marfă, am să citez mai jos din „Raportul comitetului aurului din 1810 (Bullion Report)” în traducerea din 1937 a lui Ștefan I. Dumitrescu, publicată împreună cu două comentarii de David Ricardo, la Editura Bucovina din București.
Pentru context, menționez că Raportul aurului a fost elaborat de o comisie care s-a reunit la cererea Camerei Comunelor pentru a lămuri care sunt cauzele deprecierii lirei sterline, a cărei convertibilitate fusese suspendată, sub pretextul urgenței temporare, în 1797. Recomandarea pe care o citez, departe de a fi una tranșantă din perspectiva celor mai coerente concluzii economice actuale în domeniu, este totuși relevantă, pentru că ne arată o postură etică admirabilă. În orice caz, în domeniul monetar-bancar, stăm instituțional mai prost decât englezii acum mai bine de două secole. Din păcate, faptul că și ei sunt acum într-o stare similară de degradare nu poate ameliora situația.
Comisiunea […] dorește să revină, cât mai curând posibil, la starea de lucruri inițială; convinsă, de o parte, că o părăsire permanentă și sistematică a vechilor procedee trebuie să aibă, în cele din urmă, drept consecință, între alte calamități, distrugerea însăși a sistemului; iar, pe de altă parte, că un astfel de eveniment trebuie să fie ocolit cu atât mai multă energie, cu cât este într-o țară ca aceasta, unde buna credință particulară și publică este menținută la un nivel atât de înalt, și unde, cu fericita unire a libertății și a legii, proprietatea și valorile de orice fel care o reprezintă, sunt în mod egal protejate atât în contra abuzurilor de putere cât și în contra violenței comoțiunilor populare, că avantagiile acestui sistem, degajate de toate pericolele, pot fi simțite în mod permanent și duse la cea mai mare desvoltare a lor.
După faptele și argumentele supuse examenului Comisiunei în cursul anchetei sale, ea și-a format o opinie pe care o supune Camerii: aceea că în prezent există un exces în circulația fiduciară a țării noastre, al cărui simptom mai puțin confuz este scumpirea excesivă a metalelor prețioase, și, pe lângă acesta, cursul foarte scăzut al schimbului cu Continentul; că acest exces trebuie atribuit lipsei unei frâne suficiente și a unui control în emisiunile de hârtie ale Băncii Angliei, și la origine, suspendării plăților în monetă metalică, care a distrus controlul natural și veritabil. Pentru a formula asupra acestui subiect o apreciere generală, Comisiunea crede că nu se poate găsi o protejare sigură și întotdeauna suficientă contra acestui exces de circulație fiduciară, decât în convertibilitatea acestei hârtii în monetă metalică.
Comisiunea nu poate decât să regrete că suspendarea plăților în monetă metalică, chiar în ziua în care ar fi găsit cea mai bună justificare, nu putea fi considerată decât ca o măsură temporară, a fost menținută atât de mult; și, mai ales că prin felul în care este conceput actul care o menține, s-a dat acestei măsuri caracterul unei măsuri de permanent răsboi.
Comisiunea socotește că ar fi inutil de a face să reiasă în detalii desavantagiile care rezultă pentru țara noastră dintr-un exces general în monetă, acela că îi diminuează valoarea relativă. Efectul unei astfel de urcări de preț în toate transacțiunile monetare pe termen lung; paguba inevitabilă suferită de către rentieri și creditorii de toate categoriile, particulari sau publici; profitul involuntar realizat de guvern și de toți ceilalți debitori: iată consecințele destul de evidente pentru a nu mai avea nevoie de probe, și destul de contrarii justiției pentru a fi lăsate fără remediu.
În ochii Comisiunei, unul din efectele cele mai importante ale acestei stări de lucruri, este influența pe care o exercită asupra salariului muncilor ordinare a câmpului, a salariului, a cărui nivel, cum nimeni nu-l ignorează, urmează mai încet schimbările în valoarea monetei decât prețul oricărui alt fel de muncă sau de marfă. Și Comisiunea se mulțumește să citeze câteva clase de servitori publici a căror salariu, odată ce a fost majorat ca urmare a deprecierii monetei, nu mai poate fi adus tot atât de ușor la nivelul său primitiv, chiar după ce moneta și-a recăpătat valoarea sa inițială.
Progresul de mai târziu a tuturor acestor inconveniente și a tuturor acestor răuri, dacă nu se oprește, nu va întârzia să arunce o convingere practică în spiritul acelora care pot încă să se îndoiască de existența lor; dar chiar dacă agravarea progresivă a răului ar fi mai puțin probabilă decât nu pare să fie în ochii Comisiunei, ea nu poate să se oprească a exprima opinia că, integritatea și onoarea Parlamentului sunt interesate, pentru a nu mai autoriza multă vreme, dacă nu o cere o imperioasă necesitate, în această mare țară comercială, continuarea unui sistem de circulație deposedat de acea frână sau acel control care menține valoarea monetei și care, prin permanența acestui etalon comun al valorii, garantează justiția și buna credință, care sunt esența tranzacțiunilor monetare și a obligațiunilor de la om la om.
Mai mult, Comisia nu a pledat doar pentru reluarea convertibilității, ci, pentru reluarea ei la vechea definiție a lirei, pentru că așa considera că este onorabil să se procedeze:
Comisia trebuie să vă mai semnaleze tentația de a fi recurs la o depreciere chiar a valorii monetei de aur, printr-o alterare a etalonului, la care Parlamentul va ceda în mod forțat în urma unei abundențe considerabile și prelungite de hârtie. Ea a fost resursa multor Guverne în circumstanțe analoage, pentru că ea este cel dintâi remediu care se oferă și cel mai ușor pentru răul de care este vorba. Dar nu este necesar de a insista asupra acestei violări a bunei credințe publice și asupra acestei părăsiri a primei datorii a unui guvern, care vor fi consecința inevitabilă a unui sistem care va face să se prefere reducerea monetei sub valoarea tip a hârtiei în loc de a ridica hârtia până la valoarea tip a monetei.
Pentru acest motiv, Comisiunea, după ce a examinat acest subiect cu o matură gândire, declară Camerii că opinia sa este: că sistemul circulațiunii țării trebue să fie readus cu toată urgența compatibilă cu precauțiunile necesare, la principiul fundamental al convertirii în moneta metalică la voința purtătorului de hârtie al Băncii.
Ceea ce s-a și întâmplat, începând cu 1816.
