Mai întâi am citit despre intenția ministrului educației de a extinde obligativitatea educației de la vârste mai fragede decât în prezent. Nu e ceva nou. Grădinița ar deveni obligatorie de la cinci ani. Adrian Pătrușcă reacționează vehement în Evenimentul Zilei:
NAȚIONALIZAREA COPIILOR. Statul confiscă pruncii din burta mamelor
Spre ce fel de Societate ne îndreptăm? Ne văităm că scade natalitatea (o face chiar Pricopie), dar dăm cu târnăcopul la rădăcina Familiei. De ce să faci copii dacă nu poți să te bucuri de ei? Părinții “eliberați” de grija odraslei, recrutată din fașă de către stat, se pot lăsa liniștiți în voia pasiunii devastatoare pentru Carieră.
Dar Adrian Pătrușcă, cu toate că surprinde legea economică la lucru, riscă să arunce și copilul odată cu apa din copaie.
Primo: Dacă scopul decidenților politici este creșterea natalității, atunci mijlocul școlarizării obligatorii nu poate fi printre cele care conduc spre atingerea lui. Limitarea libertății de formare a unui om nu poate duce decât la limitarea perspectivelor lui de productivitate. Este adevărat că pe agenda publică a ministerului poate fi dorința de a crește valoarea resurselor umane, dar părinții nu vor înțelege din obligativitate decât că nu pot face formarea copilului așa cum își doresc. Iar acest lucru, la limită, poate cauza planificarea unor familii mai puțin numeroase. Chiar dacă acest motiv este logic, relevanța lui în scăderea natalității trebuie judecată într-un context mai larg. În mod paradoxal, societățile bogate par să aibă natalitate mai mică decât cele sărace. Aici are incidență partea a doua a argumentului din editorialul lui Pătrușcă.
Secundo: Mi-ar plăcea să cred că ministerul educației vrea sau poate să pregătească oameni pentru corporațiile economiei de piață, așa cum este ea acum. Nu poate, pentru că învățământul de stat e o întreprindere socialistă incapabilă de performanță. Pătrușcă surprinde aspectul cu umor:
Dar șomajul înflorește ca șancrul. Iar corporațiile (care au luat crema) s-au umplut până la vârf de boi fuduli și țoape prețioase. Când intri într-o firmă cu flăcăi cu cefe rase, pe care costumul atârnă ca pe gard, ai impresia că te-ai întors în timp, pe Calea Victoriei, plină de securiștii lui Ceaușescu, scoși “pe traseu”.
În plus, sunt motive serioase pentru a suspecta că statul nici nu vrea să producă pentru piața privată. Interesul corporațiilor, așa cum sunt ele în climatul intervenționist actual, este totuși altul decât cel al statului, măcar la partea dinspre piața liberă a acestor corporații, că nici ele nu sunt o apă și un pământ, ci gravitează în jurul unor poli de distribuție a veniturilor (prin piață) sau de redistribuție (prin stat).
Or, statul are interesul să pregătească o populație cât mai obedientă, dependentă și conformistă, prefabricată pentru dirijabilitate optimă în scopurile sale. Votanți aplicați, plătitori cuminți de taxe și campioni ai respectului pentru orice legislație se dă, carne de tun când țara o cere. Firmele de pe piață nu au nevoie de așa ceva, sau cer măcar mixuri diferite decât statul.
Editorialistul are de fapt două probleme: totalitarismul educațional al statului, pe de o parte, și folosirea libertății pentru scopurile materiale cele mai josnice de către noile generații, pe de alta.
Ambele sunt importante, dar prima este crucială. Libertatea nu este suficientă pentru crearea unei societăți armonioase, dar este necesară. Se pune însă problema dacă o educație mai sănătoasă ar schimba situația. Ar fi oamenii mai înțelepți dacă ar ști mai multă istorie, chimie, biologie, literatură, filosofie? Dar o societate liberă și cu oameni în general needucați cum ar arăta? De exemplu o cultură țărănească, dar liberă, ar fi viabilă?
Revin la ideea de necesitate a libertății.
Educației acasă i se pregătește internarea în lagărul socialist
La ora actuală există o tendință din ce în ce mai pronunțată în occident de evadare din sistemul educațional reglementat, fie el public sau privat. Numele generic al acestei evadări este în engleză homeschooling. Există și în România o comunitate mică de astfel de homeschooleri, părinți care au ales să își educe copii acasă din diverse motive.
Pentru ei nu există un cadru legislativ. Homeschoolingul în România este posibil doar prin urmărirea laxă a aplicabilității legii sau prin exploatarea unor portițe, unor neclarități. Recunoașterea oficială a homeschoolingului este cerută de ceva timp de către cei care îl practică. Ei bine, se pare că neclaritățile se vor lămuri sumbru și portițele se vor închide în nasul homescoolerilor printr-o lege care impune condiții atât de rele homeschoolingului încât îl vor face practic imposibil.
Noul proiect este comentat pe blogul homeschooling.urbankid.ro
Există un proiect de lege care se află acum în dezbatere la Camera Deputaților și care este, pe scurt, o bătaie de joc, atât în ce privește conceptul de educație acasă, cât și în ceea ce-i privește pe părinții interesați de această alternativă.
Citindu-l, nu-mi venea să cred câte inepții se pot aduna într-un document oficial de numai 8 pagini și ceva. Vi le spun pe cele mai ”savuroase”:
– ca să poți educa acasă, trebuie să devii ”asistent educațional”, iar ca să devii așa ceva trebuie să fi urmat un liceu psihopedagogic (too late now!), să fii profesor în învățământul primar sau gimnazial, sau să ai o diplomă universitară și să obții un atestat după ce urmezi un curs special acreditat de MEN (yey!)
– apoi trebuie să treci câte un examen anual la toate disciplinele prevăzute de programa națională pe care urmează s-o parcurgă copiii în acel an
-tot anual trebuie să depui o cerere de școlarizare la domiciliu, care poate sau nu fi aprobată de autorități
– trebuie respectată programa națională
-trebuie elaborate planificări detaliate pentru fiecare materie care sunt depuse la ”Centrul Local pentru Educația la Domiciliu” (bun prilej să se mai stoarcă niște bani de la bugetul de stat)
– este obligatoriu un orar FIX pentru studiu
-la sfârșitul fiecărui semestru, un inspector vine acasă și evaluează copilul; dacă copilul nu promovează, urmează un al doilea test în termen de 30 de zile, iar dacă și acesta e nesatisfăcător, părinții au obligația să înscrie copilul la o școală, având șansa să reia educația acasă după un an
– rezultatele evaluărilor se trec în catalog și carnet de note
Dacă mai aveți chef, iată și ”docomentul” cu pricina: http://www.cdep.ro/proiecte/2013/300/60/9/pl665.pdf
De unde să încep?? Mi-e clar că autorii nu au nici cea mai mică noțiune despre educația acasă. Pare că ar fi luat sintagma ”școlarizare la domiciliu”, care mie una ni-mi place defel și n-o folosesc, la propriu și s-au oprit aici. Nu cred că au parcurs vreodată măcar o jumătate de articol decent despre acest concept și nu cred că au stat de vorbă nici 5 minute cu un părinte interesat și documentat cu privire la educarea copiilor în familie. Nu pot să cred că se are în vedere sprijinirea părinților care vor să-și educe acasă copiii, ci mai degrabă împiedicarea lor prin denaturarea voită a conceptului și impunerea unor restricții și condiții absurde.
Nu le pot găsi nicio scuză care să se susțină logic. Să fie din grijă pentru copii? Dar ce grijă obtuză și autosuficientă este aceea care consideră că există numai o modalitate de a face educație? Că numai urmând un sistem (acasă sau la școală) le poate fi bine copiilor?
Un alt lucru care mă oripilează este prezumția de vinovăție de la care pornește întreg cadrul gândit de autori. Citind toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, mi-e clar că:
1. ești considerat un soi de părinte-problemă care trebuie evaluat și verificat constant ca să nu-și distrugă copiii
2. n-ai cum să le îndeplinești decât cu foarte mari eforturi
2. chiar dacă reușești, ai pierdut pe drum cam toate motivele pentru care a-i face educație acasă
3. ești mereu la cheremul autorităților, ceea ce numai relaxare și continuitate nu-ți oferă
4. puținii părinți care se gândeau la educația acasă vor fi total descurajați și, cel mai probabil, vor renunța încă dinainte de a se înhăma la procedura descrisă în proiect
Mă frapează lipsa de logică a autorilor. Păi dacă mi-era totuna să urmeze copilul programa națională, să aibă orar fix, manuale, carnet de note și toate celelalte, să fie evaluat și comparat cu alții, îmi mai trecea prin cap să-l educ acasă? Evident, nu! Era mult mai simplu și mai eficient să-l dau la școală.
Prin prezentul proiect, dacă Doamne ferește! se votează vreodată, va fi omorâtă în fașă mișcarea pentru educație acasă de la noi. Fiindcă nu cred că există vreun părinte HS care să vrea legalizarea cu prețul denaturării complete a conceptului. Noi vrem legalizarea educației acasă, nu a ceea ce își închipuie autoritățile că este educația acasă.
Decât așa, mai bine lipsă! Mai bine rămânem în stadiul de acum, în care, deși nu avem educația acasă specificată în lege ca alternativă, avem posibilitatea de a ne educa acasă copiii sub umbrela unei școli la distanță. Avem libertatea de a alege sau nu o structură, de a le oferi copiilor noștri o educație cu adevărat personalizată, flexibilă, autentică și ancorată în viața de zi cu zi, chiar dacă suntem oarecum under the radar. Mai bine așa decât sub ochiul ”binevoitor” al lui Big Brother.
Uimirea în fața aparentei lipse de logică a legislatorilor ar trebui să lase loc unei mai bune înțelegeri a logicii diferite a statului față de cea a societății. În acestă lumină cred că trebuie înțeleasă: îndoctrinarea etatistă a puilor de oameni este esențială pentru supraviețuirea și prosperarea instituției statului (aparatul coerciției sistematice), care se face prin parazitarea societății. Orice tendință de refuzare a rețetei educaționale de stat trebuie combătută cu înregimentarea. Acum devine inteligibil proiectul de lege. Nu este prostie, ci coerență antagonică.
Homeschoolingul este o reacție, probabil soboptimală, la educația de stat și la cea „privată”, care este și ea deficitară pentru să i se impune curicula și metoda ministerului. Acum este rândul homeschoolingului să fie sufocat.
Ce ne-am face fără educație de stat?
Dacă, în schimb, statul s-ar retrage din educație, vidul s-ar umple, și sunt motive serioase să anticipăm că libertatea părinților de a-și educa sau nu copii s-ar configura în diverse chipuri.
În primul rând, cum se umple vidul ține de scopurile ultime larg împărtășite. Dacă oamenii vor doar bunuri materiale, atunci probabil că se va umple cu soluții private care vor servi celor mai brute nevoi. Poate că pe unele segmente se va intensifica tendința acuzată de Adrian Pătrușcă: părinți care vor apela la „outsourcing” pentru educația copiilor de la cele mai fragede vârste, pentru scopurile cele mai carieristice și materialiste. Dar e totuși greu de crezut. Până una alta copiii cu cheia de gât sunt mai degrabă un fenomen al comunismului decât unul al regimului semisocialist în care trăim în prezent.
Nu e de exclus nici o reumplele a vidului cu soluția etatistă.
Personal, cred însă că în acest vid ar înflori o educație privată structurată pe diferite niveluri și axată pe cultivarea unor valori tradiționale firești. Homescoolingul, adică educația făcută exclusiv de părinți, fără ajutorul unor educatori profesioniști, ar rămâne probabil o soluție de nișă (nici măcar în prezent nu sunt excluși educatorii profesioniști, din câte știu). Curentul principal ar fi al unei educații private de masă pentru nevoile maselor, așa cum se întâmplă peste tot unde libera inițiativă este lăsată să funcționeze. Iarăși, vor fi și oferte mai mult sau mai puțin exclusiviste, pentru a satisface toate nevoile și gusturile. E greu de dat detalii despre o piață care nu există, dar e clar că e de preferat situației actuale.
Mai vedeți și:
Ce le-a făcut școala publică familiilor și copiilor noștri?
