De ce ne-am aștepta la cunoașterea unor elementare noțiuni de economie de la redactorii unei publicații financiare? Dacă salariul minim sună bine și e bun pentru buget, atunci trebuie apărat, și dacă este imposibil de contracarat argumentul că este nociv ca salariul să fie fixat peste nivelul permis de productivitatea muncii, atunci să negăm ideea că la noi productivitatea muncii este mai mică decât în Vest, unde ia uite ce salarii, minime și nu numai, mari au. Maxim raționament, am putea spune!
Ia, să aruncăm la gunoi poezia că salariile sunt mici pentru că productivitatea e scăzută. Unde, la noi, în țara noastră mândră, bogată, primitoare și protecționistă? Niciodată! La noi productivitatea este fix ca la ei, o casieriță marchează tot atâtea produse ca și una de-a lor. La Carrefour, nu la buticul de la colțul blocului, că la butic merge un pic mai greu. Păi de ce a mai venit investitorul francez la noi aicișea, dacă nu dă salar ca la el, acoloșea, nu? Vor profit? De aia iese capitalul la deplasare externă? Profit, și îl plimbă pe unde vor ei, au voie să îl ia din țară așa, fără să ne întrebe și pe noi, poporul acesta frumos împreună cu conducătorii lui bravi, ce părere avem?
Serios. Sau, de ce au taximetriștii noștri venituri așa de mici, dacă merg tot atâția kilometri ca cei din Belgia? Pentru că belgienii plimbă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe continent, în merțane și BMW-uri? Un motiv cam ridicol, să te gândești vreodată că productivitatea are un element calitativ și e apreciată în termeni monetari, nu doar în unități fizice. Nu?
Nu, pentru că:
1. Productivitatea valorică marginală actualizată este noțiunea exactă care dă limita de sus a prețului de piață care este salariul, pentru marfa, factorul de producție, care este tipul specializat de energie pe care îl poate oferi un om într-un proces de producție.
Valorică pentru că nimeni nu va fi atât de nătâng pe banii lui încât să-și închipuie că poate compara productivitatea din procesul lui de producție cu productivitatea dintr-un proces diferit, altfel decât în termeni monetari, prin calculul economic făcut posibil de monedă și de prețurile de pe piață.
Marginală pentru că nimeni nu va primi un salariu în funcție de productivitatea medie calculată într-un proces de producție, ci în funcție de cât aduce în plus aportul său individual. Fiecare om are la un moment dat limita lui de productivitate, oamenii sunt diferiți, fiecare își are salariul lui maxim scris în constelația de prețuri a pieței actuale.
Actualizată pentru că procesele de producție iau timp și antreprenorul trebuie să reducă ceea ce va primi peste un timp sub formă de încasări pentru a plăti acum salariatul. Altfel, e ca și cum ar da credit fără dobândă. Este același principiu al scontului care guvenrează orice plată în avans.
2. Concurența între ofertanții de muncă este cea care dă limita de jos a prețului acestei munci. Acolo unde concurența este mică, ofertanții sunt relativ puțini și pot negocia în sus salariile (dar nu peste limita maximă descrisă mai sus). Pe o piață ferită de intrarea unor noi ofertanți de muncă, de exemplu, salariile vor fi relativ mai mari, iar pe piața unde acești ofertanți sunt constrânși să stea și unde sunt multi candidați calificați pentru același loc de muncă, salariile vor fi relativ mai mici.
Din acest motiv, salariile nu se aliniază în realitate la productivitatea marginală a lucrătorilor, ci atât de jos cât poate antreprenorul să ofere pentru a-și maximiza profitul fără să îl piardă prin contractarea muncii de către alt angajator, pe un salariu mai mare.
Salariile pot crește doar în limita creșterii relative a înzestrării cu capital. Pe măsură ce apar mai mulți investitori, vor fi nevoiți să concureze pentru adjudecarea mâinii de lucru, pe care vor trebui să o plătească mai bine, să-i dea o parte mai mare din veniturile reale pe care sunt dispuși consumatorii să le ofere pentru produse. Dar niciodată peste limita de sus a productivității.
3. Veniturile care contează când facem comparații de putere de cumpărare sunt cele reale. Cu alte cuvinte, contează și ce costuri are o casieriță din Vest, care poate că plătește pe chirie sau transport de două ori mai mult decât una din România, nu numai ce venituri nominale are.
4. Un lucru care nu s-a spus în dezbaterea salariului minim până acum este că nelasând angajații și angajatorii să se întâlnească la un preț corect, dar aflat sub cel fixat prin decret, nu doar potențialii angajați sunt lăsați pe drumuri (ca să nu mai vorbim de profiturile pierdute ale antreprenorilor). Un alt efect nociv este acela că veniturile reale ale tuturor celor din economie sunt scăzute, relativ, prin neaducerea pe piață a produselor și serviciilor pe care le-ar fi generat muncitorii neangajați. Ei ar fi crescut oferta existentă, ar fi dus prețurile în jos și ar fi sporit astfel prosperitatea și puterea de cumpărare a societății în general (implicit și pe a lor în calitate de consumatori). Salariul minim sărăcește așadar de două ori, o dată în particular și apoi în general.
Pe termen mediu sau lung, angajatorul ar putea folosi banii pe care nu i-a dat pe salarii pentru achiziționarea de mașini și unelte care să înlocuiască munca interzisă prin salariul minim. Dar acest lucru nu este posibil pe termen scurt, iar în unele cazuri, pur și simplu nu este posibil deloc, la nivelul tehnologic actual.
Să nu uităm că scopul ultim al economiei este producția eficientă și prosperitatea, nu gradul de ocupare. A da multe locuri de muncă este un scop derivat, iar salariul minim în nici un caz nu este un mijloc de a atinge acest scop derivat.
Articole precum cel din ZF, în măsura în care popularizează ideea marxistă că profiturile aparțin muncii sau ideea că statul – și nu piața – ar trebui să fie cel care decide cum se face distribuția veniturilor, duc la creșterea incertitudinii și suspiciunii actualilor investitori și a celor potențiali. Or, incertitudinea este luată în calculele antreprenoriale ca o componentă a dobânzii. Cei care se simt amenințați nu vor investi decât dacă pot recupera investiția relativ repede, iar dacă au investit, vor căuta să lichideze și să plece. Dobânda cu care operează investitorii pe așa o piață este mai mare și implicit limita de sus a salariilor va fi mai jos. O țară cu așa mentalitate își merită investitorii cu termen scurt, la limită axați doar pe tunuri și pe fugă.
În schimb, un lucru pe care ar trebui să-l ceară presa economică este eliminarea completă a taxării veniturilor salariale, care este imensă în România și este suportată în întregime de către angajat, chiar dacă în contabilitate apare ca plătită și de angajator.
