Moștenirea familiei Freud

O bună introducere vizuală în delirul spiritual al secolului trecut și, bineînțeles, al celui prezent o constituie documentarul realizat de BBC sub titlul de „The Century of the Self”.

Filmul discută diversele teorii psihologice, sociologice și politice, majoritatea cu rădăcini explicite în psihanaliza lui Freud, prin care elementele iraționale din om sunt izolate de contextul naturii umane și văzute ca fiind predominante, pentru a fi ulterior manipulate și exploatate comercial și electoral de către elitele zilei.

Un bun exemplu in acest sens îl constituie introducerea fumatului la femei, printr-o agresivă campanie de PR, construită pe ideea independenței și egalității cu bărbații. Dar filmul furnizează mult mai multe ilustrații pentru a arăta din plin unde rezidă o parte relevantă din responsabilitatea intelectuală pentru consumerismul și dezordinea umană contemporană.

Ceea ce au în comun toate teoriile amintite (iraționalismul marca Freud-Bernays, “raționalismul” lui Gallup, democrația în viziunea lui Lippmann, halucinațiile lui Wilhelm Reich, șamd), pe lângă lipsa unor criterii de raționalitate științifică – aspect care nu apare, din păcate, în film – este o viziune complet mecanicistă asupra naturii umane. În consecință, ele reprezintă o abandonare totală a antropologiei clasice, cu toate consecințele de rigoare ce decurg de aici.

Documentarul arată, practic, viziunea nebuloasă din care s-au născut fenomene cușer precum focus groupul, revoluția sexuală, eliberarea femeii, yippies, cultura sinelui, etc.

Deși filmul are merite incontestabile, în special în prezentările strict descriptive, nu trebuie ignorate scăderile, evidente, în folosirea explicativă a unor concepte marxiste precum “supraproducție”, elogierea New Deal-ului și a creatorului său și, în general, în sentimentul anticapitalist ce transpiră din toate unghiurile.

Avatar photo
Scris de
Ninel Ganea
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?