Dintr-un motiv pe care nu vreau să îl comentez deocamdată, dar asupra căruia voi reveni, haideți să începem anul 2018 cu un pasaj din Acțiunea umană (p. 271), despre democrația pieței, autentica democrație, față de care democrația politică este o copie imperfectă:
În ultimă instanță, consumatorii nu determină doar prețurile bunurilor de consum ci, în aceeași măsură, și pe cele ale factorilor de producție. Ei determină venitul fiecărui membru al economiei de piață. Consumatorii, nu antreprenorii, sunt cei ce achită în ultimă instanță salariile fiecărui muncitor, fie că este vorba de fascinanta stea de cinema, sau de femeia de serviciu angajată cu ziua. Cu fiecare penny cheltuit, consumatorii determină direcția tuturor proceselor de producție și detaliile de organizare ale tuturor activităților productive. Această stare de lucruri a fost descrisă numind piața o democrație, în care fiecare penny reprezintă dreptul la un vot. Ar fi mai corect să se spună că o constituție democratică este un mod de a le acorda cetățenilor, în domeniul guvernării, aceeași supremație pe care economia de piață le-o asigură în calitate de consumatori.
Totuși, comparația este imperfectă. În cadrul democrației politice, doar voturile acordate candidatului sau planului majoritar influențează efectiv mersul lucrurilor. Voturile minorității nu influențează politicile în mod direct. Dar pe piață nici un vot nu este irosit. Fiecare penny cheltuit are puterea de a modifica procesele de producție. Editorii nu se îngrijesc doar de majoritate, publicând romane polițiste, ci și de minoritatea dornică să citească poezie lirică și scrieri filosofice. Brutăriile nu fac pâine numai pentru consumatorii sănătoși, ci și pentru bolnavii care țin regim. Decizia consumatorului este pusă în practică cu întreaga intensitate pe care i-o imprimă disponibilitatea sa de a cheltui o anumită sumă de bani.
Este adevărat că pe piață diverșii consumatori nu au același drept de vot. Bogații dispun de mai multe voturi decât cetățenii mai săraci. Dar inegalitatea aceasta este ea însăși rezultatul unui proces de vot anterior. În cadrul unei economii de piață pure, bogăția este rezultatul succeselor înregistrate în satisfacerea cea mai adecvată a cererii consumatorilor. Un om bogat nu-și poate păstra averea decât continuând să-i servească pe consumatori, în maniera cea mai eficientă.
Astfel, proprietarii factorilor materiali de producție și antreprenorii sunt practic mandatarii sau împuterniciții consumatorilor, numiți în mod revocabil printr-un plebiscit zilnic repetat.
