Pentru cine crede că statul democratic își tratează cetățenii ca subiecți de drept.
Dacă votează ieșirea din UE, se cheamă că cetățenii nu știu ce fac, sunt needucați politic. Dacă totuși se întâmplă e vorba de un accident al democrației
Dacă votează partide extremiste, se cheamă că cetățenii, din nou, n-au educație politică și nu știu ce votează
Dacă ar fi să virăm banii europeni direct în buzunarele cetățenilor, se cheamă că aceștia sunt prea proști ca să știe ce să facă cu ei
Dacă ar fi să privatizăm sistemul de pensii, se cheamă că cetățenii sunt, din nou, mult prea proști și ignoranți ca să se priceapă la investiția în propriul viitor
Dacă ar fi să lăsăm cetățenii să aleagă standarde monetare alternative la fiat standard-ul actual, se cheamă că ei pot destabiliza, pune în pericol sistemul financiar-bancar
Dacă ar fi să privatizăm sistemul de educație se cheamă că părinții (altminteri buni votanți) nu pot cunoaște cu adevărat nevoile educaționale ale odraslelor lor (chiar și atunci când părinții sunt profesori cu patalama de la stat)
Dacă ar fi să întrebăm cetățenii despre dezirabilitatea prezenței țării noastre pe anumite fronturi de război cu care n-avem nici în clin nici în mânecă, se cheamă că nu cunoști jocul geopolitic și duci liberalismul la extrem
Dacă ar fi să privatizăm acțiunile de sustainable development, adică să le dezetatizăm, se cheamă că cetățenii singuri nu pot acționa în această direcție, ei fiind niște iraționali consumatori de carne, păduri, plastice, motorină, haine făcute cu mâna copiilor etc.
Dacă ar fi să liberalizăm piața produselor narcotice se cheamă că cetățenii devin brusc o masă de exaltați care vor sfârși înnecați de praful de coca
Dacă ar fi să se pună problema unui referendum privind legalizarea relațiilor homosexuale, se cheamă că cei care-l organizează și participă votând NU nu sunt suficienți de progresiști și deschiși la minte. Dacă totuși asta se întâmplă, va fi vorba doar de un accident al democrației
Dacă ar fi să ne relaxăm în privința dezechilibrelor balanței de plăți, se cheamă că cetățenii nu pot cunoaște în mod real ce trebuie produs/importat/exportat.
Dacă ar fi să întrebăm părinții dacă aceștia doresc sau nu să-și vaccineze copiii, se cheamă că alegerile lor nu pot fi legitime pentru că nu cunosc toate datele problemei, mulți dintre ei fiind părinți neglijenți la sănătatea propriului copil
Dacă ar fi să întrebăm cetățenii prin referendum dacă sunt de acord cu primirea de emigranți, se cheamă că e un referendum rasist, xenofob și incompatibil cu principiile organizațiilor internaționale și lumii democratice. Referendumul ar fi iarăși candidat la poziția de accident al democrației.
Dacă ar fi să lăsăm consumatorii să evalueze și acționeze în cazul prejudiciilor produse de distorsionarea concurenței pe piață (monopoluri, carteluri etc.) se cheamă că aceștia nu cunosc bine domeniul și implicațiile sale în ansamblu și oricum n-au puterea economică necesară să facă diferența
Dacă ar fi să liberalizăm piața anchetelor penale pentru a avea acces la cercetări independente privind corupția, se cheamă că cetățenii nu se pot ocupa de astfel de acțiuni, căci nu sunt școliți în sensul acesta
Dacă ar fi să liberalizăm piața serviciilor de sănătate (prețuri și producție) se cheamă că cetățenii, prin alegerile lor ca producători sau consumatori, vor contribui în mod nefericit la scumpirea produselor și serviciilor și astfel la privarea de sănătate a anumitor categorii
Pentru toate acestea și pentru mai multe, ți se cere votul nu pentru a produce o schimbare, ci pentru a păstra status-quo-ul în privința drepturilor tale fundamentale: a menține monopolul statului pe toate aceste domenii. Ești atât de bun și de prețios la vot pentru că nu demonstrezi că îți poți recupera libertățile economice. Un politician care te respectă foarte mult în preajma alegerilor și a votului, dar care nu a ridicat niciodată problema libertăților tale economice confiscate de către stat, cel mai probabil e un politician care-și dorește menținerea status-quo-ului, fără să fie în mod necesar rău intenționat. În fapt acest politician nu crede în puterea ta personală de a schimba lucrurile și e dornic să te facă să crezi că cedându-i lui această putere îți poate aduce binele. Contestă asta și vezi care dintre politicieni va fi de acord. Cei care vor fi de acord sunt și cei care sunt dispuși să-ți restaureze drepturile. Situația totuși încă nu e pierdută. Prin educație ne putem schimba, în măsura în care nu dorim să ajungem în situația de a fi buni doar de vot.