Fabulos discurs al lui Javier Milei la Davos. Economia într-o lecție. O pledoarie curată pentru libertate și piață liberă venită de la un președinte de țară. Reamintește cât de mult datorăm libertății și capitalismului. Prosperitatea fabuloasă de care se bucură lumea acum se datorează respectului pentru principiul non-agresiunii, respectului pentru viață și proprietate privată.
Milei arată care este sursa declinului: statul, manifestarea principiului agresiunii. Taxarea este coerciție și statul nu poate exista decât prin taxare și interdicții. Pe de o parte libertatea, iar opusă ei, statul.
Milei trece mai departe în revistă sursa răului actual: ideile proaste cultivate de elitele etatice: teoriile economice greșite, vânătoarea de eșecuri inventate ale pieței, de presupuse monopoluri și concentrări care de fapt sunt producătoare de eficiență și prosperitate, corectitudinea politică și feminismul etatic sau ecologismul radical și depopulaționist. Lumea nu are nevoie de mai mult stat, ci de mai multă piață și libertate.
La final, un apel către antreprenorii care produc prosperitatea: să nu căutăm căile statului ci ale libertății.
Mai jos, discursul tradus în română după sursa în limba spaniolă.
Bună ziua, vă mulțumesc foarte mult!
Mă aflu astăzi aici pentru a vă spune că Occidentul este în pericol. Este în pericol pentru că cei care ar trebui să apere valorile Occidentului subscriu la o viziune asupra lumii care – inexorabil – duce la socialism și, în consecință, la sărăcie.
Din nefericire, în ultimele decenii, principalii lideri ai lumii occidentale, motivați de unele dorințe bine intenționate de a-i ajuta pe ceilalți, iar alții de dorința de a aparține unei caste privilegiate, au abandonat modelul libertății pentru diverse versiuni a ceea ce numim colectivism.
Suntem aici pentru a vă spune că experimentele colectiviste nu sunt niciodată soluția pentru problemele de care suferă cetățenii lumii, ci – din contră – cauza lor. Credeți-mă, nimeni nu este mai bun decât noi, argentinienii, pentru a depune mărturie despre aceste două probleme.
Când am adoptat modelul libertății – în 1860 – în 35 de ani am devenit prima putere mondială, în timp ce adoptând colectivismul, în ultimii 100 de ani, am văzut cum cetățenii noștri au început să sărăcească sistematic, până când am ajuns pe locul 140 în lume. Dar, înainte de a ne putea angaja în această discuție, este important, mai întâi, să analizăm datele care arată de ce sistemul capitalist de liberă inițiativă nu numai că este un sistem posibil pentru a pune capăt sărăciei în lume, ci este singurul sistem – dezirabil din punct de vedere moral – pentru a face acest lucru.
Dacă luăm în considerare istoria progresului economic, putem vedea cum, până în jurul anului 1800, PIB-ul mondial pe cap de locuitor a rămas practic constant pe toată perioada respectivă. Dacă ar fi să ne uităm la un grafic al evoluției creșterii economice de-a lungul istoriei omenirii, am avea în față un grafic în formă de crosă de hochei, o evoluție care a rămas constantă timp de 90% din timp, iar apoi ia o traiectorie exponențială începând cu secolul al XIX-lea. Singura excepție de la această istorie a stagnării a fost la sfârșitul secolului al XV-lea, odată cu descoperirea Americii. Dar, în afară de această excepție, pe toată perioada care a precedat anul 1800, PIB-ul global pe cap de locuitor a rămas stagnant.
Acum, nu numai că sistemul capitalist a generat o explozie de bogăție din momentul în care a fost adoptat, dar dacă vă uitați la date puteți vedea că creșterea a fost accelerată pe parcursul întregii perioade.
Pe parcursul întregii perioade – înainte de1800 – rata de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor a rămas stabilă la aproximativ 0,02% pe an. Adică, practic, nicio creștere; începând cu secolul al XIX-lea, odată cu Revoluția Industrială, rata de creștere crește la 0,66%. În acest ritm, ar fi fost nevoie de 107 ani de creștere pentru a dubla PIB-ul pe cap de locuitor.
Acum, dacă ne uităm la perioada dintre 1900 și 1950, rata de creștere se accelerează la 1,66% pe an. Nu mai avem nevoie de 107 ani pentru a dubla PIB-ul pe cap de locuitor, ci de 66. Iar dacă luăm perioada dintre 1950 și anul 2000, observăm că rata de creștere a fost de 2,1% pe an, ceea ce ar însemna că am putea dubla PIB-ul mondial pe cap de locuitor în doar 33 de ani. Această tendință, departe de a se opri, este încă vie și în prezent. Dacă luăm perioada cuprinsă între 2000 și 2023, rata de creștere s-a accelerat din nou la 3% pe an, ceea ce înseamnă că am putea dubla PIB-ul pe cap de locuitor în lume în numai 23 de ani.
Acum, când studiem PIB-ul pe cap de locuitor din 1800 până în prezent, ceea ce vedem este că, după Revoluția Industrială, PIB-ul pe cap de locuitor din lume s-a înmulțit de peste 15 ori, generând o explozie de bogăție care a scos din sărăcie 90% din populația lumii.
Nu trebuie să uităm niciodată că – până în anul 1800 – aproape 95% din populația lumii trăia într-o sărăcie abjectă, în timp ce acest număr a scăzut la 5% până în anul 2020, anul pre-pandemic.
Concluzia este evidentă: departe de a fi cauza problemelor noastre, capitalismul de liberă inițiativă ca sistem economic este singurul instrument pe care îl avem la dispoziție pentru a pune capăt foametei, sărăciei și lipsei de mijloace pe tot globul. Dovezile empirice sunt de necontestat.
De aceea, din moment ce nu există nicio îndoială că sistemul de piață liberă este superior – din punct de vedere productiv –, gândirea de stânga a atacat capitalismul pentru problemele sale de moralitate, pentru că este – spun detractorii săi – nedrept.
Ei spun că este rău pentru că este individualist, iar colectivismul este bun pentru că este altruist, ține cont și de ceilalți. În consecință, ei luptă pentru justiție socială, dar acest concept, care – din prima lume – a devenit la modă în ultimul timp, a fost o constantă în discursul politic din țara mea încă de acum 80 de ani. Problema este că justiția socială nu este justă, nu contribuie la bunăstarea generală; dimpotrivă, este o idee intrinsec nedreaptă pentru că este violentă; este nedreaptă pentru că statul este finanțat prin taxe și impozite, iar taxele sunt colectate coercitiv. Este cineva dintre noi care poate spune că plătește taxe în mod voluntar? Acest lucru înseamnă că statul este finanțat prin coerciție, iar cu cât este mai mare povara fiscală, cu atât este mai mare coerciția, cu atât este mai mică libertatea.
Cei care promovează justiția socială pornesc de la ideea că întreaga economie este un tort care poate fi distribuit într-un mod diferit, dar acel tort nu este dat, ci este bogăția care este generată, în ceea ce – de exemplu – Israel Kirzner numește un proces de descoperire a pieței. Dacă bunul sau serviciul oferit de o companie nu este dorit, acea companie dă faliment sau se adaptează la ceea ce cere piața. Dacă produce un produs de bună calitate la un preț bun și atractiv, îi va merge bine și va produce mai mult.
Așadar, piața este un proces de descoperire, în care capitalistul găsește pe parcurs calea cea bună, dar dacă statul îl pedepsește pe capitalist pentru că are succes și îl blochează în acest proces de descoperire, îi distruge stimulentele, iar consecințele sunt că va produce mai puțin, iar tortul va fi mai mic, generând prejudicii pentru întreaga societate.
Colectivismul – prin inhibarea acestor procese de descoperire și prin împiedicarea aproprierii firești a ceea ce a fost descoperit – îi leagă mâinile întreprinzătorului și îl împiedică să producă bunuri mai bune și să ofere servicii mai bune la un preț mai bun. Cum se poate, atunci, ca mediul academic, organizațiile internaționale, politica și teoria economică să demonizeze un sistem economic care nu numai că a scos 90% din populația lumii din cea mai extremă sărăcie și face acest lucru într-un ritm din ce în ce mai rapid, dar care este și corect și superior din punct de vedere moral?
Mulțumită capitalismului de liberă inițiativă, lumea se află astăzi în cea mai bună situație. Niciodată în toată istoria omenirii nu a existat o perioadă de mai mare prosperitate decât cea de astăzi. Lumea de astăzi este mai liberă, mai bogată, mai pașnică și mai prosperă decât în orice alt moment din istoria noastră. Acest lucru este valabil pentru toți, dar în special pentru acele țări care sunt libere, unde se respectă libertatea economică și drepturile de proprietate ale indivizilor. Pentru că acele țări care sunt libere sunt de 12 ori mai bogate decât cele reprimate. Decilul cel mai de jos al distribuției din țările libere trăiește mai bine decât 90% din populația țărilor reprimate, are de 25 de ori mai puțini săraci în format standard și de 50 de ori mai puțini în format extrem. Și, ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, cetățenii țărilor libere trăiesc cu 25% mai mult decât cetățenii țărilor reprimate.
Acum, pentru a înțelege ce suntem aici să apărăm, este important să definim despre ce vorbim atunci când vorbim de libertarianism. Pentru a-l defini, reiau cuvintele celui mai mare erou argentinian al ideilor de libertate, profesorul Alberto Benegas Lynch Jr., care spune: „Libertarismul este respectul neîngrădit pentru proiectul de viață al celorlalți, bazat pe principiul neagresiunii, în apărarea dreptului la viață, la libertate și la proprietate, ale cărui instituții fundamentale sunt proprietatea privată, piețele libere de intervenția statului, libera concurență, diviziunea muncii și cooperarea socială”.
Cu alte cuvinte, capitalistul este un binefăcător social care, departe de a-și însuși bogăția altora, contribuie la bunăstarea generală. Pe scurt, un antreprenor de succes este un erou.
Acesta este modelul pe care îl propunem pentru Argentina viitorului. Un model bazat pe principiile fundamentale ale libertarianismului: apărarea vieții, a libertății și a proprietății.
Deci, dacă sistemul de liberă inițiativă și libertatea economică au fost instrumente extraordinare pentru a pune capăt sărăciei în lume; și dacă ne aflăm astăzi în cel mai bun moment din istoria omenirii, de ce spun atunci că Occidentul este în pericol?
Spun că Occidentul este în pericol tocmai pentru că în acele țări în care ar trebui să apărăm valorile pieței libere, proprietatea privată și celelalte instituții ale libertarianismului, părți ale establishmentului politic și economic, unele din cauza unor erori în cadrul lor teoretic, iar altele din cauza ambiției pentru putere, subminează fundamentele libertarianismului, deschizând ușile către socialism și condamnându-ne potențial la sărăcie, mizerie și stagnare.
Pentru că nu trebuie să uităm niciodată că socialismul este întotdeauna și pretutindeni un fenomen de sărăcire care a eșuat în toate țările în care a fost încercat. A fost un eșec economic. A fost un eșec social. A fost un eșec cultural. Și a ucis mai mult de 100 de milioane de ființe umane.
Problema esențială pentru Occidentul de astăzi este că trebuie să ne confruntăm nu numai cu cei care, chiar și după căderea Zidului Berlinului și după dovezile empirice copleșitoare, continuă să lupte pentru un socialism care sărăcește, ci și cu proprii noștri lideri, gânditori și membri ai lumii academice care, sub un cadru teoretic eronat, subminează bazele sistemului care ne-a oferit cea mai mare expansiune a bogăției și prosperității din istoria noastră.
Cadrul teoretic la care mă refer este cel al teoriei economice neoclasice. Acesta concepe un set de instrumente care, fără să vrea, sfârșește prin a fi un vehicul pentru amestecul statului, socialism și degradarea societății. Problema neoclasicilor este că, din moment ce modelul de care s-au îndrăgostit nu se potrivește cu realitatea, ei atribuie eroarea unor presupuse disfuncționalități ale pieței, în loc să revizuiască premisele propriului lor model.
Sub pretextul unui presupus eșec al pieței, se introduc reglementări care nu fac decât să genereze distorsiuni în sistemul de prețuri, care împiedică calculul economic și, în consecință, economiile, investițiile și creșterea economică.
Această problemă constă, în esență, în faptul că nici măcar unii economiști presupus libertarieni nu înțeleg ce este piața, pentru că, dacă ar înțelege, ar vedea rapid că este imposibil să existe un astfel de eșec al pieței.
Piața nu este o curbă a cererii și ofertei pe un grafic. Piața este un mecanism de cooperare socială în care oamenii fac schimburi în mod voluntar. Prin urmare, având în vedere această definiție, eșecul pieței este un oximoron. Nu există eșec al pieței.
Dacă tranzacțiile sunt voluntare, singurul context în care poate exista un eșec al pieței este cel în care există coerciție. Iar singurul care are capacitatea de constrângere în toate domeniile este statul, care deține monopolul asupra violenței. În consecință, dacă cineva consideră că există un eșec al pieței, i-aș recomanda să verifice dacă nu cumva există o intervenție a statului la mijloc. Iar dacă constată că nu există o intervenție a statului acolo, îi sugerez să refacă analiza, deoarece este cu siguranță greșită. Nu există un eșec al pieței.
Un exemplu al presupuselor eșecuri ale pieței descrise de neoclasici este reprezentat de structurile concentrate ale economiei. Cu toate acestea, fără funcții care prezintă randamente de scară crescânde, a căror contraparte sunt structurile concentrate ale economiei, nu am putea explica creșterea economică din 1800 până în prezent.
Cât de interesant! Din 1800 încoace, în condițiile în care populația s-a înmulțit de peste 8 sau 9 ori, produsul pe cap de locuitor a crescut de peste 15 ori. Există randamente crescânde, care au adus sărăcia extremă de la 95% la 5%. Cu toate acestea, prezența randamentelor crescânde implică structuri concentrate, ceea ce ați numi un monopol.
Cum poate fi, pentru teoreticienii neoclasici, un eșec al pieței ceva care a generat atât de multă bunăstare? Economiști neoclasici, ieșiți din cutie! Atunci când modelul eșuează, nu vă supărați pe realitate, ci pe model. Și schimbați-l.
Dilema cu care se confruntă modelul neoclasic este că pretinde că vrea să perfecționeze funcționarea pieței atacând ceea ce consideră a fi eșecuri, dar, în acest fel, nu numai că se deschide ușa către socialism, ci se subminează și creșterea economică. De exemplu, reglementarea monopolurilor, distrugându-le profiturile și distrugând randamentele crescânde, distruge automat creșterea economică.
Cu alte cuvinte, de fiecare dată când doriți să corectați un presupus eșec al pieței, inexorabil, pentru că nu știți ce este piața sau pentru că v-ați îndrăgostit de un model eșuat, deschideți ușa către socialism și condamnați oamenii la sărăcie.
Cu toate acestea, în fața demonstrației teoretice că intervenția statului este dăunătoare și a dovezilor empirice că a eșuat – pentru că nu se putea altfel – soluția pe care o vor propune colectiviștii nu este mai multă libertate, ci mai multă reglementare, generând o spirală descendentă a reglementării până când vom fi cu toții mai săraci, iar viața tuturor depinde de un birocrat care stă într-un birou elegant.
Având în vedere eșecul răsunător al modelelor colectiviste și progresele incontestabile ale lumii libere, socialiștii au fost nevoiți să își schimbe agenda. Au lăsat în urmă lupta de clasă bazată pe sistemul economic și au înlocuit-o cu alte presupuse conflicte sociale la fel de dăunătoare pentru viața comunității și creșterea economică.
Prima dintre aceste noi bătălii a fost lupta ridicolă și nefirească dintre bărbați și femei. Libertarianismul stabilește de la bun început egalitatea între sexe. Piatra de temelie a crezului nostru spune că toți oamenii sunt creați egali, că avem cu toții aceleași drepturi inalienabile care ne-au fost date de Creator, printre care se numără viața, libertatea și proprietatea.
Singurul lucru la care a dus această agendă a feminismului radical a fost o mai mare intervenție a statului pentru a împiedica procesul economic, oferind locuri de muncă unor birocrați care nu contribuie cu nimic la societate, fie sub forma unor ministere ale femeilor, fie sub forma unor organisme internaționale dedicate promovării acestei agende.
Un alt conflict pe care socialiștii îl creează este cel al omului împotriva naturii. Ei susțin că oamenii dăunează planetei și că aceasta trebuie protejată cu orice preț, mergând chiar până la a susține mecanisme de control al populației sau agenda sângeroasă a avortului.
Din păcate, aceste idei nocive au pătruns în societatea noastră. Neomarxiștii au reușit să coopteze bunul simț al Occidentului. Au reușit acest lucru prin însușirea mass-media, a culturii, a universităților și, da, și a organizațiilor internaționale.
Din fericire, din ce în ce mai mulți dintre noi îndrăznesc să vorbească. Pentru că vedem că, dacă nu luptăm frontal împotriva acestor idei, singurul destin posibil este că vom avea din ce în ce mai mult stat, mai multe reglementări, mai mult socialism, mai multă sărăcie, mai puțină libertate și, în consecință, un nivel de trai mai scăzut.
Occidentul, din păcate, a pornit deja pe acest drum. Știu că poate părea ridicol pentru mulți să spunem că Occidentul s-a îndreptat spre socialism. Dar este ridicol doar în măsura în care ne limităm la definiția economică tradițională a socialismului, care spune că este un sistem economic în care statul deține mijloacele de producție.
Această definiție ar trebui, pentru noi, să fie actualizată la circumstanțele actuale. Astăzi, statele nu au nevoie să controleze direct mijloacele de producție pentru a controla fiecare aspect al vieții indivizilor.
Cu instrumente precum emisiunea monetară, îndatorarea, subvențiile, controlul ratei dobânzii, controlul prețurilor și reglementările pentru a corecta presupusele „eșecuri ale pieței”, acestea pot controla destinele a milioane de ființe umane.
Așa se face că am ajuns în punctul în care, sub diferite denumiri sau sub diferite forme, o mare parte din ofertele politice general acceptate în majoritatea țărilor occidentale sunt variante colectiviste. Fie că se pretind a fi deschis comuniste, fie socialiste, social-democrate, creștin-democrate, neokeynesiene, progresiste, populiste, naționaliste sau globaliste.
În esență, nu există diferențe substanțiale: toate susțin că statul ar trebui să dirijeze toate aspectele vieții indivizilor. Cu toții apără un model contrar celui care a condus omenirea la cel mai spectaculos progres din istoria sa.
Am venit astăzi aici pentru a invita celelalte țări din Occident să se întoarcă pe calea prosperității. Libertatea economică, guvernarea limitată și respectul neîngrădit pentru proprietatea privată sunt elemente esențiale pentru creșterea economică. Acest fenomen de sărăcire provocat de colectivism nu este o fantezie. Nu este nici fatalism. Este o realitate pe care noi, argentinienii, o cunoaștem foarte bine.
Pentru că am trăit-o deja. Am trecut deja prin ea. Pentru că, așa cum am mai spus, de când am decis să abandonăm modelul de libertate care ne-a îmbogățit, suntem prinși într-o spirală descendentă în care suntem mai săraci în fiecare zi.
O trăim deja. Și suntem aici pentru a vă avertiza cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă țările din Occident care s-au îmbogățit cu modelul de libertate vor continua pe această cale a servituții.
Cazul Argentinei este demonstrația empirică a faptului că nu contează cât de bogat ești, nu contează câte resurse naturale ai, nu contează cât de calificată este populația, nu contează cât de educată este, nu contează cât de multe lingouri de aur există în cuferele băncii centrale. Dacă iei măsuri care împiedică libera funcționare a piețelor, libera concurență, sistemele de prețuri libere, dacă împiedici comerțul, dacă încalci proprietatea privată, singura destinație posibilă este sărăcia.
În încheiere, aș dori să las un mesaj tuturor oamenilor de afaceri prezenți aici și celor care ne privesc din toate colțurile planetei.
Nu vă lăsați intimidați nici de casta politică, nici de paraziții care trăiesc de pe urma statului. Nu vă predați în fața unei clase politice care nu vrea decât să se perpetueze la putere și să-și mențină privilegiile.
Sunteți binefăcători sociali. Sunteți eroi. Sunteți creatorii celei mai extraordinare perioade de prosperitate pe care am cunoscut-o vreodată. Nu lăsați pe nimeni să vă spună că ambiția voastră este imorală. Dacă faceți bani, este pentru că oferiți un produs mai bun la un preț mai bun, contribuind astfel la bunăstarea generală. Nu cedați în fața avansului statului. Statul nu este soluția. Statul este însăși problema.
Voi sunteți adevărații protagoniști ai acestei povești și să știți că, începând de astăzi, aveți un aliat de neclintit în Argentina.
Vă mulțumesc foarte mult și
Viva la libertad, carajo!
