Franz Oppenheimer, sociolog și economist german spunea că întreaga istorie a lumii nu este altceva decât istoria unei competiții între mijloacele economice și cele politice de a acumula bogăție și că statele sunt organizații care fac uz eminamente de mijloace de tip politic. Preluând disticția realizată de Oppenheimer, M.N. Rothbard preciza că mijloacele economice sunt producția și schimbul voluntar – deci instituțional, piața liberă și proprietate privată, iar mjloacele politice implică o formă sau alta de expropriere, instituționalizată sau nu.
Această competiție între mijloacele politice și cele economice este perfect ilustrată în problema impozitelor și taxelor. În domeniul fiscalității, pe plan internațional există două tendințe majore. Pe de o parte, se poate observa o tendință de cartelizare la nivel global, manifestată prin eforturile de coordonare, cooperare și armonizare fiscală. În UE avem armonizarea fiscală. În SUA, acest efort de cartelizare fiscală s-a concretizat în așa numita lege a conformității fiscale a conturilor străine (Foreign Account Tax Compliance Act). Totodată, la nivel global există proiectul BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) susținut în cadrul OCDE/G20.
Pe de altă parte, cea de a doua tendință, aflată în opoziție cu prima este cea a competiției fiscale între diverse state și jurisdicții. Cel mai interesant fenomen este însă, de departe, cel al competiției între paradisurile fiscale.
Indexul secretului financiar care cuprinde topul țărilor în care secretul financiar este păstrat cel mai bine, relevă că statele care militează cel mai mult în favoarea armonizării fiscale și a abolirii paradisurilor fiscale sunt totodată cei mai importanți ofertanți de paradisuri fiscale. Astfel SUA deține cea mai mare pondere din totalul serviciilor financiare offshore (20%) fiind concurată la acest capitol de UK (17%), Luxemburg (12) și Germania (6%). Germania se află pe locul 8 în lume în topul țărilor cu cel mai bine păzit secret finaciar, Luxemburg pe locul 6, iar SUA pe locul 3.
Realitatea este că cele mai bogate și mai mari țări ale lumii sunt angrenate într-un joc politic monstruos: în fața întregii lumi apar ca promotori ai transparenței și echității, înduplecându-i pe cei creduli și suficient de supuși și irelevanți politic să între în cartelul fiscal. În același timp sunt într-o concurență acerbă cu ofertanții de paradisuri fiscale.
Este adevărat că din acest mare joc politic pot profita accidental și antreprenorii autentici sau oameni de afaceri cinstiți. Este adevărat că într-o lume în care impozitele sunt din ce în ce mai sufocante pentru orice om care încearcă să aibă o afacere pe cont propriu, existența competiției fiscale și a paradisurilor fiscale poate fi salvatoare. Dar, rămâne semnificativ faptul că ofertanții de paradisuri fiscale sunt cei care întrețin și au interesul să întrețină iadul fiscal peste tot în altă parte.
Paradisurile fiscale sunt, cel puțin în parte, rezultatul acestui monstros joc politic, și sunt, în fond, pândite la tot pasul de scurgeri strategice de informații și oportunități de șantaj politic. Problema fundamentală este că, pentru cei care aspiră la mai mare libertate economică, atât competiția fiscală, cât și paradisurile fiscale sunt doar soluții conjuncturale. Sunt borne de moment într-o lume în care sfera mijloacelor economice se diluează și se pervertește pe zi ce trece, în timp ce jocurile politice au fost și rămân adevărata afacere a acestei lumi.
