Am plăcerea să anunț publicarea în limba română a unui nou capitol din Etica libertății de Murray Rothbard.
Nu cred că e cazul să mai scriu aici despre importanța acestui text rothbardian. Vă atrag însă atenția asupra notelor traducătorului.
Printre altele, Cristian Comănescu ține să sublinieze, cu erudiția-i obișnuită, că teoria rothbardiană despre strategie, binevenită și strălucită, suferă totuși de o nerotunjime, de un soi de autism. Tema recurentă a notelor lui Comănescu este așezarea propunerii lui Rothbard față în față cu noțiunea aristotelică de indivizibilitate a virtuții. Privind astfel, traducătorul observă și acuză
fragilitatea pe termen lung a constrângerilor eticii proprietății private inadecvat încadrate eschatologic.
Acesta, spune Comănescu,
ar putea fi elementul cel mai fragil al unei strategii neintegrate „conservatorismului cultural”. O atare integrare poate impune, desigur, constrângeri strategice și culturale semnificative, atrăgând deomogenizarea perspectivelor eticii liberale a proprietății private de viziunea oarecum simplistă a unei revoluții intens capitaliste cvasi-libertine.
Un corolar al acestei observații — mai aplicat la realitățile noastre românești actuale — este următorul: constrînse astfel, două categorii se vor simți neîmplinite și prost reprezentate de o astfel de perspectivă a indivizibilității virtuții: „liberalii” care nu vor să audă de ortodoxie și „ortodocșii” cărora liberalismul le stă de-a curmezișul.
Întregul ultim capitol al Eticii libertății: