Economiștii buni știu ca nu există cauzalitate între deflație si depresiune. Uitați aici un studiu istoric, cât se poate de respectabil pentru mainstream, care zice că nu există o corelație între deflație și depresiune:
Deflation and Depression: Is There and Empirical Link?
Ce înseamnă asta pentru noi în România, toamna 2017? Păi înseamnă că politica BNR de manipulare a masei monetare pentru atingerea dezideratului unei inflații constante de 2% este proastă și cu potențialul de a coace un ciclu economic la foc mic. Un ciclu care nu trebuie sa fie neapărat mic. O inflație nominală de 2% poate fi mult mai gravă în termeni reali, dacă productivitatea crește în același timp, așa cum a fost în preambulul Marii Depresiuni, în anii 20 ai secolului trecut.
Dar mai înseamnă și că guvernarea „conservatoare” de la BNR este răul cel mai mic în comparație cu falanga inflaționistă din PSD, care dă un asalt turbat asupra monedei, economiei, societății. Suntem în situația jalnică de a ne ascunde sub pulpana lui Isărescu, de frica lui Tudose & Co.
Situația ideală: o creștere cât mai mică sau deloc a masei monetare, care ar duce la stabilitate a prețurilor sau poate chiar la o deflație atât timp cât cantitatea de bunuri tranzacționate în lei crește – pentru că crește productivitatea, de exemplu. Fiindcă gestionarul monopolist al leului, BNR, nu a fost și nu este capabil de asemenea performanță, soluția mai realistă este concurența monetară liberă. Dacă visăm, măcar să visăm ce trebuie.
