Semnalez două opinii remarcabile în apărarea evaziunii și evazioniștilor. Radu Preda, directorul revistei Finanțiștii, scrie pe blogul personal că
Evaziunea fiscală este cea mai eficientă formă de protecție socială!
ă vedem așadar care e mecanismul evaziunii fiscale. Niște întreprinzători, oameni răi desigur, lipsiți de scrupule, desfășoară activități comerciale fără a ceda statului partea care i se cuvine. Ce rezultă de aici? Indivizii respectivi acumulează foloase necuvenite, iar consumatorii, beneficiarii produselor și serviciilor oferite de aceștia, au parte de prețuri sau tarife sensibil mai mici. Că lucrurile stau așa o dovedește încrâncenarea cu care reprezentanții patronatelor din industria alimentară sau din industria tutunului denunță concurența neloială la care sunt supuși de evazioniști.
Dacă pentru populație (consumatori, contribuabili) evaziunea are efecte directe benefice, să vedem ce se întâmplă cu odioșii evazioniști. Ce fac ei cu banii câștigați pe nedrept, în dauna statului? Investesc în alte activități evazioniste, care vor aduce și mai multe beneficii poulației, sau îi folosesc pentru uzul propriu. Adică își cumpără BMW-uri, plătind TVA grupa mare, alimentează cu benzină (multă) plătind instant TVA și accize, își cumpără vile, cu TVA, desigur, zboară cu avionul, merg la cârciumi de fițe, își fac cumpărături în magazinele de firmă etc. Cu alte cuvinte, banii negri vin la suprafață, fiind cheltuiți pe produse care generează taxe pentru statul român. Vor fi existând și excepții, dar ideea e clară: o bună parte din banii de care statul este văduvit se întorc la el sub formă de taxe și impozite. În ce cuantum? E la fel de greu de spus cu exactitate ca și suma banilor negri care circulă în economia subterană.
Așadar evaziunea fiscală generează beneficii directe pentru populație și indirecte pentru statul român. Unii cumpără țigări, pâine, carne, fructe, haine mai ieftine, alții au bani pentru produse scumpe. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă, printr-o minune, toți acești bani negri ar ajunge în visteria statului. Guvernul ar avea bani pentru mult mai multe săli de sport, cămine culturale, biserici, spitale sătești, deplasări în străinătate, achiziții de maăini scumpe, parfumuri, vită de Kobe, unguente etc. Pentru realizarea acestor mărețe obiective de investiții și cheltuieli materiale, banii vor fi direcționați, prin licitații aranjate, către clientela de partid. Clientelă care este echivalentă, ca și comportament, cu evazioniștii: beneficiază de bani necuveniți, pe care îi cheltuie cu abnegație. Diferența însă, față de evaziune, este că populația nu are beneficii directe. Are doar privilegiul de a admira și, după caz, aplauda, mărețele realizări.
După cum se vede din demonstrația de mai sus, evaziunea fiscală nu este altceva decât o formă de optimizare fiscală, de distribuire eficientă și corectă a resurselor. Paradoxal, dar adevărat. Iar enunțul anterior va înceta să fie valabil doar atunci când statul se va dovedi un bun administrator al banilor colectați de la contribuabili. Ceea ce, deocamdată, nu prea sunt semne că s-ar putea întâmpla.
Iar Mihai Costache sintetizează argumentele juridice ale lui Lysander Spooner:
SF juridic: evaziunea fiscala ca legitima aparare
Conform Constitutiei (din orice stat civilizat) toti cetatenii au obligatia de a contribui la cheltuielile publice prin plata de taxe si impozite. Dar niciun articol din Constitutie nu coroboreaza aceasta obligatie cu un drept de a controla (intr-un mod practic) modul in care sunt efectuate aceste cheltuieli publice precum si daca contribuabilul este de acord sau nu cu aceste cheltuieli.
Conform teoriei dreptului fiscal, toate taxele sunt platite de bunavoie de catre cetateni care beneficiaza, in schimb, de protectia statului precum si de alte servicii publice (invatamant, sanatate, justitie, cultura, etc.). Acest lucru seamana izbitor de mult cu definitia societatilor de asigurare de tip mutual – adica acele societati in care fiecare membru al unei organizatii mutuale este, in acelasi timp, asigurat si asigurator. Deci, am putea spune astfel ca statul este o organizatie de acest tip. In consecinta, orice cetatean care nu mai doreste sa participe la costuri si sa beneficieze de protectia si serviciile oferite de stat este liber sa isi retraga participarea. De bunavoie achita taxele, de bunavoie sa se poata retrage din acest mecanism.
Dar aceasta constructie teoretica nu corespunde sub nicio forma vietii reale. In realitate, Guvernul se comporta ca un talhar care spune victimei sale „Viata sau banii”. Din aceasta cauza si in unanimitate platitorii de taxe achita sumele de bani in baza acestei amenintari.
Este adevarat ca Guvernul nu are nevoie sa pandeasca la drumul mare si sa iasa din tufisuri tinand in mana o arma, sustragand victimei sale portofelul. Dar folosirea mai multor harti (denumite acte fiscale pentru a linisti victimele) nu face ca jaful sa fie mai acceptabil, dimpotriva.
Ca o diferenta intre un talhar de drept comun si Guvern, primul isi asuma responsabilitatea in mod personal. El nu pretinde ca are un drept prevazut de lege in baza caruia te deposedeaza de bani sau ca banii furati ii va folosi in interesul tau. El nu spune ca este altceva decat un simplu talhar.
Dupa ce iti ia banii, talharul te lasa liber sa te plimbi unde vrei. Nu te urmareste de-a lungul drumului interzicandu-ti sa faci o fapta sau alta si nici nu te obliga sa faci anumite fapte sustinand ca sunt in interesul tau.
Din acest punct de vedere, acei talhari care se autointituleaza „Guvern” procedeaza exact invers decat cei descrisi anterior.
Primul lucru ce poate fi observat este ca – spre deosebire de un talhar obisnuit – Guvernul nu isi asuma responsabilitatea faptelor sale. Dimpotriva, ei desemneaza intr-un mod nepublic (dar nu secret) cativa functionari care vor actiona in numele sau.
Dupa numirea functionarului, Guvernul va face instructajul functionarului sau:
„Du-te la XY si spune-i ca „Guvernul” are nevoie de bani pentru a acoperi cheltuiala pentru protectia persoanei sale si a bunurilor detinute. Daca iti va argumenta ca nu a semnat nici un contract cu noi si ca nu doreste protectia Guvernului, spune-i ca nu este treaba lui si ca noi AM ALES sa il protejam indiferent daca vrea sau nu. Si daca iti va da banii, promite-i ca vom oferi o chitanta care il va proteja de alte asemenea cereri pe intreg parcursul anului.
Daca va refuza sa se conformeze cererilor tale, executa silit toate bunurile sale si opreste banii nu numai pentru solicitarea noastra initiala cat si pentru cheltuielile ocazionate de aceaste executare silita. Daca opune rezistenta la executarea silita, atunci solicita ajutorul altor membri ai Guvernului. Daca rezistenta va continua in forma armata atunci captureaza-l, intocmeste rechizitoriul, obtine o condamnare si trimite-l la inchisoare.”
Acest fragment este, de fapt, varianta pentru cetatenii de rand ai Codului fiscal, Codului de procedura fiscala, Codului penal si Codului de procedura penala.
Aceste acte normative stau la baza platii „voluntare” a taxelor si impozitelor. Tot ele sunt si temeiul „suportului” acordat de catre cetateni Guvernului in actiunile sale de impartire si folosire a banilor publici in „beneficiul” cetatenilor sai.
De ce ar trebui sa fie – de lege ferenda – evaziune fiscala un caz de legitima aparare?
Pentru ca fiecare cetatean care plateste un ban Guvernului nu face decat sa ofere acestuia mijloacele materiale de a scoate mai multi bani de la acelasi cetatean platitor.
Pentru ca Guvernul care incaseaza banii ii va folosi dupa bunul sau plac, inclusiv pentru viitoare „talharii” facute impotriva propriilor cetateni.
Pentru ca este o absurditate perfecta faptul ca anumite persoane (functionari publici) incaseaza cu forta banii de la cetateni in scopul de a-l proteja tocmai de asemenea actiuni;
Pentru ca este absurd ca acesti functionari sa incaseze banii cu forta pentru a proteja un cetatean care nu doreste sa fie protejat.
Pentru ca singura cale ca cetatenii sa aiba libertate politica (adica dreptul de a-si exercita prerogative acordate de lege) este aceea de a-si pastra banii in propriul buzunar pana cand vor primi asigurari rezonabile de la Guvern ca acestia vor fi folositi in beneficiul lor si nu impotriva lor.
Pentru ca nu exista un Guvern in aceasta lume care sa poate fi calificat „de incredere” sau sa fie suspectat de intentii bune la adresa cetatenilor sai.
Prin prisma celor mentionate, nu credeti ca evaziune fiscala este o forma de legitima aparare impotriva abuzurilor statului? Oare instantele penale vor lua in considerare o asemenea argumentatie?
Read more http://www.juridice.ro/230639/sf-juridic-evaziunea-fiscala-ca-legitima-aparare.html
Așa că acum, când mai auzim de la polticieni că „evazioniștii sunt infractori”, știm unde să îi trimitem.
