Jeffrey Miron s-a prezentat la conferință în stilul clasic anglo-saxon: discurs bine pregătit, dicție perfectă și mod marketabil de a își prezenta teoria. Pot spune deschis că este o adevărată plăcere să-l asculți vorbind. Deși a abordat un nivel destul de scăzut al discuției, (cum s-ar spune – o discuție de popularizare), anumite părți din discursul său mi s-au părut neclare.
Prima mea neclaritate a apărut atunci când J. Miron s-a declarat adeptul statului minimal. Astfel, el a zis că e ”opposed to big governments” și că ”less is better”. Trecând peste contradicția logică care reiese din faptul că în momentul în care crezi că ”mai puțin e mai bine” singurul punct de oprire nu este statul minimal ci statul zero (inexistent), pot să spun că lipsa unei delimitări clare a statului minimal e ușor deranjantă. J. Miron a definit statului minimal în modul clasic – statul minimal se limitează la protejarea drepturilor de proprietate și la punerea în practică (enforcement) a obligațiilor contractuale. Perfect până aici. Intuiesc deci că practic sectoarele care în viziunea lui Miron ar fi de stat sunt poliția, justiția și armata (apărarea națională). Problema mea este – chiar și în sectoarele respective, am putea ușor avea un ”stat minimal” a la R. Reagan cu 50% din PIB cheltuieli guvernamentale în sectorul militar. Pe ce bază am putea delimita cheltuielile publice în aceste sectoare? Datorită faptului că sectoarele respective au fost naționalizate, producția serviciilor publice a fost decuplata de consum. Prin urmare furnizarea acelor servicii nu mai e indisolubil legată de cererea existentă. În cazul respectiv, birocrații guvernamentali ar avea stimulente economice puternice să ceară mai mult personal, mai multe fonduri și evident… taxe mai mari. Aș foarte curios cum s-ar rezolva acestă problemă în viziunea lui Miron.
Al doilea lucru care m-a surprins a fost că, în varianta ”_consequential libertarianism_” (traducerea propusă în lb. Română în cartea lui Miron ar fi ”liberalismul utilitarist”). , J. Miron sugera cumva că toate problemele ridicate trebuie aduse în arena economică, abandonând abordarea filozofică. Dacă într-adevăr acesta este poziția lui Miron și nu am înțeles eu greșit, atunci apare o problemă. Discuția liberalismului/libertarianismului vine într-un pachet complet cu mai multe fațete: economie, etică, filozofie și chiar istorie. Din punctul meu de vedere, este aproape imposibil să încerci să faci o discuție doar pe fațeta economică, deoarece invariabil și celelalte fațete vor fi în mod necesar atinse (nu degeaba s-a chinuit Rothbard să includă în opera sa nenumăratele discuții cu privire la etică). Abordarea pe care J. Miron ar fi trebuit să o încerce, după propria mea opinie, ar fi fost cel mult ceva de genul ”eu sunt economist, deci pot să vă prezint doar fațeta economică a conceptului de liberalism/libertarianism.” Cu toate acestea, trebuie subliniat că orice tentativă de a separa fațetele mai sus menționate și de a încerca o abordare strict economică e mai mult sau mai puțin sortită eșecului.
Lăsând la o parte aceste neclarități, relativ importante în opinia mea, am apreciat foarte mult inițiativa celor de la Centrul Rothbard și nu am cum să nu sesizez faptul că în ultima perioadă numărul de conferințe pe teme liberale desfășurate în România a crescut, lucru care nu are cum să fie decât îmbucurător.
