BNR și BCE coincid în privința ideilor greșite despre modenă și credit, lucru care se vede până la nivel de animații educaționale pentru cei mici. Dacă producția BNR este deja comentată aici pe blog, cea de la BCE merită și ea menționată (vezi și aici).
Dacă cea de la BNR este de remarcat pentru că punctează legătura istorică a bancnotelor de azi cu banii de aur de acum câteva decenii, ai căror chitanță erau, animația de la BCE este și ea de felicitat, pentru că merge foarte departe în prezentarea teoriei cantitative a banilor, adică a relației de cauzalitate dintre cantitatea de bani și nivelul prețurilor. Monstrul acela al inflației care aruncă cu bani în piața medievală este cel care face ca prețurile să crească, iar copila cea isteață pricepe și enunță cauzalitatea. Băbuța cu venituri fixe enunță și ea o consecință foarte importantă a inflației: efectul Cantillon, redistribuirea avuției de la cei cu venituri fixe către primii care iau banii din gheara mosntrului inflaționist.
În rest, deșert monetarist și erori economice de clasa întâi: de ce să fie masa monetară în creștere cu 2% pe an? De ce nu 1%? De ce nu 3%? De ce să fie urmărit idealul de stabilitate a prețurilor? Dacă este un ideal atât de important, de ce nu se îngheață toate prețurile? Asta ar fi culmea stabilității. Și copii întreabă exact asta: poate banca centrală să stabilească prețul cerut de brutar? Din fericire, răspunsul este că nu, dar, din nefericire, urmează apoi afirmația că banca centrală poate totuși controla rata dobânzii.
O eroare flagrantă este aceea de a considera rata dobânzii prețul banilor. Total greșit, și ar trebui ca una din cunoștințele elementare de economie să fie aceasta: nu rata dobânzii este prețul banilor, ci puterea lor de cumpărare. Fără a intra în detalii aici, copiii trebuie să își pună următoarea întrebare: într-o lume fără bani, ar dispărea rata dobânzii? Răspunsul este că nu, pentru că de fapt, dobânda este un fenomen legat de economisire, de preferința de a consuma ceva mai târziu și nu acum.
Este adevărat că prin manipularea ratei dobânzii banca centrală controlează cererea și oferta de credit, adică afectează deciziile de economisire și investire. De fapt, manipularea este făcută prin controlul ofertei de credite. Și asta, spre deosebire de ceea ce susține domnul acela care ține inflația și deflația în borcane, sub birou, este un lucru foarte nociv.
De fapt, pe fondul unei productivități în creștere, stabilitatea prețurilor înseamnă scoaterea monstrului inflației din borcan și dezlănțuirea lui cât toată creșterea de productivitate reală, plus 2% de la moș Friedman. Aparența de stabilitate a prețurilor este obținută (dacă este obținută, pentru că ținta de inflație se cam ratează, de fapt) cu prețul punerii pe piață a unor credite fictive care duc la coacerea unor investiții eronate și la crearea unor locuri de muncă ce nu pot fi susținute pe termen lung. Sub crusta de stabilitate, economia putrezește.
Semnele proastei alocări a resurselor se pot vedea fără ca oamenii să-și piardă înceredea în monedă. Criza economică, momentul când putregaiul se face simțit, poate veni pe fondul unei monede aparent sănătoase, așa cum am văzut recent. Până la hiperinflație ne mănâncă ciclul economic.
Acum, pentru copiii și chiar adulții care vor să afle mai multe despre sistemul băncii centrale, se recomandă o animație creată de un negustor de aur și argint. Mike Maloney este un om de afaceri autodidact care, cu toate că este dislexic, a reușit să înțeleagă câteva lucrurile esențiale despre sistemul bancar și despre monedă. Chiar dacă înțelegerea lui nu ajunge la cele mai fine subtilități ale teoriilor monetare și financiare, cred că erorile nu fac serialul pe care l-a creat să fie de nerecomandat. Animațiile din episodul 4 sunt chiar foarte sugestive:
