http://ebooks.unibuc.ro/istorie/murgescu/intro1.pdf
Luminița-Mirela Murgescu, Între „bunul creștin” și „bravul român”, pp. 12-13:
…Vom menționa afirmația din anul 1895 a revizorului școlar din Vlașca: “Sunt trecuți 30 de ani de când avem obligativitatea învățământului și nici până astăzi sentimentul de devotare pentru patrie n-a prins încă rădăcini în inima /celor/ care au avut fericirea să treacă prin școală – probă sunt desele dezertări din armată ale soldaților care știu carte. Mărturisiți-o singuri dacă nu se găsesc și astăzi Români, și încă mulți, care nu-și cunosc încă neamul. Români pe care dacă-i întrebăm ce sunt, ne răspund scărpinându-se în cap: apoi de! ce să fiu! Uite sunt și eu creștin ca toți creștinii. Unde e dar sporul și izbânda muncii noastre?” Revizorul școlar relua o temă pe care G.I. Ionescu-Gion o dezbătuse cu câțiva ani înainte [1889] într-o conferință la Ateneul Român: “In fața unei asemenea priveliște plină de învățămite, când din patru părți de lume auzim răsunând cu putere formulele naționale: sunt Italian! – și când vedem pretutindenu apărându-ne materialmente și sciințificamente naționalitățile – oare la noi, în această mică și iubită Românie, formula salvatoare «Sunt Român» nu ar trebui zisă ca o sfântă rugăciune, nu numai de clasele culte ale națiunei ci și de aceia pe care i-am numit pe drept și bine: talpa casei în patria română? Oare nouă nu ne va fi dat să auzim pe săteanul român zicând cu neîntrecută mândrie: Sunt Român? Cine nu-și aduce aminte, că până mai anii trecuți, dacă din vorbă în vorbă întrebai pe țăran: «dar tu ce ești, mă vere», el răspundea, când scărpinându-se în cap, când surâzând cu supunere: «păi, deh! Domnule, ce să fiu? Creștin și eu ca toți creștinii, dreptul lui Dumnezeu!» Îl întrebam vorbind tot în rostul lui: «bine, măi vericule, dar cum așa numai creștin? Creștin! Creștin e și bulgarul…; e creștin dar e și Bulgar!… Creștin e și muscalul… Creștin e și grecul… Prin urmare și tu, bine… ești Creștin, dar mai ești ceva, nu e așa? Nu te simți tu că ești din moși strămoși Român, Român verde ca stejarul și cu brațul ca o ghioagă ce s-abate drept în pieptul strămoșesc? Eh, domnule, replică săteanul, eu nu știu d-ald-astea; dumneata vorbești ca din carte ». Vedeți, Doamnelor și Domnilor, inconștient, țăranul ne spune, prin cuvintele ca din carte, îi mai trebuie pe lângă cartea care l-a învățat la biserică să zică sunt creștin, o altă carte, care este Biblia modernă a fiecărui popor, adică istoria trecutului și prezentului României. Această istorie, admirabilă în scenele sale… predată copiilor de țărani și de târgoveți cum se predă istoria Franței într-unele din Școlile Normandiei, cum se predă istoria Germaniei în toate școlile modernului imperiu, ar face pe țăran și pe orășean să ne răspundă îndată și cu tărie «Sunt Român» și apoi de va voi: «Sunt Creștin».”
Ionela Mînzu – recenzia lucrării Între „bunul creștin” și „bravul român” de Luminița-Mirela Murgescu:
…Fragmentul citat în studiul Luminiței Murgescu relevă alte câteva lucruri importante. În primul rând este izbitor idealul propus: țăranul și orășeanul ar trebui să răspundă înainte de toate: sunt român și apoi să precizeze apartenența la orice altă comunitatea sau grupare mai largă sau mai restrânsă. În al doilea rând, apare evident faptul că fundamental, oamenii obișnuiți, locuitorii Vechiului Regat nu se identificau pe ei înșiși în primul rând ca români ci ca simpli creștini. Faptul că erau și români, era pentru ei un fapt secundar, simplu amănunt livresc. În al treilea rând, este de reținut modalitatea prin care se preconizează schimbarea: studiul istoriei, considerată a fi Biblia modernă a fiecărui popor. Iar în al patrulea rând, faptul că și idealul și metoda sunt de împrumut – toate aceste transformări sunt similare transformărilor care aveau loc și în celelalte părți ale Europei: bulgarul are conștiința că e bulgar, grecul că este grec, francezul că este francez ș.a.m.d. Nu în ultimul rând este de remarcat că discursul are o anumită savoare care vine pe de o parte din străduința ridicolă a oratorului de a-i atribui săteanului o identitate care vine din vremuri ancestrale și de care fiecare „ar trebui” să fie mândru („nu te simți tu că ești din moși strămoși Român, Român verde ca stejarul și cu brațul ca o ghioagă ce s-abate drept în pieptul strămoșesc”) iar pe de altă parte din simplitatea și firescul cu care îi răspunde săteanul („domnule… eu nu știu d-ald-astea; dumneata vorbești ca din carte”)…
…Poate că, pentru a surprinde mai exact cele două componente ale conceptului de naționalitate – ideea de comunitate etnico-lingvistică și ideea de stat ca instituție care menține unitatea comunității etnico-lingvistice –ar fi mai potrivită utilizarea termenului de național-etatism. În plus, ar exista astfel și avantajul „salvării” conceptului de naționalitate de conotația politică, naționalitatea rămânând să semnifice, pur și simplu, comunitatea a cărei unitatea este dată natural prin etnie și limbă, fără ajutorul mijloacelor politice…
…Educația religioasă nu a fost exclusă. Ba chiar, idealul promovat era „bunul creștin și bravul român”. Dar o scurtă privire asupra felului în care erau alcătuite programele școlare, și în privința aceasta studiul Luminiței Murgescu este de mare ajutor, ne poate duce la concluzia că treptat învățământul religios este restrâns încă din clasele primare în favoarea unor discipline ca istoria sau geografia patriei.
Aceasta acțiune de ideologizare a fost una programatică, sistematică, planificată. Acest lucru este evident prin modul în care era reglementată chestiunea învățământului. Legea învățământului din 1864 prevedea obligativitatea urmării claselor primare și în același timp prevedea și un plan de învățământ obligatoriu (art. 409), care trebuia urmat de toate școlile, inclusiv de cele private…
[Spre comparatie, in contextul inchinarii „bisericilor” la „valorile euro-atlantice” se poate consulta si:
The Rise of the American Empire
“How did a national government based on the premise that all men are created equal, segue into the subjugation of men living in other countries? How did a people so profoundly uninterested in foreign people and foreign affairs become hoodwinked into laboring for a worldwide, fascist bureaucracy? And you must have wondered about the most amazing irony of all – How can Americans be blissfully unaware of their government’s empire?”
Public schooling is the explanation, says Cathy Cuthbert. And homeschooling is the solution.]
