Mai jos răspund comentariului trimis de Andrei la articolul meu, Ce este în neregulă cu școlie publice?
1. Miza discutiei nu este neutralitatea ideologica ci libertatea de alegere a ideologiei intr-un context non-agresiv. Sigur ca scolile private pot promova si ele anumite ideologii. Problema scolilor publice este ca 1) isi obtin veniturile intr-un mod privilegiat, inclusiv de la cei care nu sunt de acord cu ideologia oficiala, ceea ce nu se intampla in cazul scolilor private si 2) educatia intr-o scoala de stat sau, cel putin, recunoscuta de stat (adica cu programe si continuturi aprobate de stat – mai ales in cazul invatamantului pre-universitar) este obligatorie.
Educatia oferita de stat ca si alte “servicii” oferite de stat sunt echivalente cu un schimb fortat. E simplu: legal vorbind, nu poti sa nu platesti taxele (prin care sunt finantate scolile publice) si un poti sa nu urmezi pana la un anumit nivel (stabilit de stat) o scoala publica sau cel putin recunoscuta de autoritati. Ceea ce un e cazul scolilor sau universitatilor care functioneaza dupa regulile pietei libere, indiferent de ideología promovata.
In completare, citez din articol:
“Totuși, s-ar putea întreba cineva, dacă toate școlile ar funcționa conform principiilor pieței libere ar fi acestea, ipso facto, total neutre, nu ar promova și acestea, la rândul lor, o filozofie sau o ideologie? În primul rând, în condițiile pieței libere nu ar exista posibilitatea unui control sistematic și instituționalizat asupra întregului sistem de învățământ. Guvernele nu numai că au posibilitatea de a-și obține veniturile într-un mod privilegiat (școlile publice concurând astfel de pe cu totul alte poziții cu școlile private) dar, dat fiind că dețin monopolul utilizării forței în societate, au posibilitatea de a controla atât oferta educațională din sistemul de școli publice, cât și din școlile private. Sistemul de învățământ controlat de stat are toate trăsăturile unui mecanism de ideologizare sistematică, instituționalizată și mai ales, forțată. În condițiile pieței libere este exclusă posibilitatea unui control sistematic și instituționalizat al ofertei educaționale.”
2. Daca diversitatea culturala si a ideilor este un lucru de pretuit in sine, acest lucru nu se poate realiza in mod genuin decat permitand parintilor, famillilor sa-si “indoctrineze” copii cu ceea ce cred ei ca este adevarat sau fals si, mai ales, bine sau rau, nu stampilandu-i pe toti cu acelasi tipar ideologic asa zis neutru. Asa zisa promovare a diversitatii valorilor (pentru ca, nici macar asta nu e cu adevarat) este de fapt, o etica sociala ridicata la rang de lege, prin care anumite grupuri sociale sunt discriminate pozitiv.
Globalismul multiculturalist promovat prin lege implica incalcarea sistematica a drepturilor de proprietate a unor non-agresori (a acelor persoane care refuza pasnic asocierea cu anumite grupuri sau persoane). Contrar aparentelor, legile impotriva discriminarii non-agresive, nu promoveaza toleranta ci, dimpotriva adancesc intoleranta. De cele mai multe ori se bazeaza ele insele pe intoleranta fata de grupurile „majoritare” („discriminatoare”) in raport cu cele „minoritare” („discriminate”). De vazut in acest sens articolul lui Walter Block (Discrimination: An Interdisciplinary Analysis) in care citeaza nenumarate cazuri in care legile impotriva discriminarii non-agresive au condus mai curand la un numar sporit de incidente in campusurile din universitatile americane).
In plus, ce sa mai vorbim de alte aberatii (http://www.newswithviews.com/NWV-News/news11.htm)
3. Intr-un sistem de invatamant controlat de stat nu este nevoie de profesori reprezentanti ai ideologiei de stat, nici de de activisti sau cenzori. De obicei, pentru a promova un anumit „mainstream” ideologic (desi, e adevarat, controlul nu este total) sunt suficiente urmatoarele lucruri: programe si continuturi aprobate la nivel central (in special, in invatamantul preuniversitar), dependenta unitatilor de invatamant de fonduri de la buget sau de acreditari pentru functionare acordate de stat.
4. Problema principala (pe care o abordeaza Kimball) nu este cultura occidentala (unilaterala) vs multiculturalism (probabil, „multilateral”).
Criticile principale ale lui Kimball sunt urmatoarele: abandonarea valorilor si culturii traditionale implica abandonarea unor valori esentiale pentru formarea omului ca om; presiunile politice (via legi anti-disciminare sau impuneri privind continuturile educationale) sunt de natura sa impiedice formarea unor persoane integre din punct de vedere intelectual (inclusiv a cadrelor in formare din universitati, nu numai a studentilor) si sa denatureze scopul final al oricarei cercetari intelectuale – aspiratia catre adevar (pusuit of truth); scaderea standardelor academice prin promovarea culturii joase in dauna culturii inalte. (vezi toate cele 3 puncte mentionate in articol prin care Kimball descrie criza invatamantului umanist si, eventual, cartea Tenured Radicals).
5. „Ideea egalitatii de sanse nu presupune nici ca inegalitatile de avere sunt injuste, nici ca exista un nivel de pregatire optim. Si nu presupune nici ca toti oamenii ar fi la fel de talentati sau inteligenti.” O critica fundamentala adusa invatamantului de stat si controlat de stat in articol este tocmai ca incearca sa asigure o egalitate de sanse de acest tip (factual), lucru de altfel imposibil. Incercarea de a realiza acest obiectiv utopic presupune redistribuirea averilor, plus ideea ca penalizarea inegalitatilor de avere este un lucru just, plus negarea implicita a tezei enuntate la inceput, ca inegalitatile de avere nu sunt injuste. Statul nu este o societate de binefacere, nu strange fonduri de la vountari pentru a asigura egalitatea de sanse in domeniul educatiei. Pe scurt promovarea egalitatii de sanse nu e decat irosire de resurse, din punct de vedere economic (de vreme ce am stabilit ca idealul egalitatii sanselor e utopic) si se bazeaza pe legi redistributive si injuste (din perspectiva unei ordini a proprietatii private).
