Șeful băncii centrale americane este de părere că rezervele minime obligatorii ar putea fi eliminate, pentru a spori lichiditatea pe piață (vedeți nota 9 din acest speech). Dacă ar fi pusă în practică, măsura ar marca un punct crucial în evoluția sistemului bancar. De ce?
Activitatea bancară pe care o cunoaștem astăzi este o activitate bancară cu rezerve fracționare. Adică, depozitele noastre din bănci nu sunt “depozite” deloc, pentru că banii depozitați nu sunt ținuți la îndemână pentru a fi înapoiați deponenților la cerere, ci sunt înstrăinați – dați cu împrumut – ceea ce creează fenomenul cunoscut sub numele de multiplicarea creditului (masei monetare). Cu cât rata rezervelor este mai mică, adică cu cât băncile păstrează mai puțini bani din cei pe care îi depozităm, cu atât multiplicatorul este mai mare. Acesta aproximează de fapt inversul ratei rezervelor, astfel încât dacă, de exemplu, băncile păstrează 10% rezerve, multiplicatorul monetar este 10, ceea ce înseamnă că băncile pot genera credit în valoare de 1000 de lei pe baza unui depozit de doar 100 de lei.
În SUA, rata rezervelor este de doar câteva procente (în funcție de pasive, adică de tipul depozitelor, poate fi și zero). În România rata rezervelor este de 15% la depozitele în lei și de 25% la cele în valută, ceea ce înseamnă că sistemul bancar românesc este considerabil mai lichid decât cel american.
De ce păstrează băncile rezerve? De frica retragerilor. Dacă oamenii nu și-ar retrage niciodată banii din bănci (în sens fizic, nu prin transfer), băncile nu ar avea nevoie să păstreze niciun sfanț rezervă. Această ipoteză este însă absurdă, ea contrazice chiar rolul monedei și al produselor bancare. Prin urmare, băncile sunt nevoite să păstreze anumite rezerve, cu care să acopere retragerile nete zilnice. Este însă important de înțeles că dacă băncile ar fi, pentru un motiv oarecare, convinse că deponenții nu-și vor mai revendica niciodată banii depuși, astfel încât păstrarea de rezerve ar fi un act prostesc (rata rezervelor ar ajunge zero), ele ar purcede la multiplicarea creditului… practic la infinit; nu uitați, multiplicatorul este inversul ratei rezervelor.
În aceste condiții putem spune că oferta de bani poate crește necontrolat, iar nivelul prețurilor devine indeterminabil, ceea ce este tot atât de ușor de înțeles de creierul uman ca și numărul combinațiilor care se pot juca într-o partidă de Go.
Dar guvernatorul Bernanke nu este speriat de acest lucru. În sistemul actual, eliminarea rezervelor minime nu ar echivala cu multiplicarea necontrolabilă a masei monetare deoarece băncile mai sunt constrânse în activitatea lor și de alte reglementări, dintre care cea mai importantă este rata capitalului. Capitalul propriu trebuie să reprezinte 8% din active (ajustate la risc), cu alte cuvinte o bancă nu se poate extinde oricât, ci doar în măsura în care are o “pătură de capital”. Această condiție a fost însă ridiculizată de istoria recentă, când leverage-ul multor bănci a ajuns în realitate la 40-50.
Evident, impunerea unui prag minim de capital în condițiile eliminării rezervelor nu constituie un mod eficient de control al expansiunii creditului. În fond, băncile pot creea tocmai capitalul de care au nevoie pentru a-și îndeplini norma prudențială – acționarii se pot împrumuta pentru a suplimenta capitalul, iar pe baza acestuia banca extinde mai departe creditul, într-o spirală fără sfârșit. Ce împiedică acest lucru să se întâmple este existența/inventarea altor condiții/reglementări, persuasiunea directă a statului și, de ce nu, propriul interes al bancherilor care realizează că nu este bine să omoare găina care face ouă de aur: declanșarea hiperinflației ar duce la pierderea încrederii oamenilor în sistemul bancar și la distrugerea acestuia. Însă băncile vor fi mereu tentate să tatoneze limitele sistemului, să împingă crearea de bani mai departe și mai departe în încercarea de a obține profituri tot mai mari. Sunt stimulate să facă acest lucru și de politica de socializare a riscului dusă de guverne (hazard moral).
Până una-alta, măsura imaginată de Bernanke arată cu vârf și îndesat fragilitatea extremă la care a ajuns activitatea bancară contemporană. Conceptul de solvabilitate dispare odată cu cel de rezerve. Și de ce s-ar întâmpla asta, dacă nu pentru motivul că băncile sunt oricum insolvabile?!
Acest articol a fost preluat de pe blogul autorului: Logica economică.
