În SUA elevii sunt urmăriți la domiciliu de către birocrații sistemului de învățământ public. Întrebarea este: de ce? Interpretarea politically correct a celor motivați să lubrifieze mecanismele agresiunii instituționalizate ar fi: pentru ca școala să eficientizeze procesul de învățare prin cunoașterea vieții de acasă a elevilor și întâmpinarea problemelor practice cu care se confruntă: totul pentru o socializare mai bună a elevilor în vederea integrării sociale armonioase viitoare.
Numai că o simplă distincție realistă ar face evident faptul că statul și societatea sunt două lucruri complet diferite. Familia este o instituție socială și singura capabilă realmente să educe sau să decidă non-agresiv care este educația potrivită persoanei în spiritul valorilor sociale care exclud prin definiție orice agresiune împotriva proprietății private. Statul este o organizație anti-socială bazată pe principiul agresiunii. Astfel, statul nu poate educa într-adevăr ci doar instrui o parte a societății cum să agreseze o altă parte a societății iar această instrucție antisocială are ca punct de plecare neapărat extragerea violentă a persoanei din rețeaua socială naturală a sa, familia.
Mulți vorbesc de problemele sistemului de învățământ de stat însă puțini sunt aceia care reușesc să pătrundă pâcla ideologiei etatiste întreținută continuu de vorbăria împopoțonată cu tehnicități a armatei de „specialiști” și intelectuali guvernamentali („lideri de opinie”) plătiți din taxele impuse populației ca să fabrice imaginea de stat ca unică organizație capabilă să administreze eficient „bunul public” numit educație.
Bineînțeles că acești „lideri de opinie” care parazitează și infectează societatea cu ineptele lor justificări ale legislațiilor și politicilor etatiste pe care le trâmbițează de dimineață până seara la televiziuni și ziare, nu au niciun motiv să prezinte clar și răspicat falimentul inerent al școlii publice și vor găsi imediat noi justificări pentru un atac mai puternic împotriva dreptului de proprietate a persoanelor și, în special, pentru negarea dreptului acestora de a alege un mod de a-și educa copiii fără stat.
Ei vor merge în justificarea existenței și extinderii controlului monopolului etatic asupra educației și proprietății private pe argumentul falimentar conform căruia spre exemplu SRI ca instituție publică este indispensabilă securității și protecției persoanelor din societate. Însă chiar nimeni nu mai observă că o organizație nu poate educa sau proteja într-adevăr pe cineva dacă presupusele fundamente ale educației și ale protecției sunt tocmai atacul și violarea persoanei respective și a proprietății sale de către organizația în cauză?
Or acesta este principiul statului: monopolizarea prin forță a educației și protecției! Și acestea sunt principiile sistemului de învățământ public care decurg din primul: încarcerarea și îndoctrinarea persoanei! Și este crucial pentru stat să inoculeze ideologia de stat din copilărie viitorilor cetățeni (subiecții spălați pe creier numiți „cetățeni”, zdrobiți prin taxe și legiferări neîncetate); ideologie etatistă necesară extinderii statului. Știu și politicienii și birocrații că nu există nicio piedică pentru extinderea statului în afară de opinia publică. Pentru ca statul să-și continue parazitarea societății, opinia publică trebuie manevrată politic prin aceste monopoluri, de aceea nu trebuie să ne mire că statul începe să semene cu cel descris de Orwell în celebrul său roman, „1984”.
Oamenii sunt scandalizați de faptul că la domiciliu copiii lor au fost supravegheați de școala publică. Dar oare oamenii conștientizează într-adevăr natura statului și că școala publică este reprezentatul politicii statului responsabil cu spălarea pe creier a generațiilor de „cetățeni”? Sau oamenii dau doar vina pe persoanele responsabile care au emis acele dispozitive de supraveghere și acționează pentru a le înlocui din funcții crezând naiv că dacă reușesc să schimbe câțiva politicieni și birocrați (sau chiar pe toți!) atunci se va schimba ceva esențial legat existența statului? Când o să înțelegem esența statului și a programelor guvernamentale de tipul „fiecărui elev un laptop acasă!” sau cel autohton generos „internet în școala ta!” cuplat sau nu cu „școală de după școală!” ca nefiind altceva decât un alt cui Orwellian sau BraveNewWorldian (după cum suportăm mai bine) în coșciugul educației autentice în spiritul libertății persoanei și proprietății?
[Imagine de Răzvan Mihalcea.]
În SUA elevii sunt urmăriți la domiciliu de către birocrații sistemului de învățământ public. Întrebarea este: de ce? Interpretarea politically correct a celor motivați să lubrifieze mecanismele agresiunii instituționalizate ar fi: pentru ca școala să eficientizeze procesul de învățare prin cunoașterea vieții de acasă a elevilor și întâmpinarea problemelor practice cu care se confruntă: totul pentru o socializare mai bună a elevilor în vederea integrării sociale armonioase viitoare.
