De-a lungul istoriei, în economie s-a utilizat diferite tipuri de bani: a) banii de tip marfă (scoici, sare, piper, țigări și chiar canabis); b) banii de metal (prețios sau nu); c) bancnotele de hârtie cu acoperire 100% în metal și d) banii discreționari (apăruți odată cu centralizarea politicii monetare).
Banii discreționari cu care se operează în totalitate, în momentul de față, în economiile lumii sunt bani care au în spate doar o promisiune a guvernului care, prin banca centrală, a emis aceste active impuse prin puterea legii a fi singurele mijloace de plată acceptate în economie (nu au nici o valoare și nici o acoperire în metal). Sisteme monetare discreționare se bazează foarte tare pe încrederea utilizatorilor în acțiunile pe care le întreprinde banca centrală (singura care poate prin lege să multiplice sau să restrângă masa monetară aflată în circulație).
Funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească un activ pentru a putea fi considerat mijloc de schimb sunt următoarele: (1) să aibă acceptabilitate universală (să fie recunoscut de către toți cei implicați în schimburi); (2) să fie ușor de transportat, de manevrat și de stocat; (3) să poată fi ușor de divizat fără a-și pierde proprietățile sau valoarea (pentru a fi util atât în plăți de valoare mare cât și în plăți de valoare mică); (4) să nu fie perisabil sau degradabil în timp (să își păstreze intacte proprietățile și valoarea); (5) să nu poată fi falsificat ușor și (6) să nu poată fi produs în cantități foarte mari într-o perioadă scurtă de timp.
Banii discreționari actuali (care nu mai au în spate nici o acoperire în afara promisiunii guvernului care are puterea de a-i emite pe piață) nu mai îndeplinesc multe dintre criteriile enunțate mai sus iar, dacă nu ar exista statul să îi apere, ar dispărea rapid de pe piață: pot fi produși în cantități foarte mari într-o perioadă scurtă de timp fără nici un control din partea utilizatorilor; sunt foarte perisabili în timp (de aici și riscul valutar și de inflație asociat plăților la termen). Acești bani sunt falsificabili foarte ușor, existând pe piață două categorii de falsificatori: un falsificator legal care este banca centrală și falsificatorii privați (hăituiți și pedepsiți drastic de stat atunci când sunt prinși deși pagubele lor sunt mult mai mici decât cele produse de băncile centrale rămase nepedepsite întotdeauna). Chiar și ușurința de transport este pusă sub semnul îndoielii atunci când avem hiperinflație într-un sistem bazat pe acești bani lipsiți de valoare. Acceptabilitatea universală a banilor discreționari depinde fundamental de încrederea pe care o avem în aceaste monede (încredere tot mai viciată de politica expansionistă a statelor).
Pe o piață liberă, banii discreționari actuali nu ar rezista foarte mult. Ei ar fi eliminați de active care îndeplinesc mult mai bine toate caracteristicile enumerate. Aurul (dar și celelalte metale cum ar fi argintul sau cuprul) s-ar consacra rapid și din nou ca mijloc de schimb eliminând banii creați pe promisiuni deșarte. Nici un alt activ din piață (energie, tutun sau alte mărfuri) nu va putea îndeplini simultan TOATE aceste caracteristici ale mijlocului de schimb așa cum le îndeplinește aurul sau argintul (nu degeaba piața liberă le-a consacrat în trecut pentru a mijloci schimburile economice).
Privatizarea aurului și trecerea sa din mâna băncilor centrale (adică a statului) în mâini private și liberalizarea mijloacelor de schimb ar însemna un mare pas înainte spre stabilizarea unor sisteme sufocate de banii tipăriți cu prea mare ușurință de stat prin băncile sale centrale și distribuiți apoi în economie cu sârg și foarte profitabil de un sector bancar ce este doar aparent privat (în condițiile în care derulează preponderent afaceri cu statul). Chiar dacă nu vom primi fiecare dintre noi o cantitate colosală de aur în urma acestei privatizări (conform unei estimări ea ar fi de vreo 23 de grame de aur – vezi aici), ea este suficientă pentru a reporni pe baze corecte sistemul de prețuri în economie. Banii vor circula fie sub formă de bancnote cu discount (pentru a acoperi costul mediu al păstrării în bancă a cantității de aur deținute) sau sub formă de carduri sau cecuri cu acoperire integrală în aur (plata comisioanelor se face separat și regularizat la 1 lună).
Banii discreționari din economiile moderne și-au arătat cu prisosință limitele. Ei au fost folosiți strict pentru a redistribui valoare în societate după bunul plac al principalului beneficiari al sistemului: STATUL și sistemul financiar bancar. Acești bani fără valoare au tendința de a elimina de pe piață tot ceea ce are valoare cu adevărat. Industriile productive sunt înlocuite de industrii financiare tot mai complexe care vând iluzii și care păcălesc cu bună știință și cu acoperirea permanentă a statului (care le sare mereu în ajutor instituțiilor financiare devenite “prea importante pentru a fi lăsate să dea faliment”). În acest context, viața pe datorie devine o virtute și economisirea un comportament inutil, marginal și bizar. Consumul și nu acumularea de capital ajunge să domine modul nostru de a ne manifesta pe piață. Asumarea incertitudinii este puternic bulversată de acțiunile monetare ale statului, devenind mult mai atractiv și mai profitabil să distribui bani fără valoare în economie decât să vinzi bunuri și servicii nefinanciare. Oamenii ajung să fie tot mai încrâncenați pentru a fi angajați în bănci sau bănci centrale și tot mai puțin interesați să își deschidă o afacere și să vândă ceva pieței libere. Cei mai bogați oameni în lume ajung să fie nu cei care își dezvoltă o afacere privată ci cei care conduc sau coordonează sistemul financiar. Tot sistemul de valori este dat peste cap de intervenționismul monetar care ne îndepărtează tot mai mult de piața liberă și ne afundă în cel mai veritabil socialism.
[Acest articol a fost preluat de pe blogul autorului.]
