Cotidianul Economistul a publicat azi un scurt interviu foarte interesant din 1999, acordat de Jesús Huerta de Soto revistei Generacion XXI. Vă invităm să-l citiți și vă așteptăm peste o săptămână să-l vedeți și auziți pe intervievat.
R: Spuneți-ne câteva cuvinte despre presupusa hegemonie actuală a liberalismului. Este ceva real sau doar retorică?
JHdS: Eu disting două planuri. Liberalismul a ajuns să fie la modă la nivel politic și se pare că cel care nu spune că este liberal are de suferit. Dar dacă privim dincolo de liberalismul declarativ al politicienilor, nu găsim aproape nimic. Există diferențe de grad, însă liberali autentici sunt foarte puțini. Politicienii sunt victimele opiniei publice, iar sistemul îi pune în situația de a practica intervenționismul, de a cumpăra voturi cu bani din impozite.
Pe al doilea plan, al gândirii economice și filosofice, există o hegemonie a liberalismului, dar vorbim aici de liberalismul Școlii de la Chicago, care nu are nimic de-a face cu Școala austriacă de economie. Vorbim de un liberalism al ingineriei sociale căldicele, care ajunge să justifice intervenția statului, contrazicând deci idealurile liberalismului. Este important ca acestui liberalism să îi opunem cât mai clar liberalismul Școlii austriece. […] Credem că ingineria socială a liberalismului „scientist” se va întoarce în ultimă instanță contra libertății și că unica alternativă este aceea a Școlii austriece, liberalismul umanist și creativ cu rădăcini jusnaturaliste (referitoare la doctrina drepturilor naturale) al Școlii de la Salamanca.
R: Ce este Școala austriacă de economie? Ne puteți defini, precis și pe scurt, trăsăturile sale fundamentale?
JHdS: Școala austriacă, în varianta sa modernă, a apărut în Viena (de aici și numele său) secolului XIX prin activitatea și opera lui Carl Menger. Menger a reluat tradiția mult mai veche a scolasticilor Școlii de la Salamanca și de aceea ar fi mai potrivit să o numim Școala spaniolă. Ceea ce o diferențiază de alte curente sunt următoarele, printre altele: este o școală umanistă, ce-și dezvoltă teoriile plecând de la ființa umană, de la bărbați și femei, așa cum sunt ei în realitate, nu concentrându-se pe un stereotip, pe un fel de ființă robotizată, un „homo oeconomicus” maximizator de profit, care este protagonistul modelelor neoclasice și al Școlii de la Chicago; este o școală liberală, care apără libertatea ființei umane în toate domeniile: civil, politic și economic. Pentru austrieci, protagonistul fenomenelor sociale este antreprenorul, văzut ca ființă caracterizată de capacitatea creativă înnăscută de a descoperi ceea ce merită urmărit în viață și de a lupta pentru a obține mijloacele cu care să-și atingă scopul. Umanismul, funcția antreprenorială și liberalismul sunt trei trăsături care diferențiază Școala austriacă.
R: Ultima dumneavoastră carte, Moneda, creditul bancar și ciclurile economice, studiază în amănunt influența pe care expansiunea creditului o are asupra ciclurilor recurente de avânt și recesiune, care afectează toate economiile și produc atât de multă suferință socială. Ne puteți vorbi despre această chestiune?
JHdS: Masa monetară, adică totalul banilor pe care îi utilizăm în societate, este compusă dintr-o zecime bani efectivi (bancnote și monede metalice) și nouă zecimi care sunt depozitate în bănci. Cum s-au creat aceste nouă zecimi de bază monetară? Printr-un proces de expansiune a creditului. Băncile inițiază un proces dirijat de Banca centrală (agenția de planificare centralizată a domeniului monetar și financiar în țările occidentale) prin care se creează credite din nimic. Banca acordă un împrumut cuiva, creându-l din nimic. Îi deschide un cont curent cu acea sumă, iar cel care primește împrumutul începe să facă plăți din acel depozit apărut de nicăieri. Aceste plăți sunt încasate de persoane care le depun în altă bancă. Astfel, fără ca cetățenii să-și dea seama, are loc un proces inflaționist foarte dăunător. Dacă acești bani nou creați, abstracți, ar fi cheltuiți de bănci pe sedii somptuoase, iahturi și alte desfătări, ar fi ceva relativ inofensiv, singurul efect al procesului ar fi creșterea prețurilor bunurilor amintite. Problema este aceea că băncile îl oferă sub formă de împrumut și toți agenții din societate primesc mesajul că există mai multă economisire reală disponibilă decât este de fapt disponibilă. Se produce astfel o perturbare, o discoordonare gravă la nivel social. Antreprenorii încep să investească acest credit nou creat, iar consumatorii continuă să consume în același ritm ca înainte. De exemplu, în SUA creșterea creditului este de 12%, iar rata dobânzii 0%. Același lucru s-a întâmplat și în Japonia înainte de spargerea bulei financiare. Această perturbare, datorată intervenției statului prin Banca centrală și privilegiilor acordate băncilor pentru a putea opera cu rezerve fracționare, duce întotdeauna la declanșarea unor forțe spontane, pe care le analizez în cartea mea. Aceste forțe tind să pună în evidență erorile comise prin producerea unui inevitabil proces de reajustare: recesiunea. Aceasta este inevitabilă, și, după criza din Asia, va afecta, mai devreme sau mai târziu, SUA și restul lumii. […]
R: Vorbiți-ne despre naționalismul liberal, acest subiect la care țineți deosebit de mult, în contextul proceselor de descompunere la nivel regional și agregare la nivel supranațional, mai concret, în legătură cu formarea Uniunii Europene.
JHdS: Există două tipuri de naționalism: cel liberal și național-socialismul. Teza pe care am dezvoltat-o în diverse lucrări este aceea că naționalismul nu este un rău în sine, ci rău este național-socialismul. E rău când ideea de națiune este pervertită pentru a justifica protecționismul economic sau cultural (impunerea cu forța a unei limbi sau a unei istorii oficiale prin educația obligatorie), sau pe cel referitor la migrație: interzicerea intrării voluntare a persoanelor într-o țară din motive religioase, politice sau rasiale. Liberalii au fost întotdeauna adepții principiului autodeterminării popoarelor: nimeni nu poate obliga vreun grup social să facă parte din nici o organizație politică în ciuda dorinței sale.
Descentralizarea este un alt principiu fundamental al liberalismului. Să împărțim agențiile statale în 15 sau chiar în 150 dacă se poate (cu cât mai multe, cu atât mai bine). În prezent, cu ajutorul noilor tehnologii ale comunicării (internet) și transportului, se poate concepe dezmembrarea statelor actuale. Modelul ideal al lumii viitorului vor fi Orașele libere, așa cum este Monaco. Pot fi proprietatea privată a regelui, nici măcar nu trebuie să fie democratice, pentru că cetățenii nemulțumiți pot vota cu picioarele și părăsi orașul, iar regele-proprietar însuși va avea interesul de a ține impozitele și intervenția la un nivel scăzut (așa cum se întâmplă în Monaco, Singapore sau Andorra).
Orașe libere, enclave autonome, provincii independente…liberalismul național va aduce capitalismul și libertatea pe calea dezmembrării și a autodeterminării. […]
