Acesta este titlul conferinței pe care Jörg Guido Hülsmann o susține la București pe 15 mai în Aula Magna a Academiei de Studii Economice. Pe 14 mai, a vorbit la Universitatea Al. I. Cuza din Iași despre „Sfârșitul keynesismului” și a lansat oficial două cărți traduse în limba română: „Etica producției de bani” și „Deflație și libertate”.
Sunt convins că oricine alege să îl asculte azi sau mâine pe Hülsmann va căpăta o perspectivă largă asupra problemelor economice și financiare în care se află lumea în prezent. Tocmai pentru că atenția tuturor este ațintită asupra circului cauzat de perioada electorală, e momentul să ne dăm un pas înapoi și să privim la perspectiva largă a tendințelor internaționale, care pot afecta România mult mai mult decât schimbările interne.
În condițiile în care se vorbește de ieșirea iminentă a Greciei din Zona Euro sau despre revenirea mărcii gemane, lucruri inimaginabile acum doi sau trei ani, Hülsmann poate fi considerat un profet monetar. Iată ce scria el despre moneda euro acum doisprezece ani:
„Nu este decât o chestiune de timp până când America de Nord și Europa vor atinge și ele un punct fără întoarcere, situație în care se va găsi întreaga economie clădită pe o monedă discreționară. În acel moment, firește, nu va mai fi nimeni care să mențină în viață tristul joc al îndatorării și inflației în alternanță. Fie economia occidentală va fi atunci complet sub domnia statului, cum a fost cazul sub național-socialism, fie va fi hiperinflație. De acel moment ne mai despart, poate, doar câțiva ani ori câteva decenii. E posibil să fie împins în timp printr-o uniune monetară între dolar și euro (și yen?). Nimic nu se schimbă însă, la capătul drumului este fie socialismul, fie hiperinflația.”
De ce stau lucrurile așa? Pe scurt, pentru că moneda euro nu este nici pe departe ceea ce ar trebui să fie. O monedă autentică trebuie să servească societății pentru realizarea unei funcții vitale: calculul antreprenorial de rentabilitate. Prin faptul că servește drept mijloc generalizat de schimb, moneda devine acel bun în care se pot exprima prețurile tuturor celorlalte bunuri și servicii și, astfel, numitorul comun al diverselor alternative de acțiune. O economie poate fi „economică” sau „rațională”, doar dacă are o monedă sănătoasă.
Ce este o monedă sănătoasă? Iarăși pe scurt, o monedă-marfă. În schimb, moneda euro este, ca și monedele-decret naționale, un produs artificial, monopol al statului pe care oamenii sunt constrânși să îl utilizeze, fără a putea opta pentru alți potențiali producători ai unor alternative mai apreciate de piață. O bucată de hârtie care poate fi reprodusă practic fără costuri imediate (spre deosebire de o autentică monedă-marfă) în beneficiul autorităților emitente.
Motivul instabilității monedei euro (și al oricărei monede discreționare) este legat de costurile indirecte pe care acest tip de instituție le generează și aruncă asupra societății: redistribuția inflaționistă și cicurile economice. Euro ca monedă a Uniunii Europene este consecința fugii statelor-națiune de consecințele propriei iresponsabilități monetare.
Revenind, tot acum doisprezece ani Hülsmann susținea că „numai niște reforme radicale în direcția pieței pot să ne salveze – întoarcerea la o monedă-marfă, exemplul aurului, pe o piață monetară liberă și retragerea completă a statului din sistemul monetar”. Să vedem ce are de spus azi, în plină depresiune mondială și sub semnul dezintegrării sistemului monetar și financiar european.
