Exproprierile mici și dese, cheia marilor succese ale socialismului european. Anul trecut scriam despre iresponsabilitatea insistenței pe sursele de energie „eco”:
Țara arde și baba se vopsește verde electric
Blogul Riscograma oferă un alt tablou succint al costurilor aventurii eco în producția de energie în România:
Iată cum se umflă factura la curent
Alinierea mai mult decât entuziastă la standardele UE a ajuns să ne coste nu 2,5%, nu 8%, ci 12,5% peste prețul „convențional” al facturii de energie, în februarie 2013. E vorba de vreo 15 miliarde de euro de care trebuie să fim ușurați în 12 ani.
Adăugați cei 12,5% la 45% din salariul real de piață care s-ar cuveni angajaților, la 16% din venituri, profituri și dividende, la 24% pe „valoarea adăugată” (de fapt pe consum), la vreo 5% taxarea prin inflație (asta oficial vorbind), la taxa „de mediu”, la accize pe tot ce mișcă, la prețurile dictate, decretate, reglementate, privilegiate.
Dacă pare că dă peste 100% e doar o iluzie. De fapt e undeva sub 100%, dar nu mult, ci exact atât cât să lase unei populații exploatate strictul necesar pentru a-și asigura subzistența: un apartament înghesuit, junk food, transport de masă (la muncă și înapoi acasă, practic), îngrijirea precară a sănătății, îndoctrinare întru supunere la școală și, în completare, multă îndobitocire la televizor în timpul liber, pentru că oricum altceva nu prea își permite.
Dacă în trecut procentul prelevării era mai mic, asta se datora și productivității mai scăzute a economiei. Strictul necesar pentru realimentarea „forțelor productive și reproductive” reprezenta un procent mai mare din totalul produs de populație acum un secol sau două. De aici și nivelul istoric mai mic al taxării, care tinde (în logica exploatării) să fie ținut sub acel breaking point al revoltei populare.
Și uite așa se face că trăim în cea mai intensiv capitalistă și deci abundentă epocă, dar o facem ca niște scalvi, ca niște animale de fermă. Ceea ce rezultă din exploatarea populației ajunge la o mică parte conducătoare. Ei sunt practic liberi. Sunt deasupra normelor sociale și aparent deasupra legilor economice și naturale. Pentru ei nu există decât liberatea și abundența practic nelimitată pe care le-o refuză celor mulți.
Explicația sună a marxism, dar nu e. E o teorie a claselor, dar nu cea ridicolă de sub stindardul roșu. Este așa ceva:
