Știți probabil versurile celebrului cântec al lui John Lennon, Imagine: o lume fără granițe, fără conflicte religioase și economice, în care popoarele trăiesc pașnic, împărțidu-și lumea-ntreagă.
Dacă idealurile cântecului pot fi considerate cât se poate de onorabile, mijloacele pe care Lennon le propune pentru atingerea lor sunt fie de-a dreptul ridicole, fie atât de stranii încât e greu să mai deslușești umanul dincolo de ele.
Pentru un economist austriac zgârie cel mai tare pe ureche îndemnul la imaginarea unei lumi fără posesiuni. De-a dreptul imposibilă lumea asta a lui Lennon. Dar citiți următorul pasaj din Mises și spuneți sincer dacă nu pare că Lennon a încercat să-l plagieze pe Mises și nu i-a ieșit:
Să ne imaginăm o lume în care toți oamenii sunt liberi să trăiască și să muncească în calitate de întreprinzători sau de salariați, unde doresc și cum doresc – și să ne întrebăm care dintre aceste conflicte ar mai putea exista. Imaginați-vă o lume în care este pe deplin realizat principiul proprietății private asupra mijloacelor de producție, în care nu există instituții care obstrucționează mobilitatea capitalului, a muncii și a mărfurilor, în care legile, tribunalele și funcționarii administrativi nu fac discriminări împotriva vreunui individ sau grup de indivizi, indiferent dacă aceștia sunt localnici sau străini. Imaginați-vă o situație în care guvernele se dedică exclusiv sarcinii de a proteja viața, sănătatea și proprietatea individului împotriva agresiunilor violente sau frauduloase. Într-o asemenea lume frontierele sunt desenate pe hartă, dar ele nu împiedică pe nimeni să urmărească ceea ce crede el că-l va face mai prosper. Nici un individ nu este interesat de extinderea dimensiunilor teritoriale ale țării sale, deoarece nu poate obține nici un beneficiu de pe urma unei asemenea creșteri. Cucerirea este nerentabilă și războiul este depășit. (Mises, Acțiunea umană, Cap. XXIV: Armonia și conflictul intereselor, Secțiunea 5: Conflictele vremurilor noastre)
Ideea lui Mises despre naționalism este una liberală, în care este suficient să respectăm proprietatea privată, o condiție mult mai firească și realizabilă decât ideea fantomatică de absență a posesiunilor, care cere apoi logic și angelisme de tip absența lăcomiei sau foamei. Nu e nevoie nici de absența credințelor religioase, respectul proprietății individuale poate acomoda orice credință, atât timp cât nu duce la agresiune.
Dar, mai interesantă decât intenabilitatea ideilor lui Lennon este o altă aplicație a ideii misesiene de naționalism liberal: anume că unirea ar trebui să fie animată de ideea de extindere a libertății. În condiții de lipsă a libertății, unirea se poate transforma dintr-o binecuvântare într-un blestem, la fel cum și ruperea unei părți dintr-o națiune de către o putere implicit neliberală este o tragedie.
Într-un stat cu un aparat de redistribuție vast, idealul unității unui popor care vorbește aceeași limbă și împărtășește aceleași tradiții este compromis de inerentele conflicte legate de transferul forțat de avuție de la cei mai înstăriți la cei mai puțin înstăriți. Unirea, în acest caz, apare mult mai apetisantă pentru cei care anticipează o îmbunătățire nemeritată a situației lor, iar dintre aceștia cele mai entuziaste sunt clasele politice și birocratice, supervizorii și beneficiarii neți ai redistribuției dintotdeauna.
Pentru Mises, unificarea sub auspicii liberale este necesarmente pașnică, permanent tolerantă cu dorința de autonomie practicată de la nivel de țară până la nivel de individ, iar criteriul care decide configurațiile administrative este legat de căutarea celor mai bune condiții pentru comerț și diviziunea extinsă a muncii. Granițele, cu alte cuvinte, nu trebuie să țină nici măcar de naționalitate, ci de dorința de a avea un cadru juridic și comercial unitar, putând cuprinde cu ușurință mai multe națiuni.
Liberalism, which demands full freedom of the economy, seeks to dissolve the difficulties that the diversity of political arrangements pits against the development of trade by separating the economy from the state. It strives for the greatest possible unification of law, in the last analysis for world unity of law. But it does not believe that to reach this goal, great empires or even a world empire must be created. It persists in the position that it adopts for the problem of state boundaries. The peoples themselves may decide how far they want to harmonize their laws; every violation of their will is rejected on principle. Thus a deep chasm separates liberalism from all those views that want forcibly to create a great state for the sake of the economy.
Aplicată la problema unirii României cu Basarabia, poziția misesiană se traduce astfel: Nu este cazul ca politicienii să facă declarații și demersuri pro-unire, atât timp cât nu fac mai nimic pentru diminuarea intervenționismului local. Tot ce pot și trebuie să facă oamenii de stat, dacă vor să își obțină vreun loc de onoare în istorie, este să lucreze pentru retragerea statului de pe pozițiile de dominație a economiei și societății. Va fi treaba societății să creeze legăturile multiple comerciale și culturale care vor deveni baza din ce în ce mai solidă a unificării, dacă acest lucru se va dori și de o parte și de alta a hotarului.
O unire forțată de către o clasă politică ale cărei priorități și idei de glorie sunt legate de „întărirea statului” nu va face decât să cheme pe capul nostru atât nenorociri interne legate de redistribuție, cât și furia imperiilor cărora nu le trebuie mult pentru a se irita și de care nu ne putem apăra decât cu un aparat militar bazat pe o economie solidă, deci liberală, sublimă și care acum ne lipsește cu desăvârșire.
În fine, că Uniunea Europeană nu este nici pe departe un exemplu de unire a la Mises, asta trebuie să fie destul de clar. La fel, pentru cine are impresia că unificarea Germaniilor a fost un exemplu de urmat, Hoppe oferă o analiză sobră din care se pot învăța multe.
P.S. Uitați-vă și la fotografie. Lennon pare că avea de învățat de la Mises și în materie de stil.
