Parafrazându-l pe Mencken, citat de Rothbard în primul capitol din Manifestul liberal, aș cere, în Piața Universității și oriunde, un stat care să nu fie deloc stat.
În Tezaurul liberal: Revoluția americană și liberalismul clasic, Rothbard ne oferă o perspectivă istorică asupra liberalismului și a realizărilor sale neegalate, precum și a declinului său.
Spune Rothbard despre liberalismul clasic:
Scopul liberalilor clasici era obținerea libertății individuale în toate aspectele sale, care sunt legate unele de altele. În economie, taxele trebuiau reduse drastic, controalele și reglementările eliminate, iar energia umană, spiritul întreprinzător și piețele eliberate pentru a crea și produce prin schimburi care ar fi fost benefice pentru toți și pentru masele de consumatori. Antreprenorii ar fi devenit în sfârșit liberi să concureze, să dezvolte și să creeze. Jugul controalelor urma să fie ridicat de pe umerii muncii, pământului și capitalului. Libertatea personală și cea civilă trebuiau garantate contra prelevărilor și tiraniei regelui și a acoliților săi. Religia, sursa de secole a războaielor sângeroase dintre secte pentru controlul statului, trebuia să fie eliberată de impunerile sau interferența statului, astfel încât toate religiile – sau non-religiile – să poată coexista în pace. Pacea era, de asemenea, crezul de politică externă a noilor liberali clasici; vechiul regim de mărire imperială a statului pentru putere și avuții trebuia înlocuit de o politică externă a păcii și liberului schimb între toate națiunile. Și, pentru că războiul era perceput ca rezultat al armatelor și forțelor navale permanente, al puterii militare în perpetuă căutare a expansiunii, aceste instituții militare trebuiau să fie înlocuite de miliții locale voluntare, de către cetățeni-civili care și-ar dori să lupte doar în apărarea propriilor gospodării și vecinătăți.
Astfel, binecunoscuta temă a „separării Bisericii de Stat” era doar unul dintre motivele interdependente care ar putea fi etichetate succint ca „separarea economiei de Stat”, „separarea exprimării și presei de Stat”, „separarea războiului și chestiunilor militare de Stat”, și de fapt separarea statului de practic orice.
Statul, pe scurt, trebuia ținut la dimensiuni foarte mici, cu un buget foarte scăzut, aproape neglijabil.
Iar despre caracterul liberal al revoluției americane, spune:
America, dintre toate țările, s-a născut printr-o revoluție explicit liberală, o revoluție contra imperiului; contra taxării, monopolului comercial și reglementării; și conta militarismului și puterii executive. Revoluția a dus la guvernări cu restricții nemaiîntâlnite asupra puterii lor.
…
[I]mpulsul liberal a continuat în secolul XIX. Mișcările jeffersoniană și jacksoniană, partidele Democrat-Republican și apoi cel Democrat, au căutat explicit eliminarea aproape completă a statului din viața americană. Guvernământul trebuia să funcționeze fără armată permanentă sau forțe navale; trebuia să fie un stat fără datorii și fără taxe sau accize directe la nivel federal și practic fără tarife de import – cu alte cuvinte, cu niveluri neglijabile de taxare și cheltuieli; un stat care nu se implică în lucrări publice și îmbunătățiri interne; un stat care nu controlează și nu reglementează; un stat care lasă moneda – împreună cu activitatea bancară – să fie liberă, metalică și fără inflație; pe scurt, pentru a cita idealul lui H.L. Mencken, „un stat căruia puțin îi lipsește pentru a nu fi deloc stat”.
Restul Manifestului liberal, din care au fost deja traduse trei capitole – despre cei trei piloni esențiali ai libertății: educația, moneda și protecția – și din care vom publica online cate un nou capitol la intervale regulate, este o pledoarie pentru o nouă libertate, pentru un liberalism mai coerent, curățat chiar și de acele reziduuri de etatism ale liberalilor clasici. O pledoarie, cu alte cuvinte, pentru un guvernământ deloc etatist, pentru un stat care să nu fie deloc stat.
Cred că o astfel de pledoarie este ceea ce ne trebuie acum, când tragedia din clubul Colectiv a scos iarăși lumea în Piața Universității, cu revendicări revoluționare din cele mai diverse, dar a căror tendință generală virează tragic spre socialism. Fără a-mi face prea mari iluzii, nu îmi permit să nu sper într-un reviriment al libertății corect înțelese, adică al respectului cel mai complet pentru proprietatea privată, și al ordinii pe care o generează.
