Scandalul recent legat de plăcuțele injurioase ale mașinii din Suedia și declarația brutală a purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere sunt o nouă oportunitate pentru a aduce în discuție principala sursă a frustrării populare legate de serviciile – nu doar deficitare, ci chiar nocive câteodată, cu calitate de rele economice – oferite de Poliția Română.
Această principală sursă nu este calitatea oamenilor din Poliție, adeseori ireproșabilă, ci modul în care este organizată. Această sursă este monopolul. În absența lui, când serviciile unei organizații de tip Poliție ne dezamăgesc crunt, în afara unor recenzii negative care să contribuie la precizarea cât mai fină a reputației acelei organizații, nu ne ducem la popă sau la rude, decât poate dacă popa sau rudele oferă și ele, competitiv, pe piață, tipul de servicii de protecție pe care oricine ar fi liber să le ofere. Așa cum ne mutăm cererea de la o firmă de curierat la alta, sau de la un provider de internet la altul, sau cum ne luăm copiii de la o grădiniță la alta, sau cum renunțăm la un asigurător în favoarea altuia, ar trebui să fim liberi să contractăm spectrul complet de servicii de securitate în regim competitiv.
Scoaterea unei categorii atât de importante de servicii de sub regimul monopolist în care sunt oferite este o temă veche. Ceea ce avem acum nu este nici pe departe o situație cu adevărat competitivă între Poliție și alte firme de securitate.
Gustave de Molinari, economistul francez adept al pieței libere din secolul al XIX-lea, a fost cel dintâi care și-a imaginat și a recomandat o piață liberă în domeniul protecției polițienești. Molinari anticipa că, în cele din urmă, vor exista mai multe agenții de poliție private, coexistând laolaltă […]
Fără alte cuvinte, vă recomand capitolul dedicat de Rothbard poliției, dreptului și tribunalelor, în Manifestul liberal:
